Postari din categoria ERIKA
Erika a terminat vinerea trecută grupa mica, primul ei an de grădiniță. Ca oricărui părinte, nu-mi vine a crede. Când a crescut gemotocul pe care îl plimbam noaptea prin casă pentru că nu voia să doarmă? Unde s-au scurs zilele când ieșeam la plimbare în căruțul grena? Când oare Erika noastră s-a transformat din bebeluș în fetița care este acum? Fetița brunetă cu ochi pătrunzători, sensibilă și uimitor înțelegătoare, cu care poți avea o discuție aproape la fel ca și cu un om mare? Desigur că timpul a trecut prea repede de parcă nici nu l-am observat. Și cu toate acestea, unde au încăput atâtea schimbări în toți acești 3 ani și jumătate? Schimbările ei, schimbările mele, ale noastre ale tuturor. Dacă stau bine să mă gândesc, aș putea trage o linie foarte bine definită între viață de dinainte de copii și cea de după aceștia, căci este clar că multe nu mai sunt la fel. Nu este neapătat vorba despre noi, căci noi pe undeva am rămas tot aceeași, cu plăcerile și visurile noastre cu tot. Dar simțirile, trăirile, preocupările și mai ales organizarea vieții de zi cu zi sunt total diferite. Părințeala este, cel puțin pentru mine, o experiență copleșitoare, ca nicio alta trăită până acum. Provocatoare în fiecare moment, îmi forțează fără încetare limitele să dau tot ce este mai bun din mine. Ca o călătorie inedită, îndrăzneată și intensă, cea mai aventuroasă dintre toate.  
  
Dragii mei, 
  
Scriu această postare în minte de ceva vreme, însă abia acum am ajuns să o și pun pe tastatură. Cu cât trece mai mult timp cu atât parcă mă indepărtez de acest blog și îmi este din ce în ce mai greu să reiau scrisul. Timpul liber este acum mai puțin, iar atunci când este parcă nu mai rămane destul și pentru blog. Ca să nu mai zic că atunci când mai deschid această pagină, din ce în ce mai rar de-altfel, parcă nici nu îmi vine să cred că eu am creat-o și eu am scris toate aceste postări. Dar ce vorbesc eu aici de blog? Mi-a căzut în mână de curând o poză mai veche cu mine pe o bancă în față unui castel... Parcă nici nu mai cunosc acea persoană. Plimbări tihnite de weekend la castelele Loarei (unde tihnite e cuvântul cheie, v-ați prins, da?), pe care le povesteam minuțios aici, poze frumoase, făcute cu DSLR-îl și sortate cu grijă... Desigur, dacă mă uit mai cu atenție mă recunosc. Sunt tot eu, aceeași Larisa căreia îi plac aceleași lucruri, inclusiv să scrie pe blog, doar că astăzi, cu doi copii mici, ordinea prioritătilor este un pic diferită. Viața de părinte nu e deloc usoară și vine la pachet cu o mulțime de provocări, dar știți ce? Este o aventură teribil de interesantă și, chiar dacă uneori îmi vine să explodez de nervi, nu aș da-o nici pe zece vieți din alea de dinainte, cu plimbările lor tihnite cu tot. 


Căruţul vs purtatul micuţei Erika

in , , , by Larisa, februarie 10, 2018
Mă gândeam la un momentdat că părinții se împart în tabere încă de dinainte ca bebe sa vină pe lume. Desigur, fiecare face cum crede de cuviință, diversitatea poate fi foarte interesantă atât timp cât suntem toleranți, acceptam și idei cu care nu rezonăm neaparat, nu judecam și nu dăm cu parul, pe motiv ca știm noi mai bine. Tot două tabere sesizez că se formează și in jurul conceptelor de purtat vs. cărucior. Eu am optat inițial pentru cărucior. Apoi am încercat și purtatul. Iar astăzi le îmbin cu succes pe amândouă, în funcție de circumstanțe și, firește, de cheful micuței noastre Erika.


Un an cât o viață

in , , , by Larisa, decembrie 19, 2017
Pe când eram însărcinată și în căutare de nume, am umplut o pagină întreagă cu nume de fete și am ales un singur nume de băiat. Coincidență sau destin, pe undeva bănuiam că va fi o ea, ecografia nu a făcut decât să-mi confirme ceea ce știam deja. Curios, dar dacă vreodată m-am imaginat mamă, atunci fără îndoială m-am imaginat mamă de fată. Nici nu-mi vine să cred că azi se face un an de când a venit pe lume, ziua de 19 decembrie 2016 este așa de vie în mine de parcă ar fi fost ieri. Drumul spre spital, noaptea de dinainte, emoțiile, senzația, întâlnirea, ochii ei mari și negri... O zi cât o lună, un an în care am trăit cât o viață. 
  

Povestea camerei micuţei Erika

in , , , by Larisa, noiembrie 22, 2017
Francezii sunt de-a dreptul obsedați de cumpărăturile pentru bebeluș, încă dinainte ca acesta să vină pe lume. Nici nu ai rămas bine însărcinată că toți te întreabă dacă ai făcut LISTA, liste de naissance și dacă ai început să cumperi lucruri. Firește că am căzut și eu în plasa lor și mai ales în cea a marketingului magazinelor de puericultură. Am cumpărat destul de multe lucruri pentru Erika, unele mi-au fost de folos, altele mai puțin, uneori mi-a părut rău că am aruncat banii, de alteori am fost mândră de ce am ales, dar până nu te lovești singur nu îți dai seama de consecințe. Și fiind primul copil, unul dorit și așteptat, nu am stat să cântăresc foarte mult, recunosc. De exemplu camera. 
  

In ultima vreme...

in , , , by Larisa, iulie 23, 2017
... mi-am dat seama ca sarcina si Erika mi-au schimbat viata. Clar. Si ca desi lucrurile incep sa se mai aseze, multe parca se aseaza intr-o cu totul alta ordine decat cea de dinainte. Intr-un ritm nici de mine inteles sau stiut revin molcom la viata, la vechile lucruri si activitati, mai putin la blog se pare, tare anevoios mi se pare acum scrisul, parca povestile stranse aici, pe care le mai rasfoiesc cu nostalgie din cand in cand, ar fi dintr-o alta viata. Si nu e vorba ca nu as avea despre ce scrie, desi e drept ca subiectele despre care povesteam pe vremuri nu mai sunt toate de actualitate. Ba as avea chiar si vreme, dar nu mai simt, sau cel putin nu la fel ca inainte. 

Nici cu pozele nu stau prea bine, nici macar noul aparat Sony, usor ca o pana, ca cine sa mai care un DSLR dupa el cand sunt atatea altele de carat, nu ma starneste prea tare. Desigur ca imortalizez moaca Ericutei aproape zilnic, chiar ma si uit la pozele din urma cu drag, nu ma satur parca sa-i  parcurg iar si iar evolutia, insa in rest nimic nu pare sa imi faca cu ochiul. Poate doar vacanta din septembrie sa fie ultima speranta, prima noastra escapada in patru, la munte. Dar pana atunci ne mai ramane o luna de vara, o luna cu soare, caldura-uneori cam multa ce-i drept, alteori deloc, cu oameni dragi, cu plimbari si evenimente -speram -frumoase.

Noi sa fim sanatosi ca timpul le aranjeaza pe toate. Si s-o intoarce si cheful de scris candva. Va imbratisez cu drag.
Erika 7 luni 😍
© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS