Postari din categoria CARPATI

Dor de munte

in , , , by Larisa, iunie 11, 2011
E sambata si este 11 noaptea. Sunt acasa singura. Pardon cu prietenul meu cel mai bun. Calculatorul. Uneori il iubesc si nu stiu ce m-as face fara el. Alteori il urasc si-mi vine sa-l arunc pe geam, tocmai pt ca petrec prea mult timp cu el, langa el. Desi stiu ca nu pot trai fara el. Acum l-as arunca pe geam. Pentru ca nu as vrea sa fiu in fata lui. Si totusi sunt si asta ma enerveaza la culme. Mi-ar fi placut sa fiu acum in cu totul alta parte, alt loc cu altcineva decat vechiul meu calculator.Dar nu sunt.....

Dragii mei, va anunt oficial si pe aceasta cale ca sunt praf!!! Iari am urcat Postavaru. M-am tarat pe jos, m-am dat cu capul de copaci, am plans pe traseu, am zis ca ma intorc inapoi, am injurat in gand, am blestemat ziua, am zis ca nu mai merg la munte niciodata,  am crezut ca voi chema salvamontul sa ma ia de acolo, etc etc etc. Am fost intr-o forma ... extraordinara!!!

Dupa 3 ore de somn, niste discutii mai aprinse si o forma fizica nu prea buna, m-am gandit eu asa, sa plec pe munte. Traseul m-a terminat atat fizic cat si pshic. Numai cand ma uitam si vedeam cat de departe era varful unde trebuia sa ajung, iar eu deja eram lesinata, simtem ca cedez moral.




Valea Ialomiței. Un loc atât de frumos al Bucegilor, care mai nou se vrea a fi transformată în stațiune turistică. Un loc controversat al afacerilor murdare și al intereselor de tot felul, un loc plin în ultima vreme de grătare și pantofăreală. Imbâcsită de gunoaie, valea Ialomiței este învăluită astăzi în fum și urlă a manele. Cu toate acestea, ea totuși rămâne un loc de referință, împânzit cu atâtea monumente ale naturii unice și de o frumusețe rară: lacuri, chei, peșteri, rezervații naturale, atâtea monumente care cât de curând se vor distruge. Hai să-i surprindem totuși frumuseatea aceea unică, a celei mai importante văi a Bucegilor, cea care le da și forma specifică de "U" întors ...
 
 Sufletul meu hoinărește astăzi pe Valea Ialomiței, plimbându-se agale de la Vârful Omu la Peștera Ialomiței. Dacă închid puțin ochii, parcă mă plimb și eu cu el. Nu vrea să vină acasă. Vrea să rămână acolo, în împărăția înălțimilor. 
Vreți să-l însoțiți și voi?
 
Traseu: Vârful Omu-Valea Obârșiei-Hotel Peștera, marcaj bandă albastră, timp aprox. 3 ore, dificil iarna. 

Geografic vorbind, valea Obârșiei își trage apele de sub Vârful Găvanele, unde se află Mecetul Turcesc, apoi străbate Bucegii de la N la S, despărțind Culmea Principală de Culmea Strunga. Urmează o ruptură de pantă, Cascada Obârșiei. Cu profil transversal în formă de U, caracteristic văilor glaciare, Valea Obârșiei se deschide între coastele Doamnelor și Obârșiei. La următoarea ruptură de pantă, Valea Obârșiei intersectează Valea Sugarilor din stânga și Valea Doamnelor din dreapta, formând împreună Valea Ialomiței, care imediat străpunge Cheile Urșilor, la poalele Muntelui Bătrâna.
 
Am coborât Valea Obârșiei în august 2009. Am făcut un circuit de o zi, Peștera-Babele-Crucea Caraiman-Vârful Omu-Valea Obârșiei- Peștera, întrucât înnoptam la Cabana Zănoaga. Nu este un traseu nici de pantof
ăreală, nici prea dificil, dar cu peisaje deosebit de frumoase. Prima parte a traseului o mai făcusem, mai puțin valea Obârșiei, deci pe undeva există și ceva noutate. Traseul acesta, ârful Omu-Valea Obârșiei-Hotel Peștera, are cam 3 ore, iarna nu este chiar interzis, mai degrabă periculos pentru nepregătiți și neechipati. Plus că zona este expusă avalanșelor. Valea este extrem de frumoasă, cu peisaje impresionante, pereți de stâncă, izvoare limpezi, genul de drumeție care mă încântă. 

După ce am făcut frigul la Vârful Omu preț de juma' de oră, am coborât pe poteca clasică, ocolind Vârful Bucura, până în șaua Văii Cerbului, adică am mers pe unde am venit. Aici se deschide larg în fața noastră perspectiva celor două văi glaciare: Valea Obârșiei în dreapta și Valea Cerbului în stânga, ambele de o frumusețe ce impun respect.
 
Luam marcajul spre dreapta, banda albastră și coborâm mai întâi în serpentine, după direct, abrupt și repede, pe sub Vârful Găvanele. Ajungem rapid în fundul primei căldării glaciare, unde se află stâncile de calcar numite Mecetul Turcesc. Mai mergem puțin paralel cu firul văii, după care urmează o ruptură de pantă ceva mai abruptă, un fel de prag care separă cele două terase glaciare. Aici găsim Izvorul Obârșiei, locul de unde izvorăște Ialomița și unde se revarsă într-o cascadă învolburată, Cascada Obârșiei, la fiecare început de vară. Eu am văzut-o cu un debit destul de mic, fiind sfârșit de iulie, dar mai bine și așa decât să o văd seacă. La cascadă am făcut o mică pauză pentru a admira peisajul din jur, că doar nu am venit pe munte la maraton, nu-i așa? In dreapta noastră se ridica peretele Doamnelor, în stânga Colții Obârșiei. De peste tot din munte ies izvoare și izvorașe, toate vărsându-și apele în pârâul Ialomița. Așa că apa este din belșug pe această vale. 

După vreo jumătate de oră ne urnim la vale. Poteca ne conduce la baza cascadei, traversăm pârâul și ajungem într-o zona plină de bolovănișuri și pietroaie risipite pe pajiște. Parcă cineva le-ar fi pus intenționat acolo, niște uriași poate! Nu am mai văzut asta pe nici o vale până acum, este ceva specific Văii Obârșiei. înainte să fac acest traseu, vorbind cu cineva despre asta, cineva ce cunoștea bine munții, mi-a spus Ah, valea cu pietroaiele! Mi-am rupt bocancii pe acolo! Acum înțelegeam. Fiind o vale glaciară, aceste aglomerări de pietre, mai mari sau mai mici, au fost cândva transportate de un ghețar la vale, pe drum ghețarul descotorosindu-se de ele. Oricum acești bolovani fac parte din farmecul acestei văi, oferind-i un peisaj unic. Este o porțiune de drum superbă, te simți parcă într-o cetate cu ziduri mari de piatră, peste care răzbește din când în când câte o rază de soare. în dreapta domină pereții abrupți și stâncoși ai Doamnelor, iar în stânga Colții Obârșiei, lini și ierboși, străbătuți de numeroase izvoare.  

Coborâm ușor și ajungem să traversăm Valea Sugarilor, care vine din stânga, ajungând pe un fel de coamă. De aici coborâm pe Piciorul Babelor, traversăm Vâlcelul Piciorul Babelor, unde întâlnim marcajul CR ce vine de sus de la Babele. Traversăm Valea Cocorei și ajungem la Hotel Peștera. Este în asfințit, iar razele soarelui luminează muntele într-un fel unic. N-ai mai pleca parcă de acolo, din cetatea lor.
 
Ahhh, cât aș vrea acum să nu fiu în fotoliul de acasă din față calculatorului! Cât aș vrea acum să mă întind în iarba fragedă și proaspătă, să simt mirosul acela de brad, să îmi adie vântul rece prin păr, iar soarele să-mi mângâie obrajii. Cât aș vrea să aud foșnetul pădurii. Cât aș vrea să mă bucur de natură, de aer, de libertate. Cât aș vrea să fiu acum pe munte!










O nouă zi începe pentru noi doi, acolo sus, pe crestele munților, departe de lumea comună, de firesc, de banal. Soarele se ridică ușor pe cer, încălzind parcă vârfurile înghețate ale Bucegilor și odată cu ele și inimile noastre. Cât de frumos este să te trezești dimineața în brațele persoanei iubite, departe de tot ceea ce este obișnuit, sus în vârf de munte. Să deschizi larg fereastra și să respiri aerul rece și curat, să auzi foșnetul înălțimilor, să deschizi ochii și să vezi muntele. Să știi că vei urca și coborî potecile, să știi că ești liber, să simți că poți să zbori.
 


După un mic dejun copios și o cafeluță mare, plecăm astăzi spre Peștera Ialomiței. Visul meu era să ajung la Bolboci, pentru că îmi doresc deja de prea multă vreme să văd lacul iarnă, înghețat. Din păcate timpul nu ne-a permis. Așa că de la Piatra Arsă coborâm ușor pe platou paralel cu Vâlcelul Jepilor Mari, traversăm Valea Izvorul Dorului și urcăm pe coasta Muntelui Cocora. Zăpada era atât de înghețată, încât nici dacă te chinuiai nu o puteai sparge cu piciorul. Un adevărat patinoar. Părea că înaintam printr-un deșert de gheață.


O zi însorită de iarnă. Telecabina ne lasă la cota 1400, sub un cer senin de sticlă, cu un soare care aruncă raze reci peste pământ. Totul este nemișcat. Urcăm, depărtându-ne ușor de civilizație. Pătrundem în cetatea muntelui de care îmi era atât de dor, lăsând lumea obișnuită în urmă. Ușor, în spatele nostru zgomotele se pierd, devenind vagi și imprecise. Se percep din ce în ce mai diluate, făcând loc liniștii. In sfârșit pe munte, după atâta pauză.

Cat as vrea sa fiu acum la munte

in , , , by Larisa, august 02, 2010

 
Stau si ma uit la o simpla fotografie facuta de mine pe munte. Nu ma mai satur sa o privesc. E asa frumos acolo. Doamne, cat as vrea in acest moment sa pot sa imi iau geanta si ies in fuga pe usa. Sa schimb pantofii cu toc din picioare cu bocancii, geanta cu rucsacul si sa alerg spre munte. Sa ma dau jos din tren, sa salut batranul Caraiman si sa ma inclin in fata maretei Costila. 

Intre pamant si cer pe Bucsoiu

in , , , , by Larisa, iulie 26, 2010
Cum este sa te hotarasti intr-o dimineata torida de vara, intr-un aer imbacsit de Bucuresti, intr-un decor plictisitor si anost si sa zici azi plecam la munte? Sa nu conteze unde, sa nu conteze cum, ci doar cu cine. Sa iti pregatesti in cateva minute rucsacul si fara sa gandesti sa fii in drum spre Busteni. Cum este sa iti inchizi telefonul si sa nu mai conteze cine si pentru ce te cauta? Sa fii doar tu si persoana draga tie, intr-un peisaj de vis. Cum este sa cauti o evadare in liniste, dragoste si frumusete? Cum este sa fugi acolo sus, mai aproape de cer, unde ai parca norii sub picioare? Cum este sa te poti intalni cu tine insuti si sa iti dai seama ca esti om si stapan, ca esti liber si poti sa zbori?



Intre soare si ploaie la Padina

in , , , , by Larisa, iulie 08, 2010
Plecat-am noi vreo 4 in Bucegi, la un sfarsit de saptamana cu cod galben pentru precipitatii. In zonele montane desigur, iar noi nu mergeam chiar la mare. Dupa 2 uichenduri in care ne-am gandit si ne-am sucit, am hotarat. Mergem! Traseul din Pietrosita. Acela pe care de multa vreme il visam, dar nu ajunsesem inca sa-l facem. Dorul de munte dupa 2 luni de stat acasa parca ma rodea, ma chema si nu imi dadea pace. Il simteam, ii auzeam chemarea. 
 

Apus de soare peste Ciucas

in , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010
M-am trezit la 5 dimineata, intr-o zi de sambata, pregatita de munte. In mod normal, daca ma trezeste cineva la 5 dimineata in weekend din orice alt motiv are toate sansele sa fie batut, dar muntele este exceptia. Plec de acasa cu rucsacul in spate, ma urc intr-un taxi si la ora 6 fara ceva sunt in parcul Izvor, de unde este plecarea. Stiam ca vom fi multi participanti la tura, pentru ca mergeam cu o scoala de munte unde sunt inscrisi prietenii mei, dar cand am vazut efectiv cati suntem, am ramas intepenita. Cam 90 de oameni. 90 de oameni!? Deci va fi interesant. Ok, imi gasesc cunoscutii prin multime, imi iau o cafeluta, imi aprind o tigarica. Dupa putina socializare si dupa ce se mai lumineaza afara, vine ora de plecare. Urcam in cele 2 autocare care ne asteptau, mai pierdem putin timp asteptand intarziatii si plecam la drum.
 

Alergand prin zapada spre Malaiesti

in , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010


“De urci la Omu, cobori la vale
Multe cabane ai sa-ntalnesti
Dar dintre toate cea mai frumoasa
E cabana Malaiesti”

Brambura pe Jepi Mari si Mici

in , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010
Hai sa scriu un jurnal despre munte, ca mi-a venit inspiratia! Trebuie sa povestesc despre tura mea, a noastra, a celor care am fost pe Jepi, in septembrie 2009. Tura de ziua mea. Bine, ziua mea urma sa fie peste 2 zile, dar pe aproape.


Mi-am propus, acum ceva vreme, cand am construit acest blog, sa scriu cate un jurnal despre fiecare tura a mea la munte. Ca va fi mai mult sau putin, ca va fi mai literar, sau vor fi pur si simplu niste cuvinte, nu conteaza, important este sa scriu ceva. Evident nu am reusit. Si pe masura ce trece timpul devine din ce in ce mai dificil sa scriu despre turele vechi. Intamplarile nu mai sunt atat de clare in minte, plus ca vin alte si alte ture noi. Am facut totusi primul pas si am scris titlurile viitoarelor jurnale. Este si asta ceva...

 ... o simplă tăbliță înfiptă într-un copac. Eu, un simplu om care vine la Bușteni să urce cu telecabina la Babele pentru a mânca o ciorbă. Ghinion... telecabina nu funcționează, vânt puternic pe platou. O zi mohorâtă de august, ambiția de a vedea Crucea de pe Caraiman. "Merg pe jos până acolo". O aruncătură de băț, dacă te uiți de jos. "Permis numai turiștilor echipați corespunzător și bine antrenați". Mă uit la încălțăminte mea: adidași; mă gândesc puțin și la condiția fizică și păracă văd suma tuturor țigărilor fumate. Cât despre data la care am făcut ultima oară mișcare ...nici nu încape vorbă, a fost demult. Ceva nu este bine. Ambiția mea o fi ea nemăsurată, dar rațiunea intervine și îmi spune că nu e cazul să fac o prostie....M-am întors... 

Si totul a inceput la Sinaia...

in , , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010

Vara 2007. Vara care mi-a schimbat intr-un fel viata. DN1, un drum aglomerat, un concediu oarecare, pe care dintr-o intamplare am ales sa-l petrec la Sinaia. Pornesc pe soseaua aglomerata, intr-o dimineata aparent rece de august, catre liniste si pace, catre un loc care sa ma faca sa imi adun gandurile si sa inteleg ce sa fac cu viata mea. Pornesc catre un loc drag mie, nu stiu exact din ce motiv, un loc in care imi gasesc intotdeauna linistea sufleteasca. Aparent un loc aglomerat si plin de fite, de el ma leaga ceva invizibil si de neexplicat, de parca m-as fi nascut acolo. Sinaia, taramul de vis in care mi s-au intamplat atatea, bune s-au rele,  atat de aproape de inima mea. 
© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS