Postari din categoria FRANTA
Unul dintre lucrurile interesante legate de traiul în Touraine este acela că sacul cu castele este fără fund, practic întotdeauna se găsește câte un castel nou, nevizitat, numai bun de descoperit. Castelele sunt, precum bine știe oricine, elementul definitoriu al Văii Loarei. Multe, diferite, mari sau mici, publice sau private, ele răsar de te miri unde și se ascund unde nici nu te aștepți, dând farmec câmpurilor ușor valonate ce mărginesc bătranul fluviu regal. E și păcat, zic eu, să stai aici și să nu vrei să le cunoști. Nu la grămadă, ci pe rând, ca pe o prăjitura fină pe care o degusti încet, vrând să te bucuri cât mai mult de gustul ei divin de dulceag. Astfel, pentru ziua de Paște Catolic am ales Castelul Montpoupon.

Dincolo de cărările bătute, Valea Loarei ascunde și monumente mai mici și necunoscute, adesea private, dar care dau pe-afară de elemente excepționale, adevărate comori pitite printre colinele modeste din Touraine. Este și cazul castelului Montpoupon. Demult nu mai vizitasem un castel care să îmi placă așa de tare. Credeam că, după ce am văzut marile castele ale Loarei, nu voi mai găsi ceva special și autentic, care să mă lase mută de uimire în fața lui. Dar a făcut-o Montpoupon, un castel care mi-a depăsit toate așteptările.

franta valea loarei castelul montpoupon


Unul dintre obiceiurile pe care le admir la francezi este că nu prea se dau peste cap cu pregătiri pentru marile sărbători religioase, precum Paștele sau Crăciunul. Nimeni nu exagerează cu timpul petrecut în bucătărie, cu prepararea unor rețete elaborate, nici cu bucate felurite ori mese prea imbelsugate. Dacă tot sunt niște zile libere oamenii din regiunea mea profită mai degrabă pentru a se odihni, a ieși la plimbare în oraș sau prin împrejurimi, a merge la restaurant, sau a petrece timp agreabil în compania familiei sau a prietenilor. După exemplul lor petrecem și noi sărbătorile în ultimii ani, simplu și reconfortant, fie cu ieșiri prin împrejurimi, fie mese la noi în curte, dacă vremea permite, fără sindrofii pline de excese de tot felul.  

montrichard valea loarei franta

Nu există, firește, un traseu tematic al cireșilor înfloriti din Tours. Nici nu ar fi prea mulți de văzut, cireșii nu-s chiar vedete la malurile Loarei, dar îi întâlnim din loc în loc, spectaculoși precum îi știm, înfrumusețând orașul. Fiindcă am avut câteva chestiuni de rezolvat în Tours, am profitat de una dintre puținele zile însorite și, chiar dacă temperaturile nu erau chiar potrivite unui sfârșit de martie, împreună cu Erika am pornit în  căutarea cireșilor. Știam pe unde le găsesc, nu degeaba am bătut orașul acesta la pas ani la rândul, vrând să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. Anul acesta am mers la sigur. Ba chiar îi urmăream de ceva vreme, întâmplator sau intenționat, în drumurile mele de zi cu zi, astfel că i-am prins în apogeul înfloririi, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, mai ales că primavara aceasta este ceva mai rece și la noi în Touraine. Nu ninge, dar față de anii trecuți temperaturile sunt mult mai scăzute. Tocmai de aceea și startul vegetației este mai întârziat, doar soiurile timpurii și rezistente de cireși sunt înflorite momentan, pe restul le vom admira mai târziu.

De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu. 


Uitându-mă, întâmplator, pe niște poze mai vechi am văzut că acum patru ani pe vremea aceasta inflorisera deja cireșii în Tours. Ce frumos, ce bucurie a fost atunci să-i pozez, țin minte. Umblam prin oraș cu aparatul într-o mâna și cu lesa lui Azorel în cealaltă cu nesaț, vrând parcă să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. E drept, dacă stau bine să mă gândesc, primăvara de atunci a fost una timpurie din toate punctele de vedere, a venit peste noi din februarie cu soare, temperaturi ridicate și vreme numai bună pentru plimbări. Zâmbesc când retraiesc amintirile ieșirilor de atunci, ele par uneori rupte dintr-o altă viață, una ceva mai lipsită de griji și fără prea multe responsabilități. Însă  traiul nostru își urmează cursul firesc, unele lucruri se schimbă altele rămân la fel, ne adaptam, ne transformam, iar astăzi cu Erika demână descoperim, învățam sa întâmpinam noi provocări, scriind astfel un capitol nou, special și interesant, al vieții noastre împreună.

Din categoria ce poți face pe Valea Loarei în afara vizitelor la castele, ei bine îți poți pune bocancii in picioare, un rucsac în spate și poți purcede la drumeții in  natură. Știu, poate părea ciudat știind că Valea Loarei este o zonă de câmpie, însă mișcarea și dragostea de natură se pot materializa oriunde, în plus regiunea este foarte ofertantă ca peisaj, așa cum este ea, cu coline domoale, sate pitorești, conace elegante și vie cât vezi cu ochii. Personal, consider că o excursie pe Valea Loarei nu ar trebui să se rezume doar la a marca un șir lung de castele, ci mai degrabă la a profita din plin și a “gusta” câte puțin din toate experiențele și senzatiile pe care le oferă această regiune.


valea loarei franta


Vă fac o mărturisire. Pe parcursul tuturor periplurilor mele, cu treabă sau de plăcere, cu trenul sau cu mașina, pe vreme însorită, dar mai ales mohorâtă, îmi place să admir Valea Loarei dincolo de cărările bătute ce duc puzderia de turiști spre celebrele-i obiective. Îmi place adesea să las provincia istorică Touraine, această zonă în care locuiesc, să mi se dezvăluie in  simplitatea ei, iar eu sa-i descopăr treptat, din mers, cele mai nebănuite cotloane. Câmpuri valonate și ferme vechi de secole, șosele ce șerpuiesc printre ele conducându-te nu-știu-unde, conace necunoscute, case săpate în falezele stâncoase, mori de vânt, lacuri ascunse și desigur Loara, stăpâna absolută a ținutului, locuri nepretențioase, dar profunde, ce mi-au revelat în acești ani o Vale Loarei pe care nici un turist nu are șansa să o cunoască vreodată. 

valea loarei franta


Fix cu o săptămană înainte de plecarea în România am fost invitați la aniversarea unui prieten, în apropiere de La Rochelle.  Desigur, această invitație la malul mării, oceanului mai exact, ar fi picat mult mai bine vara, pentru a profita de soare, ceva bălăceală și plajă eventual, dar deh, nu-și poate omu’ alege data nașterii. N-a fost rău nici așa. Duminica după sindrofie am avut parte de o zi însorită, chiar dacă debutase cu ploaie, așa că am profitat de o plimbare prin orașul port și de un prânz la un restaurant local. 
  
La Rochelle Franta

Zilele trecute am făcut o vizită fulger cu Erika la Castelul Amboise. Cu toate că mă gândeam să merg cu ea într-o zi să vedem brazii împodobiti, vizita a venit pe negândite, nu o aveam în plan chiar în ziua aceea. Dar fiindcă eram prin centru și aveam două ore la dispoziție până ce îl recuperam pe Azorel de la toaletat, am zis să profitam pentru a vedea castelul decorat de Crăciun. În plus, era o zi foarte plăcută, însorita și călduță, astfel că o plimbare prin grădini, cu vedere deschisă asupra Loarei și a întregului oraș, pica la țanc.

amboise franta valea loarei
Cu destul de multe locuri turistice adaptate copiilor, parcuri de activităti și aventură, trasee cicloturistice și de drumeție, castele de poveste și peisaje pitorești, Valea Loarei este o regiune ideală pentru vacanțele în familie, toată lumea profitând, mici și mari la un loc. Mai multe persoane care urmau să viziteze Valea Loarei și care au ajuns pe blogul meu, m-au întrebat adesea despre locuri unde să mergi cu copiii. Noi deocamdată nu am testat prea multe întrucât Erika este încă mică, insă câteva dintre obiective le-am vizitat și fără să avem copii, ele fiind destul de interesante și pentru adulți. Însă m-am tot gândit și la acest aspect, am fost atentă în periplurile mele prin regiune, m-am documentat și am sintetizat mai jos câteva idei de locuri sau activităti despre care cred eu ca îi vor încânta pe cei mici, dacă plănuiți o vacanță cu ei pe Valea Loarei: 



Vacanțele noastre nu-s niciodată suficient de lungi pentru a cuprinde tot ce ne dorim să vizităm, nu-i așa? Când ajungi pe Valea Loarei și trebuie să alegi cateva castele într-un un interval relativ scurt, cel mai probabil castelele mai mici și mai necunoscute nu își vor găsi loc în excursiile zilnice. Tentațiile sunt multe, marile obiective turistice constituind pentru majoritatea capul de listă. Nu-i rău. Nu-i nici bine. Sunt o mulțime de castele neștiute au povești fascinante de spus. Dar până la urmă fiecare știe, sau ar trebui să știe, ce vrea să vizitze, în funcție de preferințele și de interesele personale, nu  în funcție de ce trebuie, sau de ce a vizitat unul sau altul. Insă dacă aveți dispoziția pentru ceva autentic si mai puțin turistic, ori  vreți să ocoliți, chiar și pentru câteva ore, cărările bătute ale Văii Loarei, iată câteva recomandări: 

Citeste si:


Lista tuturor castelelor de pe Valea Loarei
Castelele vizitate de mine pe Valea Loarei
Cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei
10 altfel de activitati de facut la castelele de pe Valea Loarei

Clos-Lucé, conacul lui Leonardo DaVinci 

  
Clos-Lucé ar trebui vizitat de toți care ajung pe Valea Loarei, după părerea mea. Situat chiar în centrul orașului Amboise, conacul este locul unde Leonardo DaVinci și-a trăit ultimii ani din viată, pictând, lucrând la miile de pasiuni pe care le avea și locul unde își dă sufletul, in 1518, s-ar zice că în brațele regelui François I, care plângea la căpătaiul lui. Clos-Lucé este mai mult decât un conac, este mai degrabă un muzeu, un loc de interpretare, de cunoaștere și descoperire a universului lui Leonardo DaVinci. Nu este foarte mare, dar este foarte șic, arhitectura fațadei este foarte elegantă, interiorul arată foarte bine, mobilierul este foarte bine conservat, iar parcul ce-l inconjoară, tainic și umbros, cu o varietate mare de plante, arbori înalți și cărări ce șerpuiesc printre ei, este de-a dreptul fascinant. 

cele mai frumoase castele de pe valea loarei
conacul Clos-Lucé (Amboise)

Despre vizitele mele la Clos-Lucé v-am povestit AICI.

Pe langă castele și grădini, provincia istorică Touraine, actualul departament Indre-et-Loire, posedă și un patrimoniu religios însemnat. Loc important de pelerinaj de-a lungul istoriei, malurile Loarei au făcut să inflorească între ele arta religioasă, mai cu seama arta romană și cea gotică, astăzi stând mărturie numeroase edificii, fiecare având caracteristicile și ambianța proprie. Astfel, găsim în Touraine de la catedrale grandioase, bogat decorate, până la mici biserici rurale, cu un șarm discret, de o sobrietate impresionantă. Întâlnim de asemenea și câteva abații care, datorită rolului lor în pelerinaj, au dimensiuni vaste și ornamente abundente. Din păcate, vicisitudinile timpului și ale istoriei au făcut că toate aceste clădiri, mici sau mari, prestigioase sau modeste, să cunoască numeroase modificări arhitecturale, puține elemente de origine supraviețuind până astăzi. Cu toate acestea ele reprezintă o particularitate a regiunii Touraine, meritând a fi descoperite și vizitate. 

valea loarei franta

Imediat ce m-am mutat pe Valea Loarei, în 2011😱, am fost curioasă în primă fază să descopăr castelele și orașele, n-am dat prea multă importanță evenimentelor organizate în zonă, gen spectacole, târguri sau festivaluri. Excepție au făcut, așa cum era de așteptat pentru un om curios ajuns în Franța, sindrofiile unde se mănâncă și se bea, sau cele la care am ajuns în mod întâmplător. Însă în ultimii ani au început să mă tenteze și astfel de evenimente, iar cu această ocazie, consultând agendele locale, am constatat că Valea Loarei este destul de ofertantă în acest sens: concerte de muzică clasică sau modernă, spectacole, animații, festivaluri despre plante și natură, evenimente sportive, etc. Toate acestea mi se par foarte interesante pentru noi, localnicii, fiind un prilej bun de petrecere a timpului liber, dar și pentru turiștii ce poposesc în zonă, ajutându-i în cunoașterea și descoperirea acestei regiuni. 
  

Una dintre plăcerile mele, descoperită în acești ani pe Valea Loarei, o reprezintă vinurile spumante. Deși mai citisem una alta despre ele atunci când locuiam în România, recunosc că îmi erau un pic necunoscute. Le beam doar la ocazii, ceaa mai populară fiind revelionul și le numeam generic șampanie, în plus la acea vreme nu prea era obiceiul să mergi în oraș și să bei un pahar de spumant. În Franța în schimb, m-am cultivat în această privință, descoperind o altă față a vinurilor spumante, una mult mai populară și abordabilă, asociată vieții de zi cu zi, nu doar evenimentelor speciale. Și fie vorba între noi, nici n-aș fi avut cum altfel, nu e apéro în Touraine fără o sticlă de... bule.  


Deși reputată pentru castelele sale, Valea Loarei este și un paradis al grădinilor remarcabile, nu degeaba numele dat provinciei istorice Touraine este le jardin de la France, grădina Franței. E drept că majoritatea grădinilor se leagă indisolubil de castele, însă sunt și altele în afara acestora care merită un popas. Așa că dacă ți-ai propus o vacanță pe Valea Loarei trece pe listă și câteva grădini, vei fi surprins de frumusețea lor. Firește că nici eu care locuiesc la malul  Loarei de 6 ani nu le-am văzut pe toate, dar mi-am făcut o idee cât să-mi permită, zic eu, să fac câteva recomandări.  
  

Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă. 




Cea mai bună perioadă să surprinzi toamna, în toată măreția ei, pe Valea Loarei este sfârșitul lui octombrie, chiar și începutul lui noiembrie. Știam asta din anii trecuți, nu degeaba aniversez a șasea toamnă în Touraine. Natura este splendidă în această perioadă la malul Loarei, peisajele sunt colorate în cele mai plăcute și calde nuanțe de roșu și galben, parcurile sunt ca niște oaze de relaxare, numai bune pentru plimbare în zilele călduțe, grădinile castelelor sunt ravisante, iar lumina, acea lumină unică, încadrează totul ca într-un tablou pictat cu măiestrie.  

Cum anul trecut nu m-am putut bucura de toamnă din cauza problemelor de sănătate din ultimul trimestru de sarcină, anul acesta mi-am propus să profit și să petrec cât mai mult timp afară cu Erika, fie în grădină, fie în oraș. Ca să nu mai zic că toamna de anul acesta a fost mai mult decât prietenoasă cu noi, locuitorii din Touraine, așa căldură nu mi-a mai fost dat să simt, am stat în tricou cel mai adesea. Și pentru că visam la o plimbare printr-o grădină remarcabilă, gătită în haine de toamnă, am poposit într-una din zilele cu soare la conacul Clos-Lucé, chiar aici, în ușa casei, la Amboise. 



Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis. 


Atunci când am vizitat castelul Islette trecuse foarte multă vreme de când nu mai vizitasem un castel nou în regiune. Fusesem în vară la Villandry dar nu se pune, nici nu mai știu la a câta plimbare prin grădinile sale eram. Deși este un castel mai mic și nu atât de cunoscut precum “greii” Văii Loarei, pusesem ochii pe el de multă vreme, nu știu dacă arhitectura ruptă parcă dintr-o poveste a copilăriei a fost cauza, sau poate faptul că acest castel se leagă pe undeva de viața lui Auguste Rodin. Știu doar că de mult voiam să merg într-acolo. Iar coincidența a făcut ca vizita să cadă chiar de ziua mea, sau mai bine zis o zi după, așa că am luat ieșirea la castelul Islette ca pe o plimbare agreabilă în patru, pentru cei... 34 de ani împliniți 😱-când Dumnezeule or fi trecut ei? 


Ultima zi a vacanței în Auvergne era ultima noastră șansă să urcăm la Puy de Sancy, cel mai înalt vârf din Masivul Central și să admirăm panorama deosebită pe care acesta o oferă. Am avut o tentativă și în iarna lui 2013, care nu s-a materializat decât pe jumătate, în sensul că am urcat până la punctul terminus al telefericului și acolo am rămas, ceața împiedicându-ne să luăm la pas traseul spre vârf. Am urcat degeaba mai bine zis, nu se vedea absolut nimic. Am dat vina pe sezonul rece, deh, iarna ai șanse mai mari de vreme urâtă, așa că în urcarea din acest an îmi pusesem toate speranțele, mai cu seamă că era septembrie, iar prognoza consultată de mine nu arată chiar rău. Însă n-a fost să fie nici de acestă dată, mama lor de ceață și vânt, uneori mă întreb de câte ori tre' să mai merg în Auvergne ca să urc și eu pe Puy ăsta de Sancy? 

Saint-Floret Auvergne Maisivul Central Francez

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS