Postari din categoria EXPERIENTE FRANCEZE

Mi-e dragă casa în care locuim, cu șemineul ei imens și curtea-i generoasă. Mi-a fost dragă din prima clipă în care am vizitat-o, când am știut că în ea vreau să trăiesc. Mi-e foarte drag Amboise, orășelul acesta micuț și cochet, așa cum mi-e drag și Tours, cu veselia și cu terasele lui multe, ce mi-au înveselit primii ani de pribegie. Mi-e dragă Loara, cu apele ei indolente, cărora nu le păsa parcă de nimic. Mie dragă de fapt Touraine, provincia aceasta preponderent rurală, cu oamenii ei liniștiți și câmpurile-i ondulate, dar mai ales cu castelele ei ce răsar de te miri unde. M-am atașat de ea în acești aproape zece ani (zece! vă dați seama?), mă fascinează și mă încântă și știu sigur mi-ar lipsi, dacă viața mă va duce vreodată spre alte meleaguri. Într-un fel, astăzi în Touraine mă simt acasă. 

  

Paris France

Toamna s-a instalat rapid la noi în Touraine, vrând parcă să gonească vara aceasta atipică, pe care oricum nu o vom uita prea curând. Încă din august am avut parte de dimineți cețoase și de după-amieze noroase, ba chiar reci și ploioase, de nici nu știu când și cum am trecut de la pantalonii scurți la ținutele călduroase. De câteva zile s-a mai încălzit un pic, mai mult în timpul săptămânii și mai puțin în zilele de weekend, parcă să ne facă  în ciudă, luați de-aici și vă mai bucurați o țâră dar cu măsură! Soarele a coborât destul de mult, lumina lui este plăcută, dar lipsită de strălucirea de astă vară. Miroase deja a toamnă dimineața. Un miros inconfundabil pentru mine, un amestec de miresme de tot felul, de frig, pământ și frunze. Stau uneori câteva clipe afară, înainte să intru la lucru, să respir acest miros, să îl las să-mi inunde simțurile. Miroase frumos toamna. A ceva straniu. A ceva cunoscut. A copilărie.  

amboise valea loarei franta

Erika a terminat vinerea trecută grupa mica, primul ei an de grădiniță. Ca oricărui părinte, nu-mi vine a crede. Când a crescut gemotocul pe care îl plimbam noaptea prin casă pentru că nu voia să doarmă? Unde s-au scurs zilele când ieșeam la plimbare în căruțul grena? Când oare Erika noastră s-a transformat din bebeluș în fetița care este acum? Fetița brunetă cu ochi pătrunzători, sensibilă și uimitor înțelegătoare, cu care poți avea o discuție aproape la fel ca și cu un om mare? Desigur că timpul a trecut prea repede de parcă nici nu l-am observat. Și cu toate acestea, unde au încăput atâtea schimbări în toți acești 3 ani și jumătate? Schimbările ei, schimbările mele, ale noastre ale tuturor. Dacă stau bine să mă gândesc, aș putea trage o linie foarte bine definită între viață de dinainte de copii și cea de după aceștia, căci este clar că multe nu mai sunt la fel. Nu este neapătat vorba despre noi, căci noi pe undeva am rămas tot aceeași, cu plăcerile și visurile noastre cu tot. Dar simțirile, trăirile, preocupările și mai ales organizarea vieții de zi cu zi sunt total diferite. Părințeala este, cel puțin pentru mine, o experiență copleșitoare, ca nicio alta trăită până acum. Provocatoare în fiecare moment, îmi forțează fără încetare limitele să dau tot ce este mai bun din mine. Ca o călătorie inedită, îndrăzneată și intensă, cea mai aventuroasă dintre toate.  
  

5 ani si Valea Loarei

in , , by Larisa, august 27, 2016
De curand se făcură 5 ani de când mi-am schimbat domiciliul și m-am mutat în Franța. Pe de o parte parcă au trecut repede acești ani, parcă ieri mă urcăm în avion, pe de altă parte au trecut greu, dacă stau să mă gândesc la câte schimbări s-au petrecut de atunci. În fine, n-aș avea multe să adaug la cele scrise anul trecut, anul ăsta aș vrea să vă vorbesc despre altceva, mai exact despre legatura dintre mine si ținutul acesta în care locuiesc. Pentru că cei 5 ani în Franța sunt sinonimi de fapt cu 5 ani pe Valea Loarei, această regiune de care viața mea se leagă indiscutabil și despre care tot am povestit pe blog, o regiune despre care nu știam mai nimic când m-am mutat aici, dar pe care curiozitatea m-a împins să o descopăr pas cu pas, ajungând astăzi să o îndrăgesc foarte tare. 



Amboise, vecinii si UNESCO

in , , by Larisa, aprilie 13, 2016
Ce legătură este între ele sunt convinsă că o să vă întrebați. Poate că niciuna, dar mai bine să o luăm pe rând... 
  

Amboise, micuțul meu orășel. Stau adesea și mă gândesc că atunci când am decis să ne mutăm și am început să căutăm casă, nu ne-am orientat din start către Amboise, ci mai degrabă către comunele din jurul orașului Tours. Nu știu dacă coincidența sau destinul ne-a adus într-un final aici, dar astăzi mă bucur că a fost așa, pe zi ce trece îndrăgesc tot mai tare orășelul ăsta al nostru. Îmi place Amboise în primul rând pentru că este mic și liniștit, iar mie mi se potrivește mai degrabă viața în astfel de locuri idilice decât în vreo mare metropolă. Dar îmi place și pentru că nu este nici PREA liniștit, astfel încât să mă simt izolată în el. Îmi place că este turistic și că adesea mă simt și eu în vacanță odată cu vizitatorii care vin. Și tocmai pentru că este turistic, avem parte de o mulțime de manifestații culturale, spectacole, concerte, târguri, chiar destul de multe pentru un orășel atât de mărunt. Îmi place pentru că ne oferă o multitudine de facilități necesare unui trai civilizat, de la școli și grădinițe, spital și farmacii, magazine și piață, gară și autogară, până la activități variate de timp liber și agrement, baruri și restaurante, cinematograf, teatru, ștrand, sau terenuri de sport, astfel că ne putem face viață aici fără a ne găsi obligați să ne îndreptăm toată ziua bună-ziua spre alte orașe mai mari. Îmi place pentru că natura este mereu aproape și că Loara curge prin spatele curții mele, cu toate că în perioadele când se umflă mă bagă puțin în sperieți. Și nu în ultimul rând, îmi place pentru că atunci când mă apucă dorul de ducă, sunt la douăzeci de minute de Tours și o oră jumătate de Paris. Acum nu vă gândiți nici că toate acestea sunt gratis, impozitele la Amboise sunt destul de mari, iar faptul că ne situăm într-o zonă clasată de UNESCO pe lista patrimoniului mondial conduce la o serie de reguli destul de stricte de respectat. Și că veni vorba de asta... 

Sarmalele, ciorba și francezii

in , , by Larisa, februarie 25, 2016
Se spun multe despre caracterul, stilul și modul de a fi al francezilor. S-au scris cărți, în general despre rele, mai puțin despre bune. Li s-a dus vestea că sunt naționaliști, rasiști, aroganți și neprimitori. Că la ei greva este sport național, că sunt lași și că se plâng mai mereu, că nu vorbesc engleză și nici nu-s prea ospitalieri cu turiștii. Dar oare câte dintre ele sunt adevărate și câte doar un mit? Avem multe stereotipuri în minte, alimentate adesea de ce am auzit pe la alții și mai puțin de propriile noastre observații. Recunosc, nu m-am gândit deloc la cum sunt francezii înainte să vin aici, iar mutarea mea s-ar fi întâmplat cel mai probabil oricum, indiferent de cum ar fi fost această nație. De fapt, nici acum, după 4 ani și jumătate trăiți în Franța, nu știu cum sunt francezii în general, că nu i-am cunoscut pe toți, dar pot spune cum sunt "francezii noștiri", grupul nostru de prieteni și cunoștințe, sau câțiva dintre oamenii cu care am avut plăcerea sau uneori neplăcerea să interacționez. 



Si anul acesta vom petrece sărbătorile acasă, în Touraine. Deja m-am obișnuit cu acest lucru și nu-mi mai lipsesc atât de tare tradițiile românești, deși dacă stau să mă gândesc nici în București orașul nu prea avea vreun farmec aparte de sărbători, iar vremea Crăciunurilor petrecute la țară cu tăiat de porc și restul obiceiurilor trecuse demult. Aici în Touraine am învățat să înbinăm o parte din tradițiile românești cu cele franțuzești, astfel că sarmale merg de minune după niște fructe de mare, piftia face pereche cu fois-gras, iar cozonacul se poate însura cu o cupă de Champagne. Per-ansamblu lucrurile nu ies chiar rău, ambianța contează, bradul, cadourile, un foc în șemineu (mai nou), ne avem unul pe altul și suntem fericiți. Zăpada lipsește cu desăvârșire, dar asta este, nu le poți avea chiar pe toate :). 


Foarte mulți francezi m-au întrebat de-a lungul timpului cum sărbătorim noi românii Crăciunul. Au fost plăcut impresionați când le-am povestit despre ritualul porcului și pomana sa, despre multitudinea de preparate și mâncăruri tradiționale, despre colinde, despre mesele îmbelșugate și vesele în familie, despre zăpada abundentă, obiceiuri și superstiții. E drept că și în România astăzi multe s-au cam pierdut, mai ales în marile orașe, cât despre tradițiile francezilor, ele sunt ceva mai sărace cu ocazia sărbătorilor, dar asta nu înseamnă că ei nu se bucură sau că nu profită din plin. Si-o să vă povestesc un pic, dacă sunteți curiosi…

Iată că a mai trecut un weekend, ultimul din toamna asta lungă și însorită. De mâine vine iarna adevărată, cel puțin în calendar, pentru că aici la noi, după cum v-am mai povestit și cu alte ocazii, nu ninge aproape niciodată. Să nu mint totuși, am prins o singură ninsoare în acești patru ani, dar zăpada n-a durat decât o singură zi. Andrei a mai prins  una, cică prin 2004.  Am zis că dacă ninge în vreo zi dau fugă la un castel. Mi-e ciudă uneori că n-am și eu o poză cu un castel al Loarei pe fundal iernatic. Stiu, mulți dintre voi ați trăi împăcați cu lipsa zăpezii, eu nu prea, tocmai de aceea sper și anul acesta să ajung la întâlnirea anuală cu iarna, undeva la munte. Dar pâna atunci să revenim mai bine la weekendurile din Touraine... 

Weekendurile încep în Touraine, ca peste tot, sâmbăta dimineață, cu treburi și activități casnice sau administrative. Toate instituțiile care lucrează cu publicul sunt deschise sâmbăta (bănci, saloane de frumusețe, farmacii, cabinete medicale, etc), spre avantajul celor care sunt liberi în acesta zi și inconvenientul celor care trebuie să meargă la serviciu. Dar nu-i bai, fiindcă au lucrat sâmbăta, unii sunt liberi lunea, un exemplu ar fi băncile, care în Franța sunt închise în prima zi din săptămână. Nu este ideal, dar este ceva totuși pentru angajații acestora. O forfotă infinită inundă astfel străzile orașelor sâmbăta dimineață, oamenii aleargă în stânga și în dreapata, majoritatea fac cumpărături, piețele și centrele comerciale fiind foarte aglomerate în acesta zi. 


Sâmbăta după-amiaza, în schimb, lucrurile se liniștesc, instituțiile se închid după ora două, rămân deschise doar magazinele până la orele 19-20. Intorși acasă, oamenii fac aranjamente, pregătiri, se lucrează cu drag și spor la activități casnice, fiecare cu ce are de făcut. Străzile orașului se potolesc, zgomotele și forfota încetează, liniștea inundând orașul, ca înainte de furtună.
© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS