Postari din categoria CULINARE FRANTUZESTI
Una dintre plăcerile mele, descoperită în acești ani pe Valea Loarei, o reprezintă vinurile spumante. Deși mai citisem una alta despre ele atunci când locuiam în România, recunosc că îmi erau un pic necunoscute. Le beam doar la ocazii, ceaa mai populară fiind revelionul și le numeam generic șampanie, în plus la acea vreme nu prea era obiceiul să mergi în oraș și să bei un pahar de spumant. În Franța în schimb, m-am cultivat în această privință, descoperind o altă față a vinurilor spumante, una mult mai populară și abordabilă, asociată vieții de zi cu zi, nu doar evenimentelor speciale. Și fie vorba între noi, nici n-aș fi avut cum altfel, nu e apéro în Touraine fără o sticlă de... bule.  


Despre Châteauneuf-du-Pape nu știam foarte multe, decât că acolo se fac unele dintre cele mai bune și renumite vinuri franțuzești, deși nu cred să fi gustrat vreodată unul. Am tot văzut de pe autostrada care duce spre sud indicatorul spre sat, dar niciodată nu ne-am gândit să ieșim ca să aflăm mai multe. Nici la ultima incursiune spre Mediterană nu am avut inițial în plan această escapadă în lumea vinurilor de pe Valea Ronului, dar cu puțin înainte să plecăm, discutând cu un prieten și povestindu-i despre ideile noastre de a vizita Avignon, ne-a amintit despre celebrele vinuri de la Châteauneuf-du-Pape. Atât ne-a fost, c-am căutat rapid pe internet ce, cum și unde să facem, astfel că în drum spre casă am poposit cu gâturile uscate la celebra podgorie. 

Vinuri Châteauneuf-du-Pape Provence Franta


V-am tot povestit despre Corsica că este o insulă surprinzătoare prin peisajele sale, dar să știți că nici gastronomia nu se lasă mai prejos. Gastronomia reflectă cultura și civilizația unui popor sau a unei regiuni, ea făcând parte din istoria sa intimă, iar Corsica oferă o mulțime de produse și preparate locale ce amestecă mii de arome, fiecare înghițitură devenind unică. Preponderent mediteraneană și destul de simplă, cucina corsa este o încantare pentru papile grație bogăției naturale și tradițiilor insulei. Pilonul de rezistență este reprezentat de mare, care oferă pești din abundență, languste și alte crustacee, preparatele culinare fiind strâns legate de acestea, plus de alte produse regionale, ca măslinele, castanele, smochinele, sau de vechile tradiții ale creșterii porcilor și a oilor. Majoritatea bucatelor corsicane sunt naturale, proaspete, cu un gust subtil și parfumat. În plus, via este prosperă și dă vinuri de calitate foarte bună.  
  


Foarte multe persoane, dintre cele care mi-au scris și m-au întrebat diverse chestiuni organizatorice pentru o excursie pe Valea Loarei, mi-au cerut adesea să le recomand și un restaurant, unul bun, accesibil și mai ales specific regiunii. De multe ori mi-a fost cam greu să răspund la acesta dorință întrucât în primul rând Valea Loarei nu are o bucătărie particulară, ci mai degrabă putem distinge mai multe produse locale, pe baza cărora se gătesc diverse preparate, și în al doilea rând pentru că aș fi tentată să fiu subiectivă, iar atât obiceiurile și preferințele mele culinare cât și restaurantele pe care eu le frecventez nu vor fi neapărat relevante pentru toată lumea. Sunt destul de multe restaurante obișnuite în Tours sau prin orășelele din împrejurimi, restaurante mai pretențioase sau mai modeste, mai bune sau mai puțin bune, care propun preparate mai mult sau mai puțin tradiționale regiunii. În plus, fie vorba între noi, nici nu prea știam ceva specific și definitoriu, ceva cu adevărat legat de această regiune, ceva care să te marcheze și să-ți rămână în minte strâns legat de vacanța pe Valea Loarei. Dar de curând am găsit răspunsul: dacă vreți ceva caracteristic Văii Loarei, atât culinar cât și ambiental, atunci încercați restaurantele trogloditice pe bază de fouées. Iar unul pe care l-am probat recent și mi-a plăcut foarte mult este Cave aux Fouées, chiar aici peste Loara de casă, în centrul orășelului Amboise.
 



Vă povesteam de curând că francezii, cel puțin cei din regiunea mea, sunt înnebuniți iarna după fromage fondu. Dacă vara există obiceiul grătarelor în grădină, unde îți poftești prietenii sau familia întocmai ca la noi, iarna cea mai mare plăcere este să inviți sau să fii invitat la o soirée unde se servește brânză topită. Există mai multe preparate conviviale de acest gen, menite să fie servite pentru mai multe persoane, cele mai populare sunt raclette, despre care v-am povestit aici și fondue au fromage despre care vă voi povesti acum. Chiar de curând ne-am delectat și noi cu o astfel de bunătate acasa. Din păcate și Azorel, pe furiș, fără să-l vedem, de a  doua zi dimineață eram cu el la urgență la cabinetul veterinar. Dar asta este altă poveste, aveți grijă pe unde lăsați mâncarea sau resturile dacă aveți căței la fel de calici.
 


Une fondue este de fapt o secialitate culinară deloc pretențioasă, ba chiar simplă, țărănească, ce constă în a întinge bucăți dintr-un «aliment» într-un «lichid». Astăzi, fondue există sub mai multe forme, atât «lichidul» cât și «alimentul» fiind dintre cele mai variate. Vă închipuiți probabil că nu le-am gustat chiar pe toate, despre unele doar am citit sau am auzit, însă cele mai populare, pe care le-am încercat, sunt :
 -fondue au fromage, unde «lichidul» este brânza topită și «alimentul» este reprezentat de bucățele de pâine ;
 -fondue pe bază de carne, unde «alimentul» cu care întingem este carnea, iar «lichidul» poate fi reprezentat de ulei încins (fondue bourguignonne) sau  vin roșu (fondue au vin rouge).
 -fondue au chocolat, o la la, un adevărat desfrâu al deserturilor, unde se înmoaie bucăți de fructe într-un amestec de ciocolată topită.

Unul dintre principalele "obiective" vizate pentru sejurul în Corsica era ... o supă adevărată de pește, din aceea ca la mama ei, o bouillabaisse de savurat chiar pe malul Mediteranei. Râvneam cu gândul la ea și îmi lasă gura apă numai când mi-o imaginam, așa că abia așteptam să ajung din nou la mare să mă regalez cu acest desfrâu culinar. Ador peștele, sub toate formele și preparatele în care se găsește, iar călătoriile la malul mării sunt pentru mine nu doar o ocazie pentru bronz și bălăceală, dar și pentru adevărate revelații gastronomice pescărești. Acum fiecare cu plăcerile lui, unul cu fructele de mare, altul cu peștele, numai Azorel nu-i pretențios și ia ce i se pune în troc, atât timp cât nu-s bobițele lui plictistoare. Am plecat pornită pe o bouillabaisse când am mers la Centuri, dar pentru că oala se golise în bucătăria restaurantului, m-am mulțumit cu altceva, ați ghicit, tot un preparat din pește. Am zis că nu-i bai, până plecăm ne-om cinsti noi cu o bouillabaisse la Bastia, că doar erau o mulțime de restaurante ispititoare în port și-apoi portul se găsea la o aruncătură de băț de campingul nostru.  


L'apéritif, c'est la prière du soir des français!

Aperitivul este rugăciunea de seară a francezilor, spunea se pare diplomatul și romancierul Paul Morand, iar după acești aproape patru ani tind să cred și eu că nimic nu-i mai adevărat...
 
On prend l’apéro? este o întrebare atât de comună încât a devenit aproape un clișeu. Luat cu precădere vara, fie în sufrageria proprie, fie în grădina prietenilor, aperitivul este o adevărată tradiție culinară și culturală în Franța, un moment în care gastronomia, relaxarea și voia bună se întâlnesc în jurul unui pahar, împletindu-se cât se poate de interesant cu aceea art de vivre à la française. Teoretic un aperitiv este o băutură servită înainte de masă menită să deschidă apetitul. Practic, aici pe meleaguri franceze, l'apéritif - prescurtat apéro, în termeni familiari - este mai mult decât atât, este de-a dreptul un mod de viață, o atitudine, o tendință interesantă  de a se regăsi într-un cadru călduros și convivial, între prieteni sau în familie, un privilegiu al schimburilor, o gustare simplă dincolo de convetiile unei mese pretențioase. Dar să vedem despre ce este vorba mai exact... 

În sâmbăta în care am fost la festivalul trandafirilor de la Chedigny am dat o tură și la Vitiloire, festivalul vinurilor Loarei, care se ține anual, în luna mai, în Tours. Clumea este că abia anul acesta, când locuiesc în Amboise, am mers pentru prima dată. Vitiloire este un eveniment în aer liber ce reunește atât producători de vinuri cât și băutori, într-un cadru convivial ce oferă o ocazie numai bună pentru a descoperi vinurile regionale. Și nu sunt puține, credeți-mă pe cuvânt. Pe lângă clasicele degustări, exsta și un village gourmand, adică standuri cu mâncare, o expoziție interesantă de fotografie, cu fotografii din vie evident, conferințe, dezbateri, ateliere de bucătărie și chiar concerte.
  

Faptul că îmi plac vinurile nu mai este nici un secret. Eram pasionată și în țară, mi-am scris și lucrarea de licență pe această temă, însă trebuie să recunosc că acești patru ani în Franța (pff, când oare au trecut?!) mi-au intensificat și cultivat pasiunea. Firește că toate astea n-au picat din senin, am citit, m-am documentat și am ținut să fiu atentă și să învăț de la cei care cunosc. Și slavă Domnului că am avut de unde să învăț! De două lucruri nu duce lipsă Valea Loarei: de castele și de vii. Cu toate acestea, printr-un exces de modestie, sau poate lipsă de comunicare, vinurile bătrânului fluviu nu se bucură de aceeași notorietate ca alte vinuri franțuzești, deși Valea Loarei este a treia regiune viticolă a Franței după Bordeaux și Bourgogne, a doua producătoare de vinuri spumante după Champagne și prima în topul numărului de AOC* albe.
N-aș putea spune despre mine că sunt o împătimită iubitoare a dulciurilor, doar că mănânc și eu ca orice om câte un desert din când în când și în cantități rezonabile. Poate că sunt norocoasă din punctul ăsta de vedere fiindcă nesimțind nevoia de dulce evit în mod natural să fac excese, iar silueta mea nu suferă modificări majore. Dar asta nu înseamnă că nu poftesc deloc, sau că refuz să mă delectez cu câte o gurmanderie aspectuoasă uneori. Și am de unde alege în acest sens, Franța nu este considerată degeaba tărâmul delicateselor, iar bucătăria franțuzescă nu este iscusită numai în ce privește felulurile principale. Astfel, eu cred cu tărie că, indiferent de cât ținem la siluetă și de cât de atenți suntem la ingredientele pe care le înghițim, orice călătorie pe tărâm franțuzesc trebuie să includă cel puțin o vizită la cofetarie.



Multe deserturi franțuzești au făcut de-a lungul timpului înconjurul lumii, fiind astăzi cunoscute și servite aproape pe tot globul. Tarte cu fructe, cremă de zahăr ars, ecleruri, profiterol, etc - cu toții cred că le-am gustat chiar și fără să pășim vreodată în Franța. Or avea ei francezii multe defecte dar au o gastronomie de invidiat, iar asta nu o spun eu, Larisa, ci mai marii critici din întreagă lume. Este imposibil ca printre bunătățile lor dulci să nu găsești ceva pe placul tău; fie că te regăsești la capitală sau în cel mai izolat sat, sigur vei găsi un butic de tip boulangerie-pâtisserie care, dacă nu a reuși să te ispitească prin vitrina îmbietoare, sigur o va face cu mirosul amețitor. Franța este o expoziție de atfel de buticuri și oricât de nepofticios ai fi nu cred că poți rămâne indiferent în fața lor. Buticurile boulangerie-pâtisserie sunt locurile unde pe lângă pâine proaspătă și mici viennoiseries (croissant, pain au chocolat etc) se găsesc o serie de prăjituri apetisante, într-o mulțime de forme și culori.

Bun... Ai venit în Franța, ai luat toate muzeele la rând și ai vizitat toate obiectivele pe care ți le-ai propus, acum a venit vremea să te așezi la masă. Bucătăria franțuzească este una dintre cele mai renumite și mai variate din lume așa că dacă-mi spui că te gândești la o pizza sau la un hamburger de la fast-food, o să-ți zic să... te mai gândești odată. Nu am nimic cu genul acesta de mâncare, ba din contra, este una dintre micile mele plăceri vinovate, dar ca turist într-o țară nouă de ce să nu lași și papilele tale gustative să călătorească un pic? Întotdeauna am considerat că un loc nu se descoperă doar alergând de la un obiectiv la altul, ci și prin alte modalități, una dintre ele fiind bucătăria locală. Însă e drept și că nu suntem la fel de curioși, iar gastronomia nu reprezintă pentru toți un punct de maxim interes. Dar până la urmă tot trebuie să mâncăm, nu-i așa? Și atunci de ce să n-o facem într-un fel mai inedit?



Înainte să îmi ziceți că mâncarea bună costă bani, am să vă zic că la cuisine française care a făcut, pe drept sau pe nedrept, înconjurul lumii nu se descoperă doar la restaurante scumpe. Adesea și cu un buget mai mic poți mânca tradițional, totul este să fii informat, deschis și să îți placă să descoperi. În loc să mergi la Mc Donald's, să mănânci pe la chinezi, sau să cumperi e-uri de la supermarket, intră de exemplu într-un butic de tip Charcuterie, cu produse locale, marea majoritate fabricate artizanal chiar de nenea vânzătorul, în spatele tejghelei. Buticurile charcuterie-traiteur se găsesc aproape peste tot, astfel că adesea și cel mai mic sat are unul. Iar dacă ești într-un mare oraș evită-le pe cele din cartierele turistice și găsește unul frecventat de localnici; la ora prânzului cu cât este coada mai mare cu atât marfa este mai bună. 

La charcuterie este ansamblul preparatelor de carne (în special de porc), crude sau pregătite, iar le charcutier este omul care le prepară și le vinde, alături de alte bunătăți gătite (în cazul acesta este vorba de un charcutier-traiteur). În Franța charcutierul este un artizan, pentru că ceea ce face el este adesea o artă, un produit de terroir, fabricat după un savoir-faire transmis din generație în generație. E drept că în ultima vreme s-a răspândit și aici charcuteria industrială, dar încă mai găsești buticuri adevărate, cu produse fabricate à l'ancienne. Într-o charcuterie vei găsi o mulțime de bunătăți pentru mesele tale de vacanță, variate, sănătoase, mult mai ieftine decât o masă la restaurant și mult mai gustoase decât cele de la supermarket. Și-am să-ți enumăr câteva variante: 

Încep cu unul dintre cele mai apreciate produse de charcuterie în Franța: jambonul. Consumat încă de pe vremea romanilor, jambonul pe care o să-l găsiți în buticurile charcuterie este de două feluri: crud sau gătit. Jambonul crud (jambon cru) este pulpa de porc, afumată sau nu, peparată pentru a fi păstrată cât mai mult. Fabricarea jamboanelor seci necesită multă răbdare, astfel că, înainte sau după dezosare, sunt frecate o dată sau de mai multe ori cu sare, uscate la aer cât mai natural posibil, adesea afumate și supuse unei maturații variabile care poate dura până la 210 zile. Cele mai cunoscute sortimente sunt: Jambon de Bayonne, Jambon cru du Morva, Jambon sec d'Ardennes, Jambon cru de Vendée etc. Garanția calității este dată de mențiuni ca  "authentique", "véritable", "à l'ancienne", sau "comme autrefois", urmate de numele arealului geografic de unde provine produsul. Jambonul preparat (jambon cuit) este dezosat, sărat și gătit la vapori, iar cel mai cunoscut este Jambon de Paris. Jambonul mi se parte foarte sățios și practic pentru gustările de vacanță, putând fi consumat în mai multe feluri, în sadvisuri, pe pâine tartinată cu unt, acompaniat de castraveți murați sau legume proaspe. Mult mai bun și sănătos ca un cheeseburger, nu-i așa? 
Saucisses & Saucissons sunt, pe românește, cârnații și salamuri, care se găsesc în diverse sortimente, după gusturile și preferințele fiecăruia.  Probabil ăi mai fițoși dintre voi or să-mi sară în cap, pentru că vă recomand astfel de preparate grele în loc de iaurt cu lămâie, însă contrar credinței noastre că-s produse total nesănătoase, să știți că lucrurile nu stau chiar așa. În funcție de umplutura și de modul de prepare distingem mai multe categorii: cârnați cruzi, preparați, afumați, etc. Cunoscuți sunt Saucisse de Strasbourg, Saucisse de Francfort, Saucisse de Montbéliard, Saucisse de Toulouse etc. Un cârnat mai special pentru gurmanzi este Andouillette, umplut cu diverse organe de porc gătite și aromate, care se consumă în general fript sau la tigaie, acompaniat de échalotes și cartofi (la unele buticuri îl găsiți deja preparat). Pe valea Loarei trebuie să încercați Andouillette au Vouvray (cu vin alb de Vouvray). Boudin blanc este un alt sortiment de cârnat deja preparat, de culoare albă făcut în general din piept de pui, în timp ce boudin noir este un produs pe bază de sânge și grăsime de porc asezonate. 
Însă regele picnicurilor, al aperitivelor, sau al micilor gustări franțuzești este le saucisson sec, un fel de cârnat-salam uscat și foarte gustos, realizat dintr-un amestec de carne tocată, sărată, aromată și presată. Uscarea și maturarea se fac la diverse temperaturi, un anumit număr mai mare sau mai mic de săptămâni, în funcție de diametrul produsului. Un bun saucisson trebuie să fie ferm și cu o aromă notabilă. Se consumă tăiat în rondele fine, cu pâine de țară și/sau unt proaspăt. Dintre cele gustate de mine (și credeți-mă că am gustat, este unul dintre produsele mele preferate, mai ales ca aperitiv), mi-au plăcut Saucisson d'Auvergne, Saucisson de Lyon, sau Saucisson de Savoie, iar varietățile se întind până la saucisson cu nuci, fistic, struguri, brânză, piper etc. Garanția calității este dată de inscripțiile "Pur porc", "Authentique", "véritable" urmat de numele arealului geografic unde a fost produs.  Sfat: mergeți la o piață locală. Siguri veți găsi un comerciant care vă poate sfătui, sau chiar vă poate oferi spre degustare. Nici nu veți ști ce să alegeți! 

Rillettes & rillons sunt vedetele incontestabile în bucătăria Loarei, așa că dacă ajungeți pe aici nu ezitați să gustați. Les Rillettes sunt obținute din carne de porc prăjită în propria grăsime și mai apoi mărunțită și asezonată cu diverse ierburi aromatice, sare sau piper, în timp ce les rillons sunt bucăți de carne cu grăsime prăjite și asezonate fără să fie mărunțite, ca niște jumări mai mari. Le găsiți și la supermarket, dar credeți-mă pe cuvânt nu au nici o legătură cu cele vândute de producători. Deși cam grele și nerecomandate celor care țin la siluetă (dacă nu facem exces nu știu ce rău ar putea face), sunt practice gata să fie servite oricând, alături de legume proaspete sau castraveți murați. Cel mai bune și autentice sunt Rillettes de Tours.
  


Foie gras, terrines & patés sunt și ele niște gurmanderii practice să fie degustate în vacanțe. Foie gras, delicatesa bucătăriei franțuzești, este o specialitate obținută prin îngrășarea ficatului gâștelor sau rațelor și poate fi cumpărat crud sau gata gătit. Servit ca aperitiv pe felii de pâine, poate fi acompaniat de smochine, de gem de ceapă, dovleac etc. Terrines și patés sunt preparate gătite, reci sau calde, pe bază de carne de porc în bucăți sau tocată, legate cu ou, lapte, sau gelatină. Materia prima și amestecul de ingreiente diferențiază produsele între ele. Se pot consuma imediat, cu orice ocazie, întinse pe felii de pâine proaspătă.  


 
Tot la un butic charcuterie-traiteur găsiți adesea și câteva sortimente de salate sau mâncare gătită servite în casolete. Desigur că nu sunt la fel de sănătoase ca cele gătite acasă, dar sunt gustoase și ceva mai ieftine decât o masă la restaurant. Nu vă sfiiți și alegeți ce vă face cu ochiul. Alături de o baghetă proaspătă nu pot constitui decât o masă delicioasă. 

Feuilletés sunt pateuri sărate, realizate din aluat feuilletée, ceea ce noi numim aluat franțuzesc. Se pot mânca atât ca fel principal cât și ca gustări sau aperitive. Cu brânză, cu pește, cu carne, ciuperci sau alte legume, sunt o mulțime de variante. Cea mai cunoscut este bouchée à la reine, un produs atribuit reginei Maria Leszczynska, compus dintr-un aluat crocant în formă de cupă garnisit de un amestec de carne cu legume sau ciuperci, servit fie ca antreu fie că fel principal, alături de o salată. Ar mai fi pâté en croûte, croissants au jambon și altele, este suficient să aruncați un ochi la o vitrină. 
 

 
Croques, în varianta lor cea mai cunoscută de croque-monsieur, sunt sadvisuri calde, pe bază de pâine, jambon și brânză, gătite la cuptor sau la grill. O versiune a lor este croque-madame, cu un ou-ochi deasupra. Le puteți cumpăra la pachet sau degusta la prețuri nu foarte mari la braserii, cel mai adesea alături de salată verde. 



Quiches & tarte sărate sunt și ele niște bunătăți pe care le găsiți cu ușurință pe toate drumurile Franței. Nu la fel de cunoscute ca suratele lor dulci cu fructe, tartele sărate sunt servite ca antreu sau fel principal (merg de minune alături de o salată) și există în atâtea combinații că nici nu știi ce să alegi. Garnitura este compusă din legume, carne, pește, brânză, iar cea mai cunoscută cred că este quiche-ul, în variantă sa de quiche Lorraine


Ultimele două le poți găsi chiar la boulangerii, care după părerea mea reprezintă un spectacol al străzilor din Franța. E bine de știut că, pe lângă celebrele baghete, croasanturi și prăjituri, la boulangerie poți găsi și preparate sărate pe care să le mănânci ca fel principal sau gustare, ca diverse feuilletés, croques, tarte sărate, dar mai ales un sortiment variat de sandvișuri gustoase.

Desigur că pentru o masă ceva mai echilibrată toate cele de mai sus pot fi completate cu brânzeturi, dar despre asta nu mai are rost să vă vorbesc, am făcut-o deja

Probabil că este mult mai practic ca turist să intri la supermarket și să-ți pui în coș cele necesare, nu numai din motive de costuri, dar poate și  de teamă de conversație. Fii sigur că nici un charcutier n-o să-ți vorbească în engleză, dar încearcă să cumperi de la el, cu prețul de a arăta cu degetul ce vrei. Crede-mă că vei fi mulțumit de rezultat, produsele de la un astfel de butic artizanal n-au nimic de a face cu cele industriale de la supermarchet.  

Dacă sunteți în vizită pe Valea Loarei și sunteți cazat în Tours, încercați Halele (Les Halles de Tours-Place Gaston Paillhou, 37000 Tours), o piață mare acoperită, deschisă zilnic care reușește o mulțime de comercianți de toate felurile. Găsiți info AICI. De asemenea, o idee bună pot fi și piețele locale, găsiți programul pentru fiecare departament AICI

***

Iar în final aș vrea să vă spun părerea mea pe scurt referitoate la alimentația asta a noastră, a tuturor, care a devenit cred eu un subiect foarte discutat. Eu cred că poți mânca ORICE ai poftă, atâta timp cât nu faci excese, iar mesele tale zilnice sunt regulate și echilibrate. De asemenea, mai cred în verificarea regulată a stării de sănătate, în cât mai multe activități în natură care să includă mișcare și sport, plus un mod de viață chibzuit, cu multa odihnă. Consider multe știri despre alimentație o reală manipulare, iar părerile referitoare la anumite alimente fițe sau simple exagerări. Dar firește că fiecare alege ce pune în farfurie, mi-ar plăcea totuși ca oamenii să creadă mai mult în ei decât în ceea ce se vehiculează prin media asta infectă. 



Cunoscătorii sunt bineveniți să completeze lista.
 
 
PS:săptămâna viitoare vorbim și despre deserturi ;)

*
foto croques; foto tarte; foto vitrine
O să las puțin jurnalul vacanței din Aosta deoparte, pentru că astăzi vreau să vă povestesc despre  un preparat culinar foarte popular iarna în Franța și mai ales în regiunea mea: La Raclette, căruia eu o să-i zic simplu: racletă. Racleta a fost unul dintre primele preparate culinare gustate în Franța și unul dintre cele cu care ne delectăm cel mai des între prieteni, chiar dacă la origine este, culmea, elvetian. Dar haideți să lămurim ce este de fapt această racletă... 

Probabil că unii dintre voi știți deja, alții nu, la raclette este o brânză din lapte de vacă, nepasteurizată, cu masa presată, originară din cantonul Valais din Elveția, însă brânzeturi de același tip sunt azi produse și în Franța, în regiuni ca Auvergne, Savoie, Franche-Comté și chiar Bretagne. Tot termenul raclette desemnează și preparatul care se obține din acesta brânză, o gurmanderie de iarnă, că vorba aia este originar din Alpi, preparat obținut așezând o jumătate de roată de brânză în apropierea unei surse de căldură și  răzuind regulat suprafața topită cu o spatulă de lemn. De fapt tocmai de la metoda utilizată își trage numele, de la verbul "racler", pe românește "a răzui"

Vai ce miroase a croasante* pe stradă de la bulangeriile astea, îmi zice mama în timp ce ne plimbam iarna asta prin Paris. Apăi a ce să miroasă dacă nu a croasante?- îi răspund, ar fi culmea să miroasă a altceva în Franța. E drept că Parisul, croasantele, castelele și aroganța francezilor au făcut înconjurul lumii, însă vă zic sincer că eu, încă dinainte să aflu despre toate acestea, știam de cele 365 de brânzeturi, câte una pentru fiecare zi a anului, despre care obișnuia să ne povestească profesoara de franceză în școală generală. Nu aflasem atunci că numărul sortimentelor de brânză este cu mult mai mare în realitate și probabil că nici nu realizam cât de emblematic este acest produs pentru cultura și gastronimia franțuzească. 


Pe data de 2 februarie, francezii sărbătoresc ceea ce se numeşte La Chandeleur, să-i zicem sărbătoarea candelelor, sau sărbătoarea lumânărilor, care, desi este o sărbătoare religioasă, este foarte populară pentru ... clătite. La origine, în epoca romană, era vorba despre o sărbătoare în cinstea zeului Pan; se spune că toată noaptea oamenii parcurgeau străzile Romei cu torțe aprinse în mâini, astfel că în 472 Papa Gelase decide o crestinizeze, înlocuind-o cu o sărbătoare a purificării fecioarei Maria, la 40 de zile după Crăciun. Dar nu despre semnificația religioasă vream să vă povestesc, ci despre clătite.

Vă invit la un choucroute!

in , , , by Larisa, decembrie 05, 2014
În Tours a dat frigul și vremea mohorâtă, ca peste tot de altfel, așa că s-au cam dus activitățile de weekend în natură sau vizitele pe la castele. Or fi ele deschise și iarna, dar grădinile-s tare pustii în anotimpul rece, ca să nu mai zic că pe zilele astea scurte parcă nici nu-ți vine să pleci din oraș. Mai potrivite sunt acum ieșirile "la interior" și nici astea prea departe de casă, un vin fiert în oraș sau o cină la un restaurant parcă marg mai bine în decembrie decât umblatul hai hui. Voi ce ziceți, nu-i așa că am dreptate? Ei bine, cam așa s-a întâmplat sâmbăta trecută... Ne gândeam inițial să plecăm la Angers, un orășel simpatic trecut nevizitat, la vreo oră de Tours, dar văzând timpul de afară am zis mai bine s-o lăsăm pe altădată, o dată mai caldă eventual și să mergem mai degrabă la un choucroute alsacian, că nu degeaba avem un restaurant cu specific tradițional în ușa casei.  


O să încep prin a vă spune că aceasta nu este o postare sponsorizată, nu mi-a oferit nimeni prânzul gratis, nici măcar nu am primit vreo reducere. Nu zic nici c-ar fi ceva rău în treaba asta, vă zic doar că este o postare bazată pe experiența interesantă pe care am avut-o eu personal servind masa la restaurantul Grange à Dîme din orășelul Montreuil Bellay, lângă Saumur. 

Nu obișnuiesc să scriu cronici de restaurante; nu pentru că nu n-aș avea neapărat despre ce să scriu, ci pur și simplu pentru că n-am considerat neapărat relevante genul acesta de articole. Însă prânzul de duminică a fost cu adevărat ceva deosebit, așa că nu mă pot abține să nu-l împărtășesc și cu voi. Măcar virtual...

Trebuie să vă zic că îmi plac restaurantele medievale. De fapt îmi place cam tot ce ține de acea perioadă, artă, cultură, arhitectură etc, chiar dacă din motive nu foarte greu de ghicit n-aș putea afirma că mi-ar fi plăcut să trăiesc atunci. Nu știu câți dintre voi cunoașteți restaurantul Excalibur din București (acolo am făcut cunoștință cu al meu soț) și nici nu știu dacă mai este la fel precum l-am cunoscut eu în 2009 (restaurantu' nu soțu'), dar dacă cineva m-ar întreba pe mine personal să-i recomand un restaurant în capitală, Excalibur ar fi acela.
 


În fine, să vedem care-i treaba cu Grange à Dîme...

cassis provence franta

La Cassis am ajuns pentru că de acolo începea și tot acolo se termina traseul ales de noi prin Masivul Calanques, dar probabil și dacă n-ar fi fost așa tot am fi mers. Auzisem numai de bine despre micuțul orășel de la malul Mediteranei, pozele pe care le văzusem mă ispitiseră, așa că îmi doream să văd și eu minunea. Și pe bună dreptate, chiar se merită să-ți rupi o zi dacă ajungi în zonă pentru o plimbare pe străduțele lui și mai ales prin port, printre ambarcațiunile care mai de care mai interesante. În plus, la Cassis în seara cu pricina aveam plănuită prima noastră bouillabaisse, preparatul tradițional marsiliez. Eh, da știu, normal e să-l mănânci la Marsilia, dar m-a atras mai mult ideea servirii lui la o măsuță în portul din Cassis, ceva mai puțin aglomerat și mai rustic. Și se pare că intuiția nu m-a păcălit...

Mic dejun à la française

in , , by Larisa, martie 17, 2014
Cu toții cred că am auzit despre oriceiurile francezilor când vine vorba de micul dejun. Imaginea celebrului croissant proaspăt,  cu unt, servit alături de o cafea cu lapte la terasa unei braserii pariziene, a  făcut înconjurul lumii. Se știe că francezii mănâncă puțin și dulce dimineața, dă-i omletă cu șuncă la prima oră unui francez că te va întreba sigur c'est quoi cette merde?! Impresia e reciprocă, același lucru m-am întrebat și eu cu ocazia uneia din primele mele vizite aici, când l-am văzut pe un prieten de-al lui Andrei cum înfulecă gogoși cu gem pe stomacul gol și le mai și înmuia în cafea...



Nu, n-am găsit vreo piatră în supă, așa se numește, dar să o luăm cu începutul...

Prima zi petrecută în Alpi cred că a fost cea mai frumoasă dintre toate. Dacă stau bine să mă gândesc, nu a fost doar cea mai frumoasă din vacanța cu pricina, ci una dintre cele mai frumoase petrecute de mine iarna pe munte. M-am trezit dimineața destul de devreme și cu cel mai mare entuziasm posibil mi-am tras hainele și bocancii în picioare, am servit micul dejun franțuzesc, cu prăjituri, suc de portocale și cafea, după care mi-am pus repede mintea la contribuție, gândindu-mă cu ce traseu să începem. Îmi pregătisem de acasă mai multe trasee în zonă, extrem de multe pentru o săptămână, dar nu le aranjasem pe zile, zicând că e mai bine să o fac la fața locului, în funcție de vreme. Andrei îmi spusese cu o seară înainte să aleg ceva ușor pentru prima zi, ceva de încălzire dacă se poate, cunoscând pasiunea mea pentru drumeții care chinuie oamenii, așa că după ce am studiat problema pe toate părțile, am ales din catastiful de foi Turul Muntelui Lachat cu rachete de zăpadă.  

Lachat Muntii Alpi Savoie Franta

Ce se întâmplă toamna??? În afară de faptul că eu îmbătrânesc cu un an... Toamna se culeg strugurii. Și ce se face cu strugurii??? Se mănâncă... Sau???? Se transformă în vin! Dacă cineva mă întreabă ce avem noi în zona aceasta, primele lucruri care mi-ar veni în minte ar fi: castele și vinuri. Dacă mergi cu mașina prin regiune, pe un drum național eventual, nu o să vezi altceva decât vii, din care răsar, din loc în loc, castele, mai mari sau mai mici, mai turistice sau nu. Nu știu să zic care îmi plac mai mult, vinurile sau castelele, dar mai bine nici că aveam cum să nimeresc. Eh, poate nimeream și mai bine dacă din vie vedeam niște piscuri muntoase veșnic înzăpezite, dar asta este acum, nu le poți avea chiar pe toate. Până una alta, mă mulțumesc cu vie cât văd cu ochii. Pe acest principiu am pornit la început de septembrie pe drumul vinului la Saint Nicolas de Bourgueil, să ne plimbăm pe vii, să degustăm licori magice și să ne clătim ochii cu peisaje frumoase. Așa, ca la început de toamnă.


Nisa Coasta de Azur Franta

Iar nu-mi găsesc cuvintele să scriu. Ce să spun oare despre Nisa, capitala Coastei de Azur? Că este un oraș superb, încântător, splendid, minunat, divin? Cred că toate acestea s-au mai spus. Să spun că îl găsesc cel mai frumos și elegant oraș din Franța? Asta s-ar putea să fie nouă, dar încă nu le-am văzut pe toate. Să spun că mâine m-aș muta acolo fără să mă gândesc de două ori? O da, cine nu s-ar muta acolo unde muntele se îmbină perfect cu marea și cosmopolitul cu simplitatea? Calm și tumultos în același timp, sincer și totodată perfid, dar seducător și atractiv, Nisa este un oraș al contrastelor. Un oraș de care, după ce-l descoperi, te vei îndrăgosti iremediabil. Și cu siguranță îți vei dori să revii...

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS