Postari din categoria ANIMALE DE COMPANIE
Foarte mulți m-au întrebat în ultima vreme cum se înțelege Erika cu Azorel, sau mai degrabă invers, că el era răsfățatul casei până de curând. Sinceră să fiu și eu m-am întrebat, încă din timpul sarcinii și continuu să mă întreb și acum, că nu-mi e încă prea clar... Ce știu sigur este că încă de dinainte ca Erika să vină pe lume, m-am gândit la noi ca la o familie de patru. Trei și cu Azorel patru, desigur, chiar dacă aveam să fim mai mulți membri, din ăștia cu două picioare, Azorel urma să-și păstreze locul câștigat, nicidecum să-i fie furat de cea mică. Realitatea nu a fost în totalitate precum așteptările, Azorel având nevoie de o perioadă mai lungă de acomodare cu Erika, perioadă nici astăzi finalizată complet și presărată cu ceva crize de gelozie, însă  momentele simpatice, timide, stângace, amuzante dintre cei doi sunt de neprețuit. 



Am văzut de curând o "chestie" pe internet, nu mai știu exact unde, care zicea că un câine nu e doar pentru Crăciun. "Chestia" este cât se poate de adevărată și actuală, asta că tot vin sărbătorile de iarnă, iar un cățeluș pufos ar "da" foarte bine sub brad. "Chestia" este totodată și cât se poate de tristă gândindu-ne că sunt oameni, care cu greu pot fi numiți oameni, care-și iau un câine înainte sau fără să se gândească la responsabilitățile pe care acesta le implică. Sunt sigură că multora le trece prin minte că un câine mic implică mai puțină atenție, mai puțin timp, mai puține obligații ceea ce este adevărat doar parțial, nu întru totul. Cum așa? Păi hai să vedem...

 
Responsabilitatea nr.1: Timpul
 
Un câine, fie că e de talie mare, medie sau mic, are nevoie de timp petrecut cu tine. Are nevoie de atenție, de socializare, are nevoie să te joci cu el, într-un cuvânt să-l bagi în seamă. În plus față de asta, orice câine, indiferent de mărime, trebuie scos afară și asta nu numai pentru a-și face nevoile așa cum cred unii stăpâni înguști la minte, ci și pentru a se plimba în aer liber, a alerga, a adulmeca mirosuri, a socializa cu alți câini. Dacă ești o persoană ocupată până peste cap, sau mai rău, una care-și petrece timpul mai mult la job decât acasă (ceea ce nu este ok oricum!) mai bine las-o baltă, nu este momentul pentru un animăluț în viața ta. Un câine care stă în majoritatea timpului singur acasă va fi foarte neîmplinit, așa că nici tu, nici el nu veți fi fericiți. 


 Responsabilitatea nr.2: Educația
 
Te înșeli dacă crezi că un câine mic este mai ușor de educat. De exemplu câinii din rasa yorkshire terrier, ca Azorel al nostru, sunt recunoscuți pentru trăsături de caracter ca independența, încăpățânarea, hotărârea sau șiretenia, așa că dacă nu te ocupi de educația lui de mic ai toate șansele să nu te înțelegi cu el mai târziu. Nu-i de glumit cu acest aspect, foarte multe abandonuri se datorează faptului că stăpânii nu se ocupă de educația câinilor atunci când trebuie, iar mai târziu se miră că aceștia nu-i ascultă. Poate că un câine mic nu are nevoie chiar de dresaj, dar are nevoie de o instruire în ceea ce privește lucrurile simple ca lătratul, rosul lucrurilor prin casă, sau interacțiunea cu oameni sau animale, deprinderi pentru care trebuie să investești răbdare și timp. În plus, chiar și un câine mic are nevoie de stabilirea unui program zilnic ordonat de "pipi și caca" -asta în cazul în care nu locuiți la curte să-i deschideți ușa- pentru a evita accidentele neplăcute în casă.

Responsabilitatea nr. 3: Dragostea și afecțiunea
 

Orice câine, indiferent de talie, va cerși dragostea și afecțiunea stăpânilor, așa că deschideți-vă inima și fiți pregătiți să le-o oferiți. Trebuie să fii chiar insensibil ca atunci când animalultul tău vine și pune capul pe tine să nu îl mângâi. Eu personal l-aș mânca pe Azorel. Pe de altă parte nu e bine nici să-l răsfeți excesiv așa cum am făcut eu, recunosc. Ți se va urca în cap și nu îl vei mai da vreodată jos de acolo.


Responsabilitatea nr. 4: Banii
 
Luați în considerare că un câine costă, și nu e de glumă cu asta. Să zicem că poate nu-l cumperi ci îl adopți, deci nu plătești la început, însă vizitele la veterinar, vaccinurile, mâncarea zilnică, jucăriile, zgarda, lesa, patul, cușca și alte lucruri diverse nu sunt chiar gratuite, dar sunt total necesare chiar dacă optați pentru un câine mic. Dacă nu sunteți dispuși sau n-aveți posibilitatea momentan, atunci mai așteptați.
 
Responsabilitatea nr. 5:  Menținerea sănătății și a protecției
  
Că  tot fusei la doctor cu Azorel săptămâna trecută, aflați că veterinarul nu este chiar ieftin. Cu toate acestea vizitele la cabinet sunt obligatorii și trebuie să devină o obișnuință pentru fiecare stăpân de animale, iar pentru sănătatea lui și a voastră de la vaccinările periodice e bine să nu vă eschivați. Îl iubești, îl vaccinezi- era un afiș la cabinetul unde merg eu. Nu toți stăpânii au educația aceasta și nici legislația nu este peste tot foarte precisă în acest domeniu, dar trebuie să înțelegem cu toții că menținerea sănătății animalului de companie este o responsabilitate importantă pentru el, pentru noi și pentru cei din jur. Schema de vaccinare este stabilită de medicul veterinar, în funcție de rasă, greutate, vârstă și legislația țării în care locuiți, vaccinurile se fac mai des în primul an, până ce câinele este imunizat, după se reduc la o singură dată pe an (eu în luna cu pricina primesc o înștiințare acasă precum că trebuie să mă prezint la vaccinat), iar acestea sunt notate împreună cu toate celelalte detalii ce țin de sănătatea câinelui vostru în carnetul de sănătate al animalului. În afară de vaccinuri, câinele mai are nevoie de medicație periodică pentru prevenirea infestărilor cu paraziți interni (viermi), sau externi (purici, căpușe), foarte periculoși atât pentru el cât și pentru noi. Nu uitați că e mai bine să prevenim decât să tratăm. În plus, în cazul oricărui animal, pot apărea oricând probleme de sănătate spontane, accidente care vor necesita deplasări la veterinar (răceli, infecții, răni etc). Doar n-o să-ți lași prietenul să sufere ca să faci altceva cu timpul sau cu banii! O altă responsabilitate a ta ca stăpân este și asigurarea protecției animalului tău: o incintă sigură în care să stea, dacă stai la casă ai grijă să nu iasă în stradă sau să ai găuri prin gard, plimbările trebuie să se facă în lesă și de ce nu, un medalion cu numărul tău de telefon la gâtul câinelui ar putea fi de folos. 


Responsabilitatea nr. 6:  Întreținerea și toaletarea 
 
Când îți iei un câine gândește-te și la blana lui! Câinii cu blană lungă necesită o îngrijire mai atentă decât cei cu blană periuță. Un câine ca Azorel de exemplu necesită un tuns la fiecare trei luni, periere aproape zilnică și spălare cam la 1-2 săptămâni (asta dacă nu se tăvălește pe undeva!). În afară de acestea, orice câine are nevoie de tăierea frecventă a unghiilor (se încolăcesc și-l pot rănii), curățarea urechilor, a ochilor, a dinților etc. O toaletare completă se poate face acasă, dacă te simți în stare, sau la saloanele speciale pentru animale. Eu îl toaletez și acasă și la salon în funcție de timp, bani și dispoziție, dar de 2-3 ori pe an prefer să-l las pe mâna profesioniștilor. 

Responsabilitatea nr. 7: Vacanțele
  
Înainte să-ți iei un câine, fie el și de talie mică, gândește-te ce vei face cu el când pleci în vacanță. Nu toți suntem dispuși să ne adaptăm vacanțele în funcție de prietenii patrupezi, așa că găsirea unei cazări se poate dovedi necesară. Cu siguranță o rudă sau un prieten de încredere și apropiat de cățel este mai bun decât o pensiune, dar eu tot o să vă încurajez să-i luați cu voi. Desigur că vacanța cu câinele nu va fi ca cea fără el, vor fi necesare compromisuri și adaptări, însă momentele petrecute alături de companionul tău în vacanțe vor fi de neprețuit. Și pentru tine și pentru el. 
 
 V-am povestit mai multe AICI



Responsabilitatea nr. 8: Respectarea comunității în care locuiți
 
O altă responsabilitate pe care majoritatea stăpânilor o uită este respectul față de tot ce se află în jurul nostru, oameni, mediu sau alte animale. Dacă stăm bine să ne gândim mulți uită aceste regulile de conduită chiar și neavând câine, ceea ce este un lucru grav, lucru care vine în principal lipsa de educație. Însă trebuie să curățați întotdeauna murdăria făcută de câinele vostru chiar și mic fiind. Eu de exemplu cumpăr saci de 10l și am mereu unul-doi în buzunar când plec la plimbare. Apoi, un câine, fie el și mic, trebuie ținut sub control, la fel cum trebuie avută grijă când intră în contact cu alte persoane sau alți câini. O să ziceți ce rău poate face o piticanie ca Azorel... Unui om matur poate nici un rău, dar unui copil? Oricât de educat și cuminte ar fi, un câine rămâne un câine, așa că nu știi cum reacționează în prezența unor necunoscuți, poate că se sperie și mușca, deci puțină atenție nu strică.


Vedeți, nu-i chiar simplu nici cu un câine mic! 
   
Și ca să închei, circulă aici National Geographic un promo, nu știu dacă și la voi, care zicea așa: "Orice câine merită o familie, dar nu orice familie merită un câine". Nimic mai adevărat! 

Îmi spunea de curând o cunoștință despre cât i se pare de fain că-l luăm pe Azorel cu noi peste tot pe unde mergem și mă întreba cum reușim. De ce nu mi-aș lua cățelul cu mine pe unde merg, fie că e vorba de vacanțe sau activități de weekend, când acest lucru este posibil? Când am ales un cățeluș de talie mică am luat în calcul două considerente: primul a fost spațiul de care dispunem, iar al doilea a fost ușurința cu cu care poți pleca însoțit de el peste tot. Și exact asta am și făcut: l-am luat pe Azorel cu noi de mic pe oriunde ne-au purtat pașii și intenționam să o facem în continuare, chiar și atunci când familia noastră se va mări.  S-a plimbat ceva în 2 ani jumate de viață Azorel. A vizitat orașe și sate, a urcat munți, a făcut plajă, s-a dat cu caiacul, cu telescaunul, a vizitat castele și grădini, ba a zburat chiar și cu avionul. Lăbuțele l-au purtat prin câteva țări și are la activ câteva mii de kilometri în mașină și tren. Nu-l las acasă în grija altora și nici la hoteluri pentru animale pentru că mie drag și nu mă ține sufletul să plec fără el. Dacă l-aș lăsa, sigur m-aș gândi la el toată vacanța și sunt convinsă că și el e mult mai fericit în compania noastră, chiar și urcând munți prin zăpadă, decât singurel, sau cu niște străini. 
Astăzi, 25 iulie 2013, Azorel împlinește 2 ani. Să ne trăiești micuț cățel și să ne aduci tot atâtea bucurii câte ne-ai adus și în acești aproape 2 ani. Spun aproape pentru că nu s-a născut la noi acasă, ci l-am cumpărat ulterior, când avea vreo 2 luni. Avem certificatul de naștere! Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul și cât de mare s-a făcut (în cazul în care un yorkshire terrier poate fi mare!). Nu mai știu acum cum era viața noastră înainte de el, dar știu sigur că n-aș mai putea să mi-o imaginez fără mutrița lui haioasă, care mă binedispune oricât de supărată aș fi, fără năzbâtiile lui obișnuite, fără plimbările zilnice, fără lătratul care trezește toți vecinii și fără multe alte lucruri simple pe care le împărtășim în fiecare zi.

El este cățelușul meu drag fără de care nu-mi mai pot imagina casa, zilele, ieșirile, plimbările... viața. Și în ciuda a ce pot crede unii sau alții, el face parte din familie cu drepturi depline. Chiar dacă nu vorbește și are patru picioare, simte, se bucură, se atașează, comunică, iubește. Şi noi îl iubim pe el!



 El îmi face fiecare zi mai veselă!


Il "cunoasteti" deja pe Azorel, micutul meu catel? Unii dintre voi personal, altii din fotografii. Daca nu, va spun acum: sunt fericita posesoare a unui prieten patruped, dragut foc, de rasa yorkshire terrier, pe nume Azorel. L-am cumparat de aici din Franta (a fost un cadou de fapt, de ziua mea), dintr-un magazin de animale, pe cand era un puiut de 2 luni, un ghemotoc negru, mic si foarte timid, anul trecut in octombrie.

...la fel cum este micuțul meu Azorel, o să îți spun dinainte cum stă treaba cu el, pe scurt, fix și la obiect. Nu că aș fi eu vreo expertă în educație canină, dar din ce am citit și din ce am conviețuit cu el în astea 7 luni, îți pot spune că:

Un yorkshire terrier, deși este un cățel mic, este dornic de aventură și foarte curajos. Își uită adesea locul și se crede mare, tare și puternic astfel că intră în belele. Latră foarte mult, invers proporțional cu dimensiunea sa de parcă ar fi cel mai puternic cățel din lume, dar îl poți învăța ușor să nu o facă. Nu de puține ori s-a trezit în toiul nopții lătrând. De lătrat pe stradă la oamenii pe lângă care trece, nu mai spun, e la ordinea zilei. Așa că fii atent la comportamentul lui și încearcă să i-l corectezi când este cazul, de preferință când e mic, până să își ia lumea în cap. Pentru că și-o va lua, te asigur! 

Am fost în vacanță cu Azorel și multă lume m-a întrebat cum am călătorit cu el în avion, dacă l-am transportat la cală, sau în cabină, cât costă biletul, etc. Așa că m-am gândit să scriu un articol pe tema asta, cu câteva informații utile despre călătoria în avion cu animalul de companie. Înainte să plec și eu la rândul meu am căutat pe internet, sau am întrebat în stânga și-n dreapta, așa că poate acum toate informațiile strânse de mine vor fi de folos și altora. Se știe că din octombrie anul trecut îmi împart zilele și casa cu Azorel, micuțul meu yorkshire terrier. De atunci a devenit un membru al familiei cu drepturi depline. Deși pentru mulți sună ciudat, sunt convinsă că cei care au un animăluț mă înțeleg perfect și îmi împărtășesc opinia. Un astfel de companion îți schimbă complet viața, aproape ca un copil și pe lângă faptul că îți umple sufletul de bucurii, îți aduce și multe responsabilități. Una dintre ele ar fi plecatul de acasă. Ce faci dacă pleci în vacanță? Din punctul meu de vedere răspunsul este simplu: îl iau cu mine. Nu am încredere să îl las în grija altcuiva, apoi pentru persoana respectivă poate reprezenta un deranj. În plus, categoric lui i-ar plăcea să fie cu noi, nu cu un străin.  
© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS