..v-aș fi povestit :

Am avut o vară tare răcoroasă aici  în Touraine și n-a fost rău deloc. A fost chiar plăcut aș putea spune. Cu mici excepții desigur, ca atunci când am invitat prieteni la grătar și a plouat de a trebuit  luăm totul pe sus și  ne mutăm în casă. De două ori chiar, în două sâmbete consecutive. Dar n-a fost bai, noi  fim sănătoși, am trecut și peste asta. Sinceră  fiu decât călduri insuportabile când nu poți decât  lâncezești în casă, ceea ce este destul de neplăcut mai ales cu copii mici, mai bine răcoare. Am profitat în schimb acum în septembrie când se pare că vara și-a amintit și de noi și a aruncat o privire caldă aici, la malul Loarei.


Ne-am vaccinat la început de vară și bine am făcut. De cum s-a dat drumul la vaccinare pentru toată populația, adică prin iunie aici în Franța, ne-am și luat programare. Ba chiar ne-am deplasat vreo 70 de km, căci pe lângă noi nu erau locuri libere. Anticipam  la un momentdat va fi o departajare între cei vaccinați și cei nevaccinați, în sensul  accesul în diverse locuri va fi condiționat de vaccin sau de test, ceea ce s-a adeverit până la urmăDin august pasaportul sanitar cum îi zicem noi este verificat la intrarea în restaurante, obiective turistice, săli de sport, de spectacole, etc. Dar oricum, va spun, și dacă ar fi fost diferit eu tot m-aș fi vaccinat, pentru  așa consider eu  trebuie. Știu  este un subiect sensibil, noroc  fiecare avem dreptul la opinie. Și la alegere.

Ne-am luat o pisică gri și pufoasă pe care am numit-o Mia. Cochetam cu ideea unei pisici de mai multă vreme, însă logistic mi se părea cam complicat. Ce fac cu ea când plecăm? Cum se va înțelege cu Azorel? Avem timp și pentru ea? Animalele sunt o responsabilitate. Însă prea multă gândire strică, așa  în final am zis la naiba și purces la procurat animalul. Ce-o fi o fi, ne-am descurcat cu un câine și doi copii, patru găini și un cocoșplus niște pești în acvariu, deci cât de greu o  fie cu o pisica în plus? Pe Mia am luat-o de la o crescătorie de pisici. Este din rasa british shorthair veritabil, fiecare cu piticii lui.  spun, este o investiție super profitabilăFetele sunt absolut încântate! Nu mai pot de dragul ei! O smotocesc toată ziua atunci când sunt acasă. Și Azorel ar smotoci-o dacă ar putea, dar asta e, încearcă el, dar nu reușește fără  se aleagă cu câteva gheare pe față. O mai mușcă de coadă din când în când, atunci când o prinde, ea îi da două labe și ia înălțime și uite-așa învață  conviețuiască împreună. 




Azorel a împlinit 10 ani. Dacă cu pisica mai e cum mai e,  am mai avut pisici în țară, cu un câine e atât de diferit. În 10 ani alături de Azorel am învățat atât de multe. Am învățat în primul rând  nu mi-ar plăcea sau nu m-aș mai imagina vreodată trăind fără câineVa spun sincer, viață fără un câine e goală! Desigur când nu ai nu iti dai seama, dar odată ce ai avut nu-ți mai vezi viața fără. Azorel m-a învățat cât de profundă și de specială este relația dintre un câine și stăpânul lui. Cât este de loială, sinceră, statornică. În plus, pentru copii este minunat  crească alături de un prieten patruped. Sau mai mulți. Beneficiile relației dintre copii și animale sunt nenumărate, nu o  întru în detalii, le bănuiți și voi. Este despre atașament pe termen lung, despre responsabilitate și grijă,  conviețuire, dragoste și afecțiune. O adevărată lecție de viață!

Eu am împlinit în august 10 ani de Franța. Nici nu situ ce  zic despre astaSunt atâtea gânduri alambicate în mintea mea, de nu reusesc  le descurc. Nici nu știu dacă voi reuși  le descurc vreodată,  le pun în ordine,  le aranjez în sertărașe, să-mi găsesc locul și liniștea pot aparține unui singur loc. Nici nu știu dacă ar putea fi posibil cu adevărat. Au trecut repede 10 ani pe de o parteparcă ieri mă urcam în avion cu două valize mari, pline in mare parte cu visuri. Au trecut greu pe de altă, căci nici nu știu cum au putut încăpea atâtea schimbări în ei. Și nu vorbesc aici despre schimbări vizibile, gen familie, copii, casă, cetățenie, o limba nouă, plimbări și altele de genul, ci mai ales despre schimbările interioarecare m-au transformat pe mine ca om. Depărtarea te schimbă, e firesc. Și nici nu are cum  fie altfel, nu-i așa?  Rămân omul cu două naționalități, dar fără nici o cetătenie. Suspendată între două țări, de nici nu mai știu căreia dintre ele îi aparțin

Fetele cresc mult prea repede. E adevărat. Și nu-mi place, chiar dacă uneori, fără  îmi dau seama de implicații, ca orice părinte la nervi, îmi doresc asta. Nu, nu sunt pregătită pentru copii mari! Vreau  profit cât mai mult, acum cât ele sunt mici și dependente de mine. Cât mă solicită pentru orice. Cât vin noaptea peste mine în pat. Cât se ciondanesc pentru nimicuri. Cât plâng pentru o julitură. Cât vor aproape mereu în brațe, pentru  brațele rezolva (încă) orice.  fii părinte este un lucru al naibii de greu. Nu încetează niciodată  fie greu, sorry dragi părinți de bebeluși dacă abia așteptați  pe viitor  fie mai usor. Nu va înceta niciodată  fie greu, doar  va fi greu altfel. Mereu altfel. Dar totodată  fii părinte este extraordinar, o experință copleșitoare, cea mai completă pe care am trăit-o până acum. Erika a început grupa mare la început de septembrie. Este o fetiță liniștită, înțelegătoare și echilibrată. Are încredere în ea și ține la părerile ei, iar asta îmi place foarte tare. Îmi place de ea și o înțeleg perfect aproape mereu pentru  în cele mai multe cazuri îmi amintește de mine, de Larisa copil, doar  într-o varianta îmbunătățită. Daria vine repede din urmă. Este atât de diferită! Încă am momente când mi-e greu  mă obișnuiesc cu ea fetiță, și nu bebeluș, cu păreri și convingeri proprii, foarte puternice și vocale de cele mai multe ori. Îndrăzneață, tenace, curajoasăsigură pe ea, învăț în fiecare zi cu ea și de la ea,  o accept așa cum este, fără  o modelez după cine știe ce etichetă standard definită. Copiii sunt minunați, va spun!


M-am apucat de sport. Adică mi-am făcut un abonament la o sala din oraș, unde încerc sa merg cu regularitate. Urmez un fel de program de exerciții stabilite împreună cu antrenorul, iar când pot, merg și la cursurile colective pe care le propun, în special cele de yoga și stretching, ca sa îmi regenerez mintea, dar mai ales spatele. M-ar tenta și altele, plus sa ies sa alerg, poate voi găsi motivația și mă voi mobiliza intr-o zi. Motivația ca motivația, timpul trebuie de fapt în prima faza să-l găsesc.

Sunt mult mai atenta la ce mănânc, căci nu-i așa, asta cam vine la pachet împreună cu sportul. Vine o vreme în viață fiecăruia dintre noi, sau ar trebui sa vina, când în coșul de cumpărături se găsesc anumite produse de care nici nu am auzit pana acum putin timp. Ca ulei de cocos, de exemplu. Vine o vreme când iei dai seama ca, dacă vrei sa stai cât mai multi ani pe pământul asta, de preferat intr-o stare de conservare buna, trebuie sa faci anumite schimbări, sa stabilesti anumite limite, sa renunți la anumite alimente, dar mai ales obiceiuri, oricât de mult ți-ar plăcea și oricâtă bucurie ți ar aduce. Iar mie cea mai mare bucurie mi-o aduce gândul de a fi sănătoasă cât mai mult timp. Firește ca nu mănânc doar brocoli cu spanac, un burger cu cartofi prăjiți e binevenit din când în când, atâta timp cât nu vine cu regularitate. Pana la urma fără excese și cu cât mai multe obiceiuri sănătoase, despre asta este vorba în final.

Maine, 29 septembrie, împlinesc 38 de ani...

Am fost în vacanța la mare în august. Tot pe Coast Albastrălângă Martigues, la fel  anul trecut. E plăcut  revii în aceleași locuri, la fel cum este plăcut  descoperi altele noi. Dar despre asta poate reușesc   povestesc separat.
SHARE 2 comments

Add your comment

  1. Viața merge înainte, bucură-te de perioada aceasta fără schimbări, eu sunt în pragul uneia și realizez cât de faini au fost ultimii ani și cât de puțin am stors din ei ce se putea stoarce. Oricum, scrii, nu scrii, pentru o mână de oameni cei fi mereu Larisa de pe Valea Loarei :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Claudia! Mă bucur ca au mai rămas o mana de oameni care mai intra pe aici și citesc ce scriu!

      Ștergere

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS