Postari din categoria FRANTA

Una dintre plimbările pe care le-am făcut în vacanța de Paște a fost la castelul Chenonceau. Desigur că mai fusesem la Chenonceau, chiar de mai multe ori, am mai povestit și pe blog dacă sunteți curioși, pe vremea când scriam ceva mai mult, vizitam castele în tihnă și făceam poze faine cu Nikonul meu greu, pe care-l purtam agățat de gât peste tot. Vremurile s-au schimbat desigur, scriu mai puțin, vizitez pe repezeală, iar pozele nu mai sunt la fel de faine că sunt făcute în totalitate cu telefonul. În fine, ce doream să vă spun de fapt este că Chenonceau este unul dintre cele mai mari și cunoscute castele de pe Valea Loarei. Și cel mai frumos, după părerea mea. Mereu am considerat că dacă vii pe Valea Loarei și nu ai timp decât pentru un singur castel, atunci Chenonceau trebuie să fie acela. Cu forma să unică în formă de pod peste râul Cher, bogat mobilat și decorat în interior, cu grădinile sale elegante la exterior, Castelul Doamnelor cum mai este numit nu cred că poate fi uitat ușor. Așa că am ales să-l vizităm și împreună cu prietenii noștri. Firește că le-a plăcut, chiar foarte mult. 

Chenonceau valea loarei Franța
Fiindcă fetele au fost în vacanță și au și venit niște prieteni la noi în vizită, am făcut ceva mai multe plimbări prin împrejurimi despre care o să încerc să povestesc și pe blog. Nu știu dacă o să reușesc să povestesc despre toate, dar încerc. Am o lista lungă de ciorne pe blog, nu știu dacă o să mai apuc vreodată să scriu despre ele. Dar ajunge cu plânsul de milă, vreau să încep cu un loc tare fain de mers cu copiii aici pe Valea Loarei: Casa Magiei de la Blois.

Maison de la Magie Blois

Încerc de multă vreme să povestesc pe blog despre ultima vacanță, cea de iarnă, petrecută la munte, la zăpadă, în Alpi, dar nu prea îmi iese și uite că a venit primăvara și nu prea mai merge un articol despre iarnă, lumea este deja sătulă de frig. În plus nici nu mai știu ce am făcut, vorba aia, au trecut aproape trei luni. Dar nu aș vrea să las nemenționată pe blog această escapadă, așa că o să încerc să-mi amintesc ceva-ceva. Așadar...

Vacanța anuală la zăpadă, sezonul 2021-2022, am petrecut-o la fel că iarna trecută, în Alpii francezi, în Savoie, pe Valea Belleville. 

A trecut atât de mult timp de când ne-am întors din vacanța de vară, că nici nu mai știu ce am făcut ca să pot povesti pe blog. Am uitat parcă tot, amintirile s-au estompat în mintea mea, altele noi luându-le locul. A trebuit să mă uit peste pozele făcute că să-mi reamintesc. Ah, uite am fost și aici, am mâncat și asta, am vizitat și aialaltă! Pff, ce de lucruri am făcut astă vară! :)) Așa se întâmplă dacă nu scriu pe blog la timp, precum scriam odată. Am scris acest articol în minte de mai multe ori. L-am scris pe fragmente încă de la fața locului, când mă bronzam la soare pe plaja de la Couronne. Il scriu acum, mai târziu, dar uite că-l scriu. Pentru mine și pentru mâna aceea de oameni care încă mai citește acest blog. E greu până deschid pagina, după cuvintele curg. Astăzi despre vacanța de vara de anul acesta, vacanța anuală la mare, petrecută la fel ca anul trecut în sudul Franței, la Mediterană. Știți voi, la Martigues, pe Coasta Albastră, acolo unde ne place nouă cel mai mult!

Côte Bleue Martigues France

Astăzi scriu pe blog cât fetele dorm la amiază. Am zis! Este miercuri și nu lucrez, deci aș putea scrie ceva. Ceva scurt măcar, dar ceva, nu vreau sub nici o formă să abandonez (încă) acest blog. E drept că acum cam trag de mine să scriu, dar refuz să renunț, cel puțin deocamdată (sper niciodată), la acest spațiu al meu. Trebuie să scriu repede, căci fetele se vor trezi și o să trebuiască să mergem în parc. E frumos afară și ar fi păcat să rămânem în casă. Dacă nu termin până se trezesc o să încerc să finalizez diseară. Seara de obicei citesc sau mă uit pe Netflix, dar asta este, în seara asta renunț pentru a scrie pe blog. Când mă culc vreau ca postarea să fie online, altfel sigur nu mai apuc să postez nimic. Am atâtea scrieri începute în ciorne... 

O să povestesc, așa cum zice titulul, despre ultima vizită la castelul Chaumont-sur-Loire. De ce despre această ultima vizită la Chaumont habar nu am. Au mai fost și alte castele vizitate în ultima vreme și nu am povestit despre ele. Au mai fost și alte plimbări, locuri, întâmplări, vacanțe. Sau pur și simplu lucruri, gânduri, trăiri despre care aș putea să scriu, dar cum blogul nu mai are astăzi nici o ordine, de ce aș mai păstra una în scrieri. Scriu despre ce îmi vine și aia este. Măcar de scriu ceva.

Chaumont-sur-Loire deci, ultima vizită la un castel...

Chaumont-sur-Loire
..v-aș fi povestit :

Am avut o vară tare răcoroasă aici  în Touraine și n-a fost rău deloc. A fost chiar plăcut aș putea spune. Cu mici excepții desigur, ca atunci când am invitat prieteni la grătar și a plouat de a trebuit  luăm totul pe sus și  ne mutăm în casă. De două ori chiar, în două sâmbete consecutive. Dar n-a fost bai, noi  fim sănătoși, am trecut și peste asta. Sinceră  fiu decât călduri insuportabile când nu poți decât  lâncezești în casă, ceea ce este destul de neplăcut mai ales cu copii mici, mai bine răcoare. Am profitat în schimb acum în septembrie când se pare că vara și-a amintit și de noi și a aruncat o privire caldă aici, la malul Loarei.


Nu vreau să sune a clișeu, dar îmi place iarna. O accept și o apreciez așa cu este ea, pentru ce este ea. Pentru zăpadă, pentru aerul rece care îmi desfundă simțurile, pentru zilele mohorâte în care pot profita de un ceai aromat și de o carte bună, pentru băile relaxante, mai rare ce-i drept de când cu copiii, pentru nopțile lungi pe care le pot umple cu povești pe marginea unei căni cu vin fiert. Recunosc, nu știu dacă mi-ar plăcea să deszăpezesc mașina în fiecare dimineață, dar refuz totuși să mă las iritată de acest anotimp, pe nedrept atât de hulit. Și în același spirit vreau să-mi cresc fetele, bucuroase de iarnă ca de orice alt anotimp, dornice să iasă afară și pe vreme rece, fără teamă de frig, mocirle sau răceli trecătoare. Știu că vremurile sunt altele și nu sunt neapărat nostalgică după iernile copilăriei mele, deși îmi amintesc mereu cu drag de ele, dar vreau ca Erika și Daria să profite de farmecul acestui anotimp și mai ales de bucuria jocului în zăpadă. E mai greu, căci nu ninge aproape niciodată la noi în Touraine, iar dacă se întâmplă ține cel mult o zi. Dacă ne dorim zăpadă trebuie să mergem la munte. Așa că v-ați prins, vacanța de iarnă este foarte așteptată la noi în familie de la mic la mare, mai puțin probabil de Azorel, care nu se dă tocmai în vânt după sporturi de iarnă.


Foarte ofertantă această regiune, Provence! Nu-i de mirare că este printre cele mai vizitate din Franța. Sunt atâtea de descoperit că parcă pe măsură ce merg mai des într-acolo îmi doresc să mă întorc cât mai curând de fiecare dată. Vorba aceea, în Provence oriunde te-ai duce, spre orice colțisor al ei te-ai îndrepta, sigur găsești ceva frumos de văzut, ceva savuros de mâncat ori de băut. Desigur, Luberonul este magnific, cu satele lui de piatră cocoțate  pe dealuri. Dar asta nu este tot. Mai sunt și alte zone spre care să îți îndrepți atenția fără să fii nici pe departe dezamăgit. Iar unul dintre ele este Les Alpilles, un ținut interesant, cel mai probabil din categoria celor de neratat în Provence. Cu o armonie sublimă a peisajelor, cu o natură ceva mai sălbatică și tradiții bine păstrate, unii zic că Les Alpilles ar fi tabloul perfect al acelei Provence autentice, ca stil și rafinament. Este ținutul livezilor nesfârșite de măslini, este acea Provence a satelor Saint-Remy și Baux-de-Provence. Este cu lavandă și chiparoși, tărâmul scriitorilor că Daudet si Mistral, dar și al pictorilor, Van Gogh trăind un timp la St Remy și bucurându-se de acea lumină unică provensală. Les Alpilles este negreșit o parte de Provence care mi-a plăcut foarte tare și unde sigur mă voi întoarce cu drag. 

Baux-de-Provence France

Dacă tot am povestit de curând despre plimbarea de anul acesta prin Calanque de Marseille, acest masiv interesant de care eu m-am îndrăgostit până peste urechi, pe la Les Goudes si Callelongueam zis că ar fi bine să nu las totuși nemenționată pe blog nici plimbarea de acum doi ani, cea către Tour d’Orient, un punct de belvedere fabulos spre două golfulețe, calanque de Sugiton și calanque de Morgiou. Sunt o mulțime de drumeții și plimbări în acest masiv, pentru toate gusturile și puterile, inclusiv plimbări pentru familii cu copii mici, dacă există dorință pentru astfel de activități. Drumeția aceasta de față este una destul de scurtă și lejeră, numai bună de făcut cu un copil de 1 an și jumătate, cât avea Erika la vremea respectivă, copil cărat în sistem de purtare, sau lăsat liber pe jos să exploreze în voie pe anumite porțiuni. Și fie vorba între noi, mai era și un bebeluș în burtică, dar încă habar nu aveam de lucrul acesta :). 

Calanques de Marseille France

Mi-e dragă casa în care locuim, cu șemineul ei imens și curtea-i generoasă. Mi-a fost dragă din prima clipă în care am vizitat-o, când am știut că în ea vreau să trăiesc. Mi-e foarte drag Amboise, orășelul acesta micuț și cochet, așa cum mi-e drag și Tours, cu veselia și cu terasele lui multe, ce mi-au înveselit primii ani de pribegie. Mi-e dragă Loara, cu apele ei indolente, cărora nu le păsa parcă de nimic. Mie dragă de fapt Touraine, provincia aceasta preponderent rurală, cu oamenii ei liniștiți și câmpurile-i ondulate, dar mai ales cu castelele ei ce răsar de te miri unde. M-am atașat de ea în acești aproape zece ani (zece! vă dați seama?), mă fascinează și mă încântă și știu sigur mi-ar lipsi, dacă viața mă va duce vreodată spre alte meleaguri. Într-un fel, astăzi în Touraine mă simt acasă. 

  

Paris France

Calanques de Marseille este pentru mine locul acela fascinant pe care l-am plăcut de dinainte să îl cunosc, doar admirându-l în poze. Este muntele acela mic, cu altitudini cam neglijabile, dar impunător totodată, de care m-am indrăgostit pană peste cap incă de la prima întâlnire. Calanques de Marseille este locul care m-a cucerit cu fiecare potecă, mi-a câștigat dragostea cu fiecare priveliște amețitoare asupra golfuletelor cu ape limpezi, încât nu există vizită în Sudul Franței fără să ne revedem la o drumeție. În 2014 am pornit de la Cassis, orăselul drăgut de langă Marsilia, am trecut prin Calanque de Port Miou, apoi prin Calanque de Port Pin, ca să ajung în final în cea mai fascinantă, calanque En Vau. O drumeție ceva mai solicitantă, potrivită acelor vremuri fără copii. În 2008 ne-am întors cu Erika la purtător și am ales ceva mai lejer: drumeția spre Tour d’Orient, punctul de belvedere spre Calanque de Sugiton. În 2020 cu două fetițe, una de mană și alta în bebe-rucsac, am mers spre Les Goudes și Callelongue, cu prânzul servit la un restaurant situat strategic, pe Cap Croisette. O plimbare mai degrabă decât o drumeție. Dar vai, ce plimbare!  

calanque de marseille france

Este ceva în aerul Luberonului, acest teritoiu bucolic din Provence… Nu mi-am dat încă seama ce este exact, de unde vine și nici cum să îi faci față să nu te zăpăcească complet.  Este un nu-știu-ce care se simte încă de când părăsești autostrada și te afunzi în acel decor câmpenesc, atât de tipic  pentru sudul Franței. Nu îl vezi venind și nici nu ți-l poți explica prea bine, dar te însoțește tacit pe șoselele ce șerpuiesc line printre sate de piatră cocoțate pe dealuri, cu case ce își ascund obloanele colorate după ramurile leandrilor înfloriți, îți sucește privirea când spre podgoriile întinse, când spre chiparoșii ce străpung cerul. Te învăluie cu soarele lui arzător, te amețește cu cerul mereu albastru, te încântă cu cântecul unic de cigale, te vrăjește cu parfumul lavandei, făcându-te să te pierzi cu totul într-un final în lumina unică, lumina idilică din Provence, aceasta regiune vestită, una dintre cele mai frumoase ale Franței. Nu aș părăsi Touraine, din mai multe motive, unul și cel mai important motiv fiind oamenii. Dar dacă aș părăsi vreodată Touraine, aș face-o, cred, pentru Sudul Franței și acesta minunată Provence. 

Roussillon Luberon Provence Franta

Până  în 2013 habar nu aveam de Coasta Albastră, de Martigues, sau de la Couronne. Am ajuns la Marsilia întâmplător, cu serviciul lui Andrei și fiindcă doream să petrecem weekendul acolo și nu doream o cazare chiar în oraș, am început să caut o căsută în campingurile din apropiere de Marsilia, de preferat unul situat aproape de o plajă. 


Pentru că nu eram singuri, am căutat să închiriem o căsuță de 3 persoane, dar cum nu se găsesc decât de 4, am zis fie și așa. Însă surpriză: ba nu era bună zona, ba era prea scump, ba nu aveau locuri, ba nu acceptau animale. Într-un final am găsit un camping lângă Martigues, care mi-a părut simpatic, așa că am luat acolo. “ 


... scriam pe blog imediat după, fără să bănuiesc atunci cât de adânc ne va intra în suflet această bucătică de litoral mediteranean și de câte ori ne vom întoarce cu drag către ea. 



Una dintre cele mai plăcute ieșiri pentru adulții cu copii pe perioada verii la noi în Touraine este cea la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon. Lulu Parc este un parc foarte drăguț de atracții și distracții pentru copii, în timp ce Guinguette de Rochecorbon este un restaurant rustic foarte fain, așezat pe malul Loarei. Situate unul lângă altul, între Tours și Amboise, la Rochecorbon, la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon distracția este garantată pentru copii, care nu se mai dau duși din parc, dar și pentru adulți, masa la această "guinguette" fiind o plăcere nu doar pentru bucatele servite, dar mai ales pentru decor și atmosferă. Iar acum că v-am spus, să va povestesc mai pe larg și despre Lulu Parc, căci despre restaurantele "guinguette", inclusiv cel de la Rochecorbon, preferatul meu, v-am povestit data trecută. Însă mai înainte vreau să vă zic despre cum s-au schimbat plimbările noastre prin Touraine de când cu copiii... 
  

Dacă este o tradiție care se perpetuează vara în Touraine, atunci despre cea a restaurantelor guinguettes este vorba. Pentru că aici dacă zici vară, zici automat guinguette. Nu știi unde să petreci serile de vară? Fie că e vorba de turiști sau localnici, vara la guinguette mergem pe Valea Loarei. Amenajate chiar pe malul bătrânului fluviu regal, într-un cadru natural deosebit, restaurantele guinguette oferă, pe lângă preparate proaspete și gustoase, o atmosferă foarte faina, cu muzică, dans și concerte. 

  



Cum o să ne amintim de anul 2020 mă întreb adesea? Căci clar nu îl vom uita prea ușor. Ce ne vom aminti în afară de pandemie, boală sau izolare? În afară de teamă, de spaimă, de lumea așezată cu fundu-n sus? Oare vor rămâne și alte imagini păstrate în memorie? Pentru mine da. Nu toate bune, evident. Dar dincolo de tot și de toate încerc să creez și alte amintiri pe care mai târziu să le sustrag din minte, atunci când îmi va fi dor. Iar una dintre ele va fi cea a unei (alte) vacanțe cu parfum de sudul Franței. Cu parfum de nopți cu lună, de plimbări prin păduri de pini și adieri de mistral. O vacanță cu ape limpezi și turcoaz, cu gust sărat de mare, de supă de pește și vinuri fructate. O vacanță cu textură de nisip fin, cu sate fascinante, înghețată și cu mult soare. Vacanța noastră în patru în Provence. Cea din 2020, anul cu coronavirusul. 

provence franta
În comparație cu locurile despre care am povestit în articolul anterior, Mandelieu la Napoule și castelul la Napoule, locuri ceva mai liniștite și o ocolite de turismul în masă, cele despre care voi povesti astăzi se situează fix la polul opus: către Gordes și Abația Sénanque duc toate cărările bătute de cei care se plimbă prin Provence. Foarte cunoscute și vizitate de o puzderie de turiști anual, Gordes și Abația Sénanque sunt aproape o emblemă, o carte de vizită pentru regiunea pe care o reprezintă. Și pe bună dreptate, căci sunt locuri minunate, unde chiar dacă vei fi nevoit să-ți faci loc printr-o mare de oameni, merită cel puțin o oprire. 

gordes provence franta

Când vine vorba de Coasta de Azur, această regiune mega-turistică și mult prea vizitată de oameni din toate colțurile lumii, parcă nu mai este loc de nici o prezentare. Cu orașele sale atractive, renumite în lumea întreagă, precum Nisa sau Cannes, cu plaje frumoase și hoteluri luxoase, cu faleze incantătoare și festivaluri fastuoase, toate în echilibru perfect cu versanții verzi ce se zăresc pe fundal și cu acoperișurile roșii ale  satelor agătate de aceștia, despre Coasta de Azur s-a tot vorbit, fiind parcă greu să mai aduci vreo noutate. Ce ar mai putea fi de spus? De văzut, de descoperit? O mai fi vreun colțisor neatins, vreo palmă de pămant de explorat? Dar uite că noi am găsit unul, se pare totuși că această renumită Coasta de Azur mai ascunde și locuri neștiute, ocolite de turismul în masă. Iar unul dintre ele este cel despre care vă voi vorbi astăzi: Mandelieu la Napoule și castelul său, La Napoule.   


Știu că afară e cald, aproape vară și nu prea mai merg poveștile cu zăpadă. Dar nu pot să nu mă gândesc cum acum fix trei luni eram la Mont Dore, în Masivul Central și ne bucuram cu toții de zăpadă, la grămadă cu alți oameni, înghesuiți unii peste alții prin hoteluri, restaurante și pârtii de ski, fără să bănuim ce va urma. O idee se contura că știrile despre covid incepuseră să apară, dar nu ne-am fi imaginat nici în ruptul capului scenarii despre școli închise, izolare la domiciliu și declarații de completat. A fost firește ultima escapadă de acest gen, vom vedea de-acum când se ve preconiza următoarea. Și a fost frumos, chiar dacă zăpada a fost puțină, ne-am jucat, ne-am bucurat, ne-am relaxat și cel mai important am adăugat momente frumoase la borcanul nostru cu amintiri. 


Sancy Auvergne Masivul Central Francez

Amintiri din vacanta in Corsica (august 2019)



Nu știu dacă copiii atunci când vin îți schimbă cu adevărat viața, așa cum se spune. Nu știu nici dacă copiii te schimbă pe tine ca om, că pe undeva rămai tot tu, cel de dinainte, cu plăcerile și visurile tale cu tot. Dar ar fi naiv să zic că lucrurile răman la fel. Ce știu sigur este că că nu doar ordinea prioritătilor e alta, dar și părințeala ne face sa trăim și sa simțim diferit. Și nici vacanțele nu mai sunt cele care au fost... 
  

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS