Postari din categoria CALATORII
Plimbându-ne prin Besse-en-Chandesse vom plonja direct în inima istoriei, într-o călătorie inedită în Evul Mediu, printre mistere și legende, așa ne încurajau ghidurile turistice consultate, vă dați seama că nu am stat pe gânduri, trebuia să facem un popas și acolo. Și chiar ne-a plăcut ce am găsit, orășelul medieval Besse-en-Chandesse posedă o bogăție arhitecturală incontestabilă, integrată perfect în peisajul înconjurător dominat de Masivul Sancy: străduțe înguste pavate, case tradiționale cu obloane roșii, construite cu piatră de lavă datând din secolele XII-XVI, fântâni renascentiste, un turn cu ceas, veche poartă de intrare în oraș, o biserică impunătoare Saint André, rămășițe de ziduri de apărare, clădiri clasate drept monumente istorice.

Besse-en-Chandesse Masivul Central Francez

Marți, în următoarea zi a vacanței noastre în Auvergne, venise vremea unui alt lac, că vorba aia, regiunea Auvergne are destule de arătat: Lacul Pavin. Nu aveam cum să-l ocolim, eu personal chiar eram curioasă, toate ghidurile și site-urile îl recomandau la capitolul de neratat în zonă. Și cum pentru al meu soț orice lac are și pește de prins, vă dați seama că nu a fost nevoie de prea multă muncă de convingere. În plus, lacul Pavin se află pe raza localității Besse, localitate despre care citisem că posedă un centru medieval simpatic și mai multe clădiri în stil renascentist, așa că nu am stat mult pe gânduri, duși am fost într-acolo... 

Lacul Pavin Auvergne Masivul Central Francez

Luni dimineață, în a doua zi a vacanței noastre în Auvergne, am plecat destul de târziu din camping, întrucât al meu soț avea câteva chestiuni telefonice de rezolvat. În plus voiam să facem și ceva cumpărături, scutece și alte câteva lucruri pentru Erika - deh, așa-i se pare vacanța cu copilul!😂- așa că ne-am pornit spre un supermarket ceva mai mare, cel mai apropiat fiind în stațiunea Mont Dore. Nu era bai întrucât oricum într-una din zilele sejurului intenționam să mergem într-acolo pentru a urca la Puy de Sancy, cel mai înalt vârf din Masivul Central. Traseul nu este greu, mai ales că o parte din urcare am fi făcut-o cu telefericul, iar ultima bucată pe creastă este extrem de bine amenajată pentru drumeți, deci nici un pericol cu Erika la purtător. Vizam doar o zi însorită cu vizibilitate pentru a ne bucura de panorama oferită de vârf, numai că ziua cu pricina nu părea deloc să ne ofere ce doream... 

Mont Dore Masivul Central Francez
În prima zi a vacanței noastre în Auvergne, cea cu drumul spre destinație, nu am făcut mare lucru, deci nu-s multe de povestit. Deși am ajuns pe la ora 3 la camping, până am aranjat bagajele, până i-am dat gustarea micuței deja se făcuse ora 5. Am plecat într-o scurtă recunoaștere pe malul lacului Chambon, profitând de o soarele frumos ce ieșise după o ploaia destul de rece, însă ne-am întors repede mânați de norii ce se adunaseră iar pe cer. Seara am luat cina "în oraș", adică la restaurantul campingului, după care somn de voie. A doua zi ne programasem o explorare mai amănunțită a zonei, ceea ce am și făcut de altfel. Ziua de duminică ne-am petrecut-o explorând lacul Chambon, pe malul căruia se afla campingul.  

Lacul Chambon Masivul Central Francez


Auvergne, in patru la vulcani

in , , , by Larisa, septembrie 24, 2017
Vorba vine la vulcani, că sunt stinși de ceva vreme, însă dacă nu știți, ei bine aflați acum că Masivul Central Francez este un masiv bătrân, unde elementele vulcanice sunt dominante, fapt exploatat și valorificat la maxim de francezi, turistic vorbind. Totul este ceva cu "volcans" în regiunea Auvergne, de la vârfuri muntoase, lacuri formate în cratere, clădiri și catedrale construite din roci vulcanice, parcuri științifice, care explică fenomenele, rezervații naționale străbătute de trasee de drumeție, până la denumiri de hoteluri, restaurante sau preparate gastronomice.  Fiți însă fără grijă, nimic nu mai erupe de câteva mii de ani în zonă, trecutul tumultos e de mult uitat, astăzi Masivul Central ne încântă prin varietatea peisajelor mai degrabă liniștite și prin formele pitorești de relief. 


Leapșa despre călătorii

in , , , by Larisa, aprilie 03, 2016
Bia mi-a pasat de curând o leapșă și fiindcă am promis s-o onorez o să o fac acum, altfel va rămâne nefăcută. Așa că să-i dăm drumul... 


De fiecare dată când am mers in Corsica cu vaporul am ales compania Corsica Ferries pentru că prețurile sunt chiar ok și pentru că transportă animalele de companie pe punte, față de restul companiilor maritime care fie nu transportă deloc, fie o fac la cală, într-un spațiu special pentru animale. Corisca Ferries operează in Franța din orasele Toulon si Nisa, iar de obicei noi alegem plecarea și sosirea în orașul Toulon, întrucât este oleacă mai aproape de casă. Insă la ultimul drum din Corsica, cel din septembrie de anul trecut, am acostat la Nisa, nu pentru că am dorit neapărat așa, ci pentru că acolo acosta vaporul care ne convenea nouă ca orar. Așa că am ridicat ancora la Bastia, pe la ora 8 dimineața, ceea ce ne-a permis să admirăm orașul luminat de primele raze calde de soare. Mi-a părut un pic rău că lăsasem aparatul foto în mașină (nu ai acces la mașină pe durata traversării!), mi-ar fi plăcut să imortalizez Bastia așa cum se prezenta în acea dimineață, însă m-am mulțumit cu două-trei poze făcute cu telefonul și cu gândul că nu prea este nimic de fotografiat pe vapor, cel puțin n-o să mă mai car cu el în geantă, nici n-o să-i mai port grijă.  


Despre Châteauneuf-du-Pape nu știam foarte multe, decât că acolo se fac unele dintre cele mai bune și renumite vinuri franțuzești, deși nu cred să fi gustrat vreodată unul. Am tot văzut de pe autostrada care duce spre sud indicatorul spre sat, dar niciodată nu ne-am gândit să ieșim ca să aflăm mai multe. Nici la ultima incursiune spre Mediterană nu am avut inițial în plan această escapadă în lumea vinurilor de pe Valea Ronului, dar cu puțin înainte să plecăm, discutând cu un prieten și povestindu-i despre ideile noastre de a vizita Avignon, ne-a amintit despre celebrele vinuri de la Châteauneuf-du-Pape. Atât ne-a fost, c-am căutat rapid pe internet ce, cum și unde să facem, astfel că în drum spre casă am poposit cu gâturile uscate la celebra podgorie. 

Vinuri Châteauneuf-du-Pape Provence Franta


Pentru a doua zi a ultimei escapade în sud (despre prima v-am povestit AICI) programasem inițial să mergem pe ruta La Ciotat-Route des Crêtes-Cassis. Am mai fost la Cassis, dar nu era bai, orășelul este genul de loc unde poți să revii din nou și din nou fără să te plictisești vreodată, vorba lui Frédéric Mistral, Qui a vu Paris et pas Cassis, n'a rien vu*- la care subscriu de altfel pentru tot sudul Franței. Am renunțat la idee încă dinainte să plecăm de acasă pentru că vremea nu se anunța tocmai potrivită pentru un drum de coastă, să nu mai vorbesc despre mistralul care-și vestea prezența pentru ziua respectivă. Și ce prezență, mai nene! Să nu subestimați niciodată acest vânt dacă aveți drum prin zonă, au cei din sud mare, munte, soare și niște peisaje de-ți taie răsuflarea, dar au din păcate și mistralul. Așa că unde să mergem, unde să mergem? ... Ce-ar fi să vizităm Avignon? că e în drum spre casă și oricum de multă vreme plănuiam să ajungem pe acolo.  

Așa că a doua zi de sud mi-am petrecut-o în universul papilor, dacă este să luăm în seamă și vizita de după-amiza la podgoria Chateauneuf-du-Pape. Aș fi putut să dau o tură și prin unu-două sate provensale, ba chiar mi-a trecut prin minte și varianta asta, însă când vine vorba de vizitat Provence, această sublimă regiune a Franței, sunt două puncte de la care nu vreau să mă abat: NU pe fugă și NU iarna! Așa că i-o veni și rândul ei cândva, pe-ndelete și când înflorește lavanda. 



AVIGNON PROVENCE FRANTA

Ultima zi de iarnă la Toulon

in , , , , , by Larisa, martie 06, 2016
Cum să închei mai bine o iarnă atipică decât la malul mării? Să te plimbi pe plajă într-o zi călduță, să te odihnești la umbra unui palmier, să te îmbăiezi în lumina aceea minunată pe care numai sudul Franței o emană... Vă spun eu cum este: absolut fermecător! Mai ales că cea din urmă excursie în sud nu a fost una plănuită, cu o săptămână înainte de plecare habar nu aveam că în ultima zi de februarie o să mă plimb prin Toulon. Nici măcar nu a durat multe zile escapada, revederea cu Mediterana s-a ivit pe neașteptate și a trecut pe negândite, după o perioadă în care anumite lucruri nu au mers chiar cum am vrut eu. Dar cu atât mai bine, am profitat mai mult și m-am bucurat mai din plin decât aș fi făcut-o altfel. Pentru că în viață nu le putem avea chiar pe toate, dar ne putem mângâia cu cele care ni se dau, în cazul de față cu locuri noi și frumoase, cu descoperiri interesante, cu momente simple, dar atât de încântătoare. 
V-am tot povestit despre Corsica că este o insulă surprinzătoare prin peisajele sale, dar să știți că nici gastronomia nu se lasă mai prejos. Gastronomia reflectă cultura și civilizația unui popor sau a unei regiuni, ea făcând parte din istoria sa intimă, iar Corsica oferă o mulțime de produse și preparate locale ce amestecă mii de arome, fiecare înghițitură devenind unică. Preponderent mediteraneană și destul de simplă, cucina corsa este o încantare pentru papile grație bogăției naturale și tradițiilor insulei. Pilonul de rezistență este reprezentat de mare, care oferă pești din abundență, languste și alte crustacee, preparatele culinare fiind strâns legate de acestea, plus de alte produse regionale, ca măslinele, castanele, smochinele, sau de vechile tradiții ale creșterii porcilor și a oilor. Majoritatea bucatelor corsicane sunt naturale, proaspete, cu un gust subtil și parfumat. În plus, via este prosperă și dă vinuri de calitate foarte bună.  
  


La Bruges am ajuns după vreo oră și jumătate cu trenul din Lille. Nu a fost unul direct, am schimbat în gara Courtrai, dar drumul a fost rapid și lejer de nici nu mi-am dat seama când am ajuns la destinație. Biletele le-am luat din gară, cu o zi înainte de excursie, trenurile Lille-Bruges fiind regulate și cu preț unic indiferent de oră. Am plecat destul de devreme, pe la 8 și ne-am plănuit să ne întoarcem cât mai târziu cu ultimul tren, astfel încât să putem profita de simpaticul oraș belgian, atât de renumit printre călătorii din toată lumea. De fapt întocmai această notorietate a fost motivul pentru care m-am dus să-l văd, zău că eram curioasă de acesta mică minune de la Marea Nordului, de centrul său istoric atât de lăudat, de clădirile cochete și frumos restaurate pe care le admirasem în poze, dar mai ales de canalele ce-l împânzesc, de i-au adus reputația de Veneția Nordului. N-a fost decât o escapadă de o zi, dar timpul ne-a ajuns pe-ndelete, iar vremea mai caldă decât mă așteptam ne-a ajutat să-l valorificăm la maxim.
 

BRUGES BELGIA

Am sosit la Lille după-amiaza, după patru ore de drum dintre care una dedicată schimbării gărilor la Paris. Drumul a fost lejer, parcă nici n-am știut când am ajuns la destinație. Ne-am luat în primire camera, la hotelul pet-friendly ales special lângă gară, ne-am echipat și am plecat rapid în recunoaștere. Vremea era însorită și destul de călduță pentru un sfârșit de decembrie, așa că am profitat să colindăm străduțele fără un plan anume, să mâncăm o gofră bună și să bem o bere la terasă. Nu mi-a zis prea multe Lille la prima înfățișare, mă simțeam chiar ușor dezamăgită și mă întrebam în gând oare ce o să fac tot timpul pe care aveam să-l petrec în el. Dar se pare că Lille este genul de loc care ți se arată treptat, se lasă văzut pe neașteptate și se ivește de unde te aștepți mai puțin, de nici nu-ți dai seama când te-a prins cu farmecul său neprefăcut, al celei de-a patra metropole a Franței.


Lille Franta

Planul pentru sărbătorile de iarnă 2015-2016 a început să prindă contur prin septembrie, pe când leneveam la soare pe coasta orientală a Corsicii, în momentul în care niște prieteni ne-au anunțat că intenționează să ne viziteze la sfârșit de an. De bucurie am încropit în minte un plan rapid, cu un Crăciun pe stil românesc acasă la gura semineului, o excursie pe undeva prin împrejurimi, plus un revelion în compania unor amici francezi, urmând ca detaliile să fie stabilite mai târziu. Pentru excursie ne-am gândit inițial la regiunea Auvergne, în Masivul Central, o regiune nu departe de casă și destul de ofertantă turistic, nu numai pentru drumeție pe munte, dar și pentru plimbări, vizite și alte experiențe hibernale.   


Cu acest plan în minte am încheiat vara târzie corsicană, fără să mă gândesc nicio clipă că lucrurile aveau să se schimbe cât de curând. Prietenii nu mai aveau să ajungă, așa că prin noiembrie am început să reorganizăm planul. Crăciunul tot la gura șemineului a rămas, la fel și revelionul alături de amicii francezi, doar excursia am reorientat-o. Fiindcă singuri nu mai avea farmec, iar noi deja făcusem drumeții la Mont Dore în Auvergne, am căutat rapid alte variante de excursii între Crăciun și Revelion. Inițial m-am gândit tot la o excursie la munte, în Pirinei, unde-mi doresc de ceva vreme să merg, dar din motive logististice și de timp am pus într-un final în aplicare un plan mai vechi, căruia părea că-i venise rândul: o excursie în nord, în care să viziam orașele Lille și Bruges.

Oraș semeț, agățat de munții corsicani, Corte se găsește bine ascuns în inima insulei, la confluența râurilor Tavignano și Restonica, ceva mai ferit de forfota stațiunilor cunoscute de la malul mării. Frumusețea nu i se datorează doar generozității naturii, dar și rolului său în istoria insulei. In timpul scurtei perioade de independență, între 1755-1769, generalul Paoli ridică Corte la rang de capitală a noii republici, cel mai probabil datorită situației sale geografice avantajoase, U Centru di Corsica, pe drumul dintre cele două mari porturi, Bastia și Ajaccio. Astăzi capitală culturală și istorică a insulei, Corte și-a păstrat șarmul de altădată, amestecând cu armonie comorile din trecut. Vedeta așezării este fortăreața, ce tronează pe un pinten stâncos, deasupra orașului, și care adăpostește din 1997 Muzeul Corsicii.  


Ca de fiecare dată, nici din vacanța corsicană de toamna aceasta nu putea să lipsească cel puțin o drumeție pe munte. M-am tot gândit și răzgândit înainte, am dat cu banu' care să fie și am ales într-un final, după lungi sesiuni de gândire, Valea Restonica, una dintre cele mai pitorești de pe insulă. Aceasta nu era foarte departe de Bastia, unde eram cazați, și presupunea, în plus față de traseu, o traversare a orașului Corte, pe care îmi doream de multă vreme să-l văd. Alegerea s-a dovedit perfectă, întrucât drumeția a venit la pachet și cu o degustare de brânză tradițională brocciu direct la stână, asta pe lângă peisajele încântătoare la care mă așteptam oricum. Uite de-aia îmi place mie Corsica, pentru că este plină de surprize frumoase la tot pasul!


Poate o să credeți că sunt sărită, dar eu am o hartă a Corsicii pe google maps, unde pint-uiesc diverse obiective de vizitat pe măsură ce le descopăr și nu mă refer aici doar la trasee de drumeție pe munte, ci și la orașe, sate, plaje, activități pe care îmi doresc să le "bifez" într-o zi. Eh, acum fie vorba între noi, n-am o astfel de hartă numa' pentru Corsica, ci pentru mai multe țări și regiuni, dar asta este deja o altă poveste.  

Cred că v-am mai spus în nenumărate rânduri despre cât ador plajele naturale, aproape sălbatice, dar nu mă pot abține să nu vă mai spun acest lucru o dată. Firește, fiecare cu preferințele lui, nu înseamnă că și voi trebuie să-mi împărtășiți gusturile, la fel cum nu încerc să conving pe nimeni că e mai bine ca mine. Ne-am câștigat privilegiul de a avea propriile opinii și de a ne petrece vacanțele așa cum ne place nouă, atât timp cât suntem mulțumiți și ne întoarcem acasă cu amintiri frumoase. Incă de când am început să caut cazare pe lângă Bastia, m-am tot uitat după un camping pe malul mării, cât mai aproape de o plajă. Nu intenționam să vizitez numai acea plajă tot sejurul, dar oricum, nu-i rău nici să ai una în "ușa casei", pentru momentele în care nu vrei să te deplasezi prea departe. Si tocmai din acest motiv am ales campingul San Damiano, pentru că era așezat fix pe malul mării, pe o plajă care nu sună deloc franțuzește, așa cum nu prea sună, de altfel, nimic prin Corsica: plaja Lido de la Marana


De fapt, ca să vă explic mai bine, singura zonă de câmpie din Corsica este plaine de la Marana, situată la sud de Bastia, pe coasta orientală a insulei. Lido de la Marana  este de fapt un cordon litoral, lung de 11 km, care separă lacul-lagună Biguglia, declarat rezervație naturală de interes ornitologic, de Marea Tireniană. Plaja de pe acest cordon, care mai este numită și Tombulu Biancu în limba locală, se găsește pe raza localităților Furiani, Biguglia și Borgo, care se zăresc de pe malul lacului,cocoțate pe munte, în zilele cu vizibilitate bună. In schimb, de pe malul mării, se vede foarte bine orașul Bastia, cu vapoarele care vin și pleacă din port. Situată într-un spațiu natural protejat, pe fondul peisajului format din lacul-lagună și munții impunători ce-l străjuiesc, această vastă plajă de nisip este cea mai naturală dintre toate cele din apropierea Bastiei. Mici poteci misterioase șerpuiesc de la șoseaua ce lungește lacul până la plajă, traversând o limbă de pământ nu foarte valorificată turistic, doar cu câteva campinguri și restaurante din loc în loc, umbrită de pini viguroși. 

Unul dintre principalele "obiective" vizate pentru sejurul în Corsica era ... o supă adevărată de pește, din aceea ca la mama ei, o bouillabaisse de savurat chiar pe malul Mediteranei. Râvneam cu gândul la ea și îmi lasă gura apă numai când mi-o imaginam, așa că abia așteptam să ajung din nou la mare să mă regalez cu acest desfrâu culinar. Ador peștele, sub toate formele și preparatele în care se găsește, iar călătoriile la malul mării sunt pentru mine nu doar o ocazie pentru bronz și bălăceală, dar și pentru adevărate revelații gastronomice pescărești. Acum fiecare cu plăcerile lui, unul cu fructele de mare, altul cu peștele, numai Azorel nu-i pretențios și ia ce i se pune în troc, atât timp cât nu-s bobițele lui plictistoare. Am plecat pornită pe o bouillabaisse când am mers la Centuri, dar pentru că oala se golise în bucătăria restaurantului, m-am mulțumit cu altceva, ați ghicit, tot un preparat din pește. Am zis că nu-i bai, până plecăm ne-om cinsti noi cu o bouillabaisse la Bastia, că doar erau o mulțime de restaurante ispititoare în port și-apoi portul se găsea la o aruncătură de băț de campingul nostru.  


Pentru majoritatea turiștilor Bastia reprezintă doar o poartă de intrare în Corsica. Ajung în oraș cuprinși de frenezie, cu marile feriboturi ce vin de la Marsilia, Nisa, Savona, sau Genova, și de cum se dau jos de pe vas, încercând să găsească drumul ce-i duce spre sud, caută să se destindă în sfârșit după atâta drum, însuflețiți de vacanța care tocmai începe. Puțini acordă orașului Bastia importanță, iar dacă o fac, se opresc cel mult pentru masă, sau pentru o cafea, în piața din fața portului, mărginită de localuri îmbietoare. Exact la fel am procedat și noi la prima vizită pe insulă. Insă al doilea cel mai populat oraș din Corsica, după Ajaccio, merită o incursiune mai amplă, așa că, pe negândite, anul acesta ne-a dat prilejul să-l aprofundăm pe îndelete.  


Cu piața Saint Nicolas mereu animată, străjuită de însuși Napoleon, cu un vechi port pitoresc încadrat de zeci de restaurante care te ademenesc la ora mesei cu preparatele lor savuroase, cu o citadelă genoveză așezată în vârful unui pinten stâncos, cu străzi bordate de palmieri viguroși, cu munți impunători pe fundal și cu marea albastră la picioare, Bastia conturează un tablou medieranean desăvârșit. Modestă și nepretențioasă comparativ cu orașele din aceeași categorie, liniștită și sinceră, am regăsit Bastia în septembrie învăluită de o atmosferă colorată și plăcută, ca pe un loc lipsit de griji și frământări, unde viața se desfășoară potolit, după ceasul vapoarelor care vin și pleacă din port. 

... nu se potrivește cu cea din târg. Cunoaștem cu toții expresia, nu-i așa? Dar ce te faci când ea se dovedește cât se poate de adevărată? Păi ce să faci, te adaptezi situației, eventual pui în aplicare planul B, dacă îl ai deja, sau dacă nu încropești unul rapid. O altă incursiune de o zi cu plecare din Bastia pe care ne-o propusesem pentru sejurul din septembrie în Corsica, și despre care credeam eu că va fi cireașa de pe tortul vacanței noastre, era o excursie spre Saint Florent. Considerat un mic "Saint Tropez corsican", plăcuta așezare cu case în tonuri pastel, situată între peninsula Cap Corse și regiunea Balagne, a devenit cu timpul una dintre cele mai căutate destinații de pe insulă. Deși ceva mai turistică decât locurile care mă atrag pe mine de obicei, recunosc, eram curioasă să văd și eu minunea. Dar mai curioasă eram despre plaja Saleccia, aflată în apropiere, despre care se spune că ar fi furată din Caraibe, una dintre acele panorame de vis care înfrumusețează Corsica. N-am mai ajuns din păcate la plajă, dar mai bine să o luăm cu începutul...


Situat în nordul Corsicii, în regiunea Nebbio, nu departe de Bastia, Saint Florent este printre cele mai însuflețite stațiuni de pe insulă. Vizitatorii îi apreciază în primul rând plajele, dar și dotările și infrastructura, ca să nu mai vorbim că zona este una bogată în obiective culturale, capele romane, biserici și catedrale, sau obiective oenologice, podgoria Patrimonio din imediata vecinătate fiind una dintre cele mai cunoscute de pe insulă. Centrul istoric al orășelului, strâns lângă o veche fortăreață genoveză care din păcate nu se vizitează (și nici nu arată prea bine), se concentrează în jurul unei piațete interesante, Place des Portes. Insă animația principală a orașului se petrece alături, în port, unde, în perioada verii, ambarcațiunile mai modeste sau mai luxoase, ce vin și pleacă, constituie un adevărat spectacol.

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS