Trenul în care mă aflu înaintează cu o viteză amețitoare, tăind câmpiile ce se întind molcome între Tours și Paris. Aceleași câmpii pe care le traversau, cu sute de ani în urmă, regii Franței împreună cu toată suita regală, în periplurile lor între capitală și castelele proaspăt construite pe Valea Loarei. Cărau tot cu ei, am citit: cai, mobilier, covoare, tablouri, soții și amante, vrând să aibă tot, să nu le lipsească nimic. O ora mai durează astăzi acest drum, atât de lung și de frecventat odinioară. O ora pentru 230 km, în care nici nu știu ce să fac mai degrabă, să contemplez peisajele ce se succed cu rapiditate pe fereastră ori să mă cufund în lectura cărții pe care am luat-o cu mine în sacoșă. Am citit ceva mai mult în ultima vreme, nu știu de ce, dar am avut o dispoziție ca niciodată pentru lectură. E cald și liniște în tren, fiecare iși vede în tihnă de ale lui. Fac deja al doilea drum dus-întors în aceeași săptămână, ce noroc să avem trenuri atât de rapide și civilizate în țara asta! Las câmpiile încă verzi, deși este decembrie, să se înșiruiască cum vor ele și deschid în final cartea. Fetița din scrisoare de Emily Gunnis.

Anul 1956. Atunci când Ivy Jenkins rămâne însărcinată, este trimisă în dizgrație la St Margaret, o casă întunecată, înfiorătoare pentru mamele necăsătorite. Copilul ei este adoptat împotriva voinței sale, iar Ivy nu va pleca niciodată din casă groazei.

Anul 2017. Samantha Harper este o jurnalistă a cărei carieră se află în impas. Când îi cade în mână o scrisoare din trecut, conținutul o șochează și o tulbură. Scrisoarea este de la o mama tânără, care imploră să fie salvată de la St Margaret, înainte de a fi prea târziu.

Sam investighează tragica poveste, ca jurnalistă, dar și prin prisma misterioaselor legături personale pe care le intuiește, și descoperă o mulțime de morți inexplicabile care înconjoară femeia și copilul ei. Sub presiunea iminentei demolări a așezământului St Margaret, Sam are doar două zile pentru a pune în ordine și a completă un puzzle vechi de șaizeci de ani înainte ca adevărul, care se află tulburător de aproape de casă, să se piardă pentru totdeauna...

Cam despre asta este vorba în mare, așa cum scrie pe copertă... Nu mi-a recomandat nimeni cartea, nu am citit altceva scris de autoare, nu am citit nici măcar vreo recenzie. Doar această descrie m-a convins să o cumpăr.

Dacă mi-a plăcut? Foarte tare. Am citit-o dintr-o suflare, în câteva zile, fără să las prea mult timp să se aștearnă între pagini. E genul de carte de care nu m-aș plictisi niciodată. O să te prindă și pe tine dacă îți plac poveștile încurcate și secretele întunecate. Și dacă adori puzzle-urile.

Romanul puzzle aș numi eu într-un cuvânt Fetița din scrisoare. Genul acela de roman care începe ca și cum ai avea în față o cutie cu piese de puzzle amestecate. Mai întâi găsești colțurile, apoi, când pui marginile, imaginea parcă începe să prindă sens. Pe măsură ce puzzle-ul se umple imaginea este din ce în ce mai clară, dar apare și o ușoară dezamăgire că te apropii de final. Cam asta fost cu cartea... La început mai multe povești și personaje, aranjate strategic pe mai multe planuri temporale. Cine naiba mai sunt și ce legătură or avea cu restul? Însă pe măsură ce înaintezi cu lectura lucrurile încep să se lege, ca la sfârșit să se împletească perfect într-un tablou.

Și ce tablou tulburător!

Cartea m-a răscolit foarte tare. Au fost momente când am închis-o ca pot rumega pentru câteva minute ceea ce citisem, căci unele pasaje sunt foarte greu de înghițit. Sunt de-a dreptul revoltătoare. Locul central al cărții, ca un fel de personaj negativ, este  căminul pentru mame și copii St Margaret, unde sunt duse fetele care rămân însărcinate în afara căsătoriei. Vorbim de anii 50 când a avea relații intime în afara căsătoriei era ceva de neconceput pentru o tânără, iar a rămâne însărcinată era rușinea supremă pentru familie. Abandonate de propria familie, dar și de tatăl copilul, care își vedea mai departe de viață, fetele care nu puteau să plătească taxa de găzduire la cămin erau nevoite să rămână trei ani de zile, muncind zi și noapte pentru a-și achita nota. 

Durerea fetelor este inumană: renegate de toți ai lor, lăsate să nască în condiții de neconceput astăzi, copiii le sunt smulși de la piept și dați spre adopție fără nici un drept de a-i căuta. Nici măcar cele care ar fi trebuit să aibă grijă de ele, măicuțele, nu au pic de afecțiune. Ba din contră, călugărițele care se ocupau de așezământ, erau  crude și nemiloase, fără pic de umanitate în ele, considerând ca fetele trebuie să se căiască pentru păcatul lor. Nu au pic de compasiune nici pentru micuții nevinovați care vin pe lume. Ceea ce mă duce cu gândul la câte păcate duce în spate însăși biserica catolică, de nu cred că și le va putea spală vreodată, oricât de mult s-ar restructura astăzi. Pur și simplu astfel de fapte nu pot fi uitate! O instituție care, după părerea mea, a avut prea puțin de a face cu credința, mai mult cu beneficiile proprii și interesele sale meschine.

Romanul este ficțiune, însă există și un adevăr, aflăm la sfârșit, din care autoarea s-a inspirat în această poveste tulburătoare. O poveste care te face să mulțumești universului, mai ales ca femeie, că trăiești în timpurile de astăzi și în societatea actuală, în care etichetele sociale par să se estompeze din ce în ce mai mult, societate în care ești liberă și poți decide singură pentru tine și pentru corpul tău.

Vă las să descoperiți cartea.

SHARE 0 comments

Comenteaza

© LARISA TAIS · THEME BY WATDESIGNEXPRESS