Postari din categoria FOTO NATURA
Nu există, firește, un traseu tematic al cireșilor înfloriti din Tours. Nici nu ar fi prea mulți de văzut, cireșii nu-s chiar vedete la malurile Loarei, dar îi întâlnim din loc în loc, spectaculoși precum îi știm, înfrumusețând orașul. Fiindcă am avut câteva chestiuni de rezolvat în Tours, am profitat de una dintre puținele zile însorite și, chiar dacă temperaturile nu erau chiar potrivite unui sfârșit de martie, împreună cu Erika am pornit în  căutarea cireșilor. Știam pe unde le găsesc, nu degeaba am bătut orașul acesta la pas ani la rândul, vrând să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. Anul acesta am mers la sigur. Ba chiar îi urmăream de ceva vreme, întâmplator sau intenționat, în drumurile mele de zi cu zi, astfel că i-am prins în apogeul înfloririi, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, mai ales că primavara aceasta este ceva mai rece și la noi în Touraine. Nu ninge, dar față de anii trecuți temperaturile sunt mult mai scăzute. Tocmai de aceea și startul vegetației este mai întârziat, doar soiurile timpurii și rezistente de cireși sunt înflorite momentan, pe restul le vom admira mai târziu.

Vă fac o mărturisire. Pe parcursul tuturor periplurilor mele, cu treabă sau de plăcere, cu trenul sau cu mașina, pe vreme însorită, dar mai ales mohorâtă, îmi place să admir Valea Loarei dincolo de cărările bătute ce duc puzderia de turiști spre celebrele-i obiective. Îmi place adesea să las provincia istorică Touraine, această zonă în care locuiesc, să mi se dezvăluie in  simplitatea ei, iar eu sa-i descopăr treptat, din mers, cele mai nebănuite cotloane. Câmpuri valonate și ferme vechi de secole, șosele ce șerpuiesc printre ele conducându-te nu-știu-unde, conace necunoscute, case săpate în falezele stâncoase, mori de vânt, lacuri ascunse și desigur Loara, stăpâna absolută a ținutului, locuri nepretențioase, dar profunde, ce mi-au revelat în acești ani o Vale Loarei pe care nici un turist nu are șansa să o cunoască vreodată. 

valea loarei franta


Astăzi, 7 februarie 2018, a nins în Touraine. Și nu așa, fleșcăit, ci ninsoare adevărată, cu fulgi mari ce s-au așternut pe iarba noastră verde într-un strat ce a rămas intact o zi întreagă. Țara și mai ales capitala sunt, firește, paralizate, chiar dacă stratul de zăpadă nu este mai mare de câțiva centimetri. Trenurile circulă cu întârziere, poșta se mișcă cu greu, ce mai, zici că a venit apocalipsa😂.  

Ninsoarea este un fenomen foarte rar la noi in Touraine, de-a dreptul fantastic, ultima pe care am văzut-o a fost acum șase ani, chiar în centrul orașului Tours. Mare minune și-atunci, pentru că dacă la țară mai există speranță, în centrul orașului slabe șanse să vezi. Drept urmare zilele acestea în care ninge trebuie cumva marcate într-un fel, oprită orice altă activitate și ieșit afară pentru a profita de covorul alb. Repede, cât mai repede, nu are să dureze prea mult. Fiindcă temperaturile nu o ajută sa rămână, la noi zăpada dispare rapid, de zici că nici nu a fost, lăsându-ne pe noi, locuitorii din Touraine, cu un gust amar, acela al întoarcerii la iarna noastră obișnuită, atât de gri și de ploioasă.

Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă. 




Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis. 


Dacă anul trecut nu prea am profitat de toamnă decât în curte, anul acesta încerc să recuperez, astfel ori de câte ori am ocazia ies cu Erika la plimbare prin micuțul nostru orășel. Pisica, cum o alint eu, adoră plimbările. E curioasă, e atentă la tot ce se întâmplă, se uită, caută cu privirea să descopere lumea asta mare din jur. Eu pe partea cealaltă, împing căruciorul și îmi clătesc mințile, să stai zilnic cu un copil de 10 luni nu-i chiar treabă ușoară precum pare, mai ales cu un copil hiperactiv care nu stă locului o clipă, ca Erika. 


Iată-ne și în a doua zi de noiembrie, încă o lună și va fi iarnă de-a binelea. Anul acesta n-am mai petrecut de Halloween, copiii n-au mai sunat la ușă și nici n-am cioplit dovleac deși intenționam inițial. Toamna asta cu totul a fost una ceva mai atipică pentru mine, în special ultima lună pe care mi-am petrecut-o numai lângă casă, ieșirile rezumându-se doar la o gură de aer proaspăt pe terasă sau plimbări prin grădină, bine că am o curte mare cel puțin. N-a fost chiar așa de groaznic precum sună sau precum mi-am imaginat că o să fie, n-a fost desigur nici ideal, dar asta este situația, mă bucur totuși că sunt acasă, că suntem sănătoase amândouă și mai ales că stau bine cu mintea, n-am luat-o încă (total) pe arătură. Mult a fost puțin a rămas, dar recunosc că tare m-ar fi încântat câteva ieșiri de toamnă prin regiune și mai cu seamă pe la vreun castel. N-au fost să fie până acum, poate că de aceea mă simt ușor nostalgică în ultima vreme și mă gândesc cu drag la episoade din trecut, unele mai apropiate, ca plajele din Corsica, altele îndepărtate și de-a dreptul bizare, ca merdenelele uleioase și bune de la patiseria ascunsă pe șoseaua Iancului, habar nu am cum și de unde apar, schimbările astea hormonale probabil, bată-le vina! Însă cel mai adesea mi-e dor de orășelul meu Tours, ce aș mai fi bătut străduțele lui în lung și-n lat dacă aș fi avut dezlegare de la medic. Mă gândesc cu jind la o bere, fie ea și fără alcool și la o masă bună în centrul istoric, ori la o sesiune de shopping prin paradisul magazinelor de pe rue Nationale, dar mai ales la draga mea grădină Prébandes și la ce tablou inedit de toamnă trebuie să înfățișeze ea acum, la început de noiembrie. 


 ... de la mine din curte :) 
  
Am o mulțime de zambile și narcise în curte, trebuie să recunosc. Nu eu le-am plantat pe toate, ci le-am găsit aici când m-am mutat, foștii proprietari ne-au anunțat dinainte că sunt, ba chiar ne-au arătat și unde. M-am bucurat desigur, dar bucuria a fost și mai mare în primăvara ce a urmat mutării, când le-am văzut scoțând capul din pământ. Le urmăream aproape zilnic, cu fiecare centimetru cu care creșteau, fascinată de acest miracol al naturii, de parcă până atunci locuisem într-o peșteră și nu știusem ce înseamnă de fapt primăvară. Când au înflorit a fost sărbătoare, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, parcă nici nu mai vream să plec din grădină. 

Anul acesta sunt mai multe un pic ca număr, dar mai puține flori, probabil datorită faptului că au ieșit devreme, păcălite de iarna blândă. Astă toamnă nu m-am putut abține și am mai plantat câțiva bulbi de zambile colorate. Din păcate am ajuns cam târziu la magazin și culorile deosebite se epuizaseră, tot cu zambile roz și albastre m-am pricopsit. Sunt faine și ele, nu zic nu, dar am văzut niște culori de-a dreptul fascinante: mov, galben, roșu-sânge, piersică, etc, din care sper să apuc la toamnă. În plus, anul acesta ne bucurăm de ele mai devreme decât în mod obișnuit, la momentul când anul trecut abia ieșeau, astăzi sunt toate deja înflorite. Narcisele ca narcisele, însă pafumul zambilelor este de-a dreptul amețitor. Ca să vă zic drept, zamblilele îmi miros mie a primăvară. Vouă nu?


După ce sâmbătă am avut musafiri de s-a lăsat cu ciorbă și sarmale într-o sindrofie româno-franțuzească, duminică am hotărât să ieșim la plimbare, pentru a arde caloriile de cu seară. N-am fost undeva departe, ci am ieșit din curte și am traversat șoseaua până la vecina din spate, bătrâna Loara, mai ales că se anunța ceva soare, iar noi eram dornici să îl primim așa cum se cuvine. Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă la fel, dar zilele astea cu soare de la început de primăvară sunt parcă cele mai apreciate. După o iarnă lungă, destul de mohorâtă, cu zile gri și apăsătoare, orice oră de lumină este parcă o adevărată binecuvântare, zău că aș sta numai afară. Păcat totuși că nu-i și cald, dar decât deloc merge și așa. 


Primăvara aceasta a fost foarte generoasă cu noi, locuitorii din Touraine. Dacă în februarie au înflorit primii pomi, iar în martie deja magnolia îți muta nasul cu parfumul ei, acum la început de aprilie natura parcă a explodat de-a binelea și mult mai devreme decât în anii trecuți. E a treia primăvară pe care mi-o petrec aici (Pfff, cum trece timpul ăsta!) și parcă niciodată vremea caldă nu s-a instalat atât de repede. Am pus paltonul la naftalină de vreo lună, centrala termică este închisă și ea de ceva vreme, deci toate lucrurile merg spre bine. Cel puțin din punct de vedere al vremii, că la restul, Dumnezeu cu mila! Glumesc desigur! 

A înflorit magnolia...

in , , , by Larisa, martie 12, 2014

A venit...

in , , , by Larisa, februarie 26, 2014
...primăvara în Tours


...în Tours.
 
 Nu prea mai știu despre ce să povestesc aici pe blog... În ultima vreme n-am mai plecat pe nicăieri, n-am mai văzut nimic interesant, n-am făcut nimic special, nu mi s-a întâmplat ceva demn de consemnat (da, n-am câștigat încă la loto, dar perseverez jucând!), iar mintea mea parcă refuză să conceapă subiecte interesante de dezbătut; viața decurge molcomă și banală, cu problemele și micile ei bucuriii de zi cu zi, îndreptându-se cu pași repezi spre.... Crăciun. Mă uităm ieri prin oraș și n-am putut să nu observ bradul, prospat instalat în fața primăriei, instalațiile de lumini spânzurate peste strada principală, globurile, care au înlocuit steagurile pe pod, căsuțele sosite pentru târgul de Crăciun. Toate sunt aproape gata.


Toamna mea miroase a ...

in , , , by Larisa, noiembrie 06, 2013

Mă plângeam degeaba zilele trecute că la mine nu a venit toamna. N-am căutat-o eu unde trebuie, că de ajuns, a ajuns și aici, dar normal că n-ai cum s-o observi în mijlocul orașului. Indiferent de anotimp, betoanele au aceeași culoare, nu? Însă pentru că săptămâna asta am avut parte de câteva zile însorite, am mers într-o după-amiază la Grădina Botanică. Am rămas uimită de cât de colorat era totul acolo, dar mai ales am rămas uimită de câtă lume se plimba în acea zi pe alei. Copii, vârstnici, tineri, părinți, toți ieșiseră să se bucure de vremea prietenoasă. Că așa este aici, tre' să profiți  cât mai repede, altfel nu știi când te mai întâlnești cu ea. Sigur a doua zi va ploua! 


Cui nu-i plac trandafirii?!

in , , , by Larisa, octombrie 01, 2013

Aproape gata de cules

in , , , by Larisa, septembrie 18, 2013


Flori de august

in , , , by Larisa, august 06, 2013
La mine în oraș se poartă galbenul... 



Nuferi

in , , , by Larisa, iunie 25, 2013

Cu Azorel la plimbare

in , , , by Larisa, mai 07, 2013

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS