Postari din categoria GRADINA

Din gradina adunate

in , , , by Larisa, aprilie 29, 2018
Voiam să scriu ceva despre primăvara din grădină acum câteva săptămani, însă timpul și cheful de scris m-au ocolit, se pare, în ultima vreme. Temperaturile au fost nesperat de ridicate, cu adevărat de vară. S-a mai răcit ce-i drept în ultimele zile, dar e incă bine, vreme numai bună pentru un sfârșit de aprilie, o bucurie de ieșit la plimbare și, firește, de stat în grădină. Pentru că de cum vine primăvara ne mutăm în grădină, cel puțin în weekenduri. Grădinărit, mici lucrări, sau mari, după caz, bunătăti pe grătar, musafiri uneori, mese sau mici aperitive pe terasă. Cât despre Erika, adoră să descopere curtea, să alerge, dar mai ales să se joace în bacul cu nisip, proaspăt achiziționat. Anul acesta ne-am lansat în lucrări de amenajare importante pe care le aveam în minte de ceva vreme, dar pe care le-am amânat în ultimii doi ani. Incă nu le-am terminat, dar o luăm încet încet, Parisul nu a fost ridicat într-o zi, după cum spun vecinii mei. Mai trebuie să ne bucurăm și de viață între timp. 
  

Sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat ne-a găsit pe toți patru în grădină. Bine, pe Azorel mai puțin, e hoț și s-a mai furișat în casă. După o iarnă lungă si destul de anevoioasă anul acesta, cu vreme mohorâtă bună pentru orice altceva mai puțin pentru ieșit afară, weekendul acesta a venit ca o eliberare, o evadare in natură, o adevărată îmbătare cu aer curat. Curtea ne aștepta într-o stare cam deplorabilă, strigând parcă să o primenim un pic. Așa ca ne-am mobilizat, am mai curățat și aranjat una-alta. A fost minunat, mai ales că vremea in Touraine s-a încălzit considerabil și -șoc!- nu a plouat aproape deloc! Ne-am bucurat de primele flori, de iarba verde, de mirosul inconfundabil de pământ proaspăt ieșit din iarnă (Erika și de gustul lui, dar eh, trece și etapa asta!), de mișcare, aer proaspăt și de un hamburger delicios pe final, duminică la prânz.



Grădina noastră de legume

in , , , by Larisa, ianuarie 31, 2018
Când ne-am cumpărat casa în care locuim, una dintre condițiile pe care doream musai să le îndeplinească era să aibe un teren generos. Potrivit ca suprafată mai de grabă, nici prea mare să ne spetim muncind la el, dar nici prea mic să ne dea impresia că stăm la bloc. Astfel, curtea noastră are o suprafață de 1400 m pătrati, ceea ce nouă ni s-a părut ideal. În plus, casa este asezată taman bine, o parte din teren se desfăsoară în fața ei, destul pentru o mică peluză, o alee și câteva ronduri de flori, iar restul, mult mai întins, în spate, suficient pentru altă peluză, terasă, o livadă (nouă) de pomi fructiferi, o viitoare piscină (ha ha ha, ne râde în nas vremea din Touraine!) și o bucătică înconjurată de borduri, situată în plin soare, pe care noi am transformat-o în grădină de legume. Pentru încă de dinainte să ne mutăm ne-am gândit că nu se poate să stăm la curte fără să avem cel puțin o mică grădină de legume. 

O altă plăcere a sezonului cald la curte, pe care nu am mai inclus-o în articolul de săptămâna trecută, este grădina desigur, în special fructele și legumele proaspete, dar mai ales gustoase, producție proprie. Deși locuim într-o zonă preponderent rurală (Amboise este oraș, dar vreo 80% din populație locuiește la casă) foarte puțini se mai îndeletnicesc pe aici cu grădinăritul, mai exact rar vezi o legumă sau vreun pom fructifer în curți. Pe de o parte este firesc să fie așa, oamenii nu sunt agricultori, au serviciu, treburi, obligații, iar grădina cere muncă, disponibilitate și mai ales chef. Foarte căutate aici sunt casele cu o curte mică, suficientă pentru a te bucura de viața la țară fără prea multe complicații: câteva flori, ceva arbuști, doi-trei pomi pentru umbră și-n rest iarbă cât vezi cu ochii. Apoi mai este vorba și despre comoditate, desigur, mulți preferând să stea mai degrabă cu fundu-n canapea și ochii-n televizor decât să facă puțină mișcare, dar asta este deja o altă problemă a societății contemporane. 


Urâtă vreme la noi în Touraine! Frig, ploaie măruntă, ceață, cam așa a arătat weekendul acesta la malul Loarei. Bine, n-a fost bai, pentru că oricum nu aveam vreun eveniment deosebit sau vreo ieșire în plan, dar oricum puțin soare și ceva căldurică nu strică niciodată, nu-i așa? Noroc că în timpul săptămânii se mai nimerește câte o zi mai plăcută, astfel că mai putem profita, în funcție de timp, să mai buchisim prin grădină. 



Frig domn'le pe aici pe la noi! O primăvară atât de mizerabilă și rece ca asta nu cred să fi avut până acum. E drept că a început să se încălzească de vreo săptămână, dar nu suficient cât să simți că e primăvară de-a binelea. Tocmai de aceea și natura e parcă în stand-by, copacii înfrunzesc în reluare, florile scot o petală pe săptămână, iar răsadurile mele din sere am vaga impresie că nu evoluează deloc. În fiecare zi dau câte o tură prin gadină să văd ce a mai apărut și de fiecare dată mă întorc ușor dezamăgită, natura încă dormitează silențios.


Atunci când ne-am gândit să ne achiziționam o casă, ne-am dorit ca ea să aibă și ceva teren. Altfel ne-am fi orientat cu siguranță spre un apartament de bloc. Am căutat încă de la început case cu o curte medie, nici prea mare să nu ne putem descurca, dar nici prea mică să nu putem profita de ea. O suprafața de aproximativ 1000 m² ni se părea ideală și în acord deplin cu putințele și dorințele noastre. Eh, căsuța noastră are o curte de 1400 m², un picuț mai mult decât am intenționat, dar cu atât mai bine, este loc destul să ne punem visurile în practică. Ne-am gândit încă dinainte să ne mutăm la cum o vom amenaja. Nici nu ne aprobase banca creditul că deja prin minte ne zburau un milion de idei. Ne doream o parte ornamentală, cu flori și arbuști colorați, o mică grădină de legume, peluze întinse și câțiva pomi fructiferi. Din fericire realitatea ne-a răsfățat și avem unde să ne realizăm toate aceste idei, numai că o să dureze ceva. Nu-i bai, cel puțin nu ducem lipsă de ocupație în următorii ani.


 ... de la mine din curte :) 
  
Am o mulțime de zambile și narcise în curte, trebuie să recunosc. Nu eu le-am plantat pe toate, ci le-am găsit aici când m-am mutat, foștii proprietari ne-au anunțat dinainte că sunt, ba chiar ne-au arătat și unde. M-am bucurat desigur, dar bucuria a fost și mai mare în primăvara ce a urmat mutării, când le-am văzut scoțând capul din pământ. Le urmăream aproape zilnic, cu fiecare centimetru cu care creșteau, fascinată de acest miracol al naturii, de parcă până atunci locuisem într-o peșteră și nu știusem ce înseamnă de fapt primăvară. Când au înflorit a fost sărbătoare, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, parcă nici nu mai vream să plec din grădină. 

Anul acesta sunt mai multe un pic ca număr, dar mai puține flori, probabil datorită faptului că au ieșit devreme, păcălite de iarna blândă. Astă toamnă nu m-am putut abține și am mai plantat câțiva bulbi de zambile colorate. Din păcate am ajuns cam târziu la magazin și culorile deosebite se epuizaseră, tot cu zambile roz și albastre m-am pricopsit. Sunt faine și ele, nu zic nu, dar am văzut niște culori de-a dreptul fascinante: mov, galben, roșu-sânge, piersică, etc, din care sper să apuc la toamnă. În plus, anul acesta ne bucurăm de ele mai devreme decât în mod obișnuit, la momentul când anul trecut abia ieșeau, astăzi sunt toate deja înflorite. Narcisele ca narcisele, însă pafumul zambilelor este de-a dreptul amețitor. Ca să vă zic drept, zamblilele îmi miros mie a primăvară. Vouă nu?


... aceasta este întrebarea. Și nu numai în grădina mea...

Știam când m-am mutat în Touraine că aici nu este iarnă aproape deloc, sau cel puțin nu iarna aceea pe care o știam eu în România, astfel că mi-am cam luat adio de la geruri năpraznice sau covoare nesfârșite de nea. Desigur, Touraine nu-i chiar la Ecuator, așa că nu mă pot lăuda cu rochițe sumare în decembrie. Nici nu sunt sigură că aș vrea, dar oricum, înțelegeți voi, ce vreau să zic este că iernile-s mai blânde aici, lucru care de altfel i-a determinat și pe regii Franței să construiască atâtea castele tocmai în acesta regiune. Cu toate acestea niciodată nu mi-am închipuit o iarnă ca cea ce tocmai se încheie ... 


Toamna din gradina mea

in , , , by Larisa, noiembrie 25, 2015
Când ne-am mutat la Amboise, anul trecut, nu știam mai nimic despre grădinărit. Imi aminteam câteva lucruri din copilăria petrecută la țară, dar nu suficiente cât să le aplic în grădina mea. Așa că am început să mă documentez, noroc cu internetul ăsta care îți aduce toată știința mai aproape. Inclusiv în ceea ce privește grădina. Așa că am început să caut și să citesc despre familii și soiuri de plante, despre lucrări, despre întreținere, amenajare și câte și mai câte alte lucruri despre care nu aveam habar până atunci. O întrega lume mi se deschidea în față ochilor, în timp ce o nouă pasiune se înălța hotărâtor. Bine, nici astăzi nu am niște cunoștințe avansate în domeniu, nici n-aș fi avut cum, nu-i așa? Dar parcă lumea asta a grădinăritului nu mai este chiar o necunoscută ca la început.
 


Să grădinărești mi se pare o activitate foarte faină de timp liber, care presupune mișcare și aer curat, ca să nu mai vorbim despre mândria pe care o simți când vezi rezultatele finale. Fiindcă avem o curte destul de mare, ne-am împărțit grădina în trei mari sectoare: cea ornamentală, în fața casei, cu gazon și ronduri de flori, la care lucrăm încă să ne-o amenajăm după bunul plac, cea de legume, un potager în dreptunghi situat undeva în spate, mărginit de borduri, plus o mică livadă, care astăzi este în faza de proiect. Am tot amenajat anul acesta, încetul cu încetul. N-am terminat, mai avem o groază, ceea ce nu-i rău, cel puțin avem o ocupație de acum pentru mult timp. Avem multe idei, timp și bani să fie. In principiu ne orientăm spre ceva cât mai simplu, dar de bun gust, cu vegetație nici prea multă nici prea puțină, cu flori parfumate și colorate, cu peluze generoase, astfel încât, per-anasamblu, îngrijirea grădinii să rămână o plăcere, fără să se transforme în corvoadă.
 

Nu știu despre voi, dar eu nu știam mare lucru despre dalii înainte de anul acesta. Adică știam că există, dar parcă nu realizam cât sunt de arătoase și cât de mult pot înfrumuseța o grădină, atât prin coloritul lor, dar și prin estetica florilor. Despre varietatea soiurilor nici nu mai vorbesc. Am citit că, originară din Mexic, dalia a fost descoperită de botaniștii spanioli ajunși în Nueva España, iar numele ei provine de la cel al lui Andreas Dahl, din secolul XVIII, moment în care planta a început să se răspândească prin Europa. Poate o să vă vina să radeți, dar la Versailles ea era consumată inițial ca legumă, până și-au dat seama curtenii că-i cam acră și s-au reorientat către calitățile-i ornamentale. 


Vara asta a fost pentru noi prima la curte, așa că am încercat să profităm de ea cât am putut, mânați cel mai probabil de entuziasmul începătorilor, de curiozitatea celor care au locuit mereu la bloc, dar și de vremea caldă de anul acesta, total neobișnuită pentru regiunea Touraine. 


Iată c-a venit și vara peste grădina mea... Și n-a venit singură, ci cu atât de multe de făcut încât am început să regândim planurile de amenajare și să ne orientăm spre tot ce este simplu, minimalist și cu cât mai puțin de muncă. Am înțeles de la vecini că foștii proprietari aveau un grădinar ce venea regulat, ceea ce explică din plin prezența atâtor plante, arbori și arbuști. Nu spun că nu-mi plac, dimpotrivă, însă la fel de mult îmi place și îmi doresc ca grădinăritul să rămână o plăcere, nicidecum să devină o corvoadă. Prin urmare, cu inima un pic strânsă o să purcedem la tăiat o mare parte din ...ceea ce avem. O curte cât mai degajată, deschisă, cu peluze întinse cu iarbă verde, cu câțiva arbuști cât mai pitici, doi trei pomi fructiferi și cu un mic potager, așa de dragul de a mânca ceva din curte, cred că este suficient.
 
În rest am investit o mulțime de bani în diverse mașini, că nah, ne trebuiau: mașină de tuns peluza, mașină de tuns gardul viu, mașină de mărunțit frunze și lemne. Cu siguranță este mult mai ieftin să stai la bloc! Și-atunci pentru ce ne mai trebuie curte? Pentru că per-ansamblu nici nu se compară! Nici nu-mi mai amintesc de când n-am mai profitat atât de mult de natură fără să fiu nevoită să plec de acasă și cred că de când eram copil n-am mai observat atât de atentă succesiunea anotimpurior. Mese pe terasă, cărbuni aruncați rapid în grătar, seri lungi cu prietenii la un pahar de vin spumant, cafeluța de dimineață  învăluită de parfumul florilor... E de lucru, dar sunt și avantaje. Iar cea mai bună investiție de până acum a fost achiziția a două șezlonguri, plus o măsuță. Ți-este mai mare dragul să stai pe ele cu o carte în mână, la umbră, savurând o limonadă rece.   

Câteva imagini: 

 Prima dalie inflorita
În sfârșit revin pe blog cu un articol live, ultimele trei fiind scrise cu ceva timp în urmă și programate spre publicare astfel încât să nu se aștearnă prea mult praf pe blog cât timp fusei plecată în vacanță. După cum probabil cei dintre voi care mă urmăriți pe facebook știți (iar dacă nu mă urmăriți încă vă invit AICI să o faceți!), tocmai ce m-am întors acasă după două săptămâni petrecute la mare, la soare, în Corsica. Nu prea mă descurc când plec pe undeva să scriu pe ipad, laptop nu mai am, iar pe telefon nici nu se pune problema, și-apoi prefer mai degrabă să mă bucur de locurile vizitate decât să stau cu ochii în monitor, și-așa vacanțele trec repede. Or să vină ele și impresiile de călătorie, dar cel mai probabil vor mai dura un pic, numai sortarea și editarea pozelor cred că îmi vor lua o veșnicie.  


Pentru că săptămânile trecute a fost foarte cald chiar și seara, după ora 19, mi-am scos tableta afară pentru conversații cu mama pe skipe de pe terasa casei. Într-una din seri, în toiul discuției, de după digul ce mă desparte de bătrânul fluviu încep să răsune acorduri de muzică renascentistă. N-a fost chiar o surpriză, doar locuiesc vis-a-vis de castelul Amboise, se mai întâmplă din astea. M-am gândit că probabil este vreo festivitate la curte, nimic ieșit din comun, nu-mi părea rău decât pentru că nu știam despre ce e vorba să mă fi dus și eu. Însă nu se întâmplă nimic la castel, mi-am dat seama de asta aruncând o privire spre fundu' curți, de unde tocmai se ridica un... balon.



În ultimele săptămâni a fost vară adevărată aici în Touraine, astfel că natura a explodat de-a binelea, spre bucuria noastră. Am putut în sfârșit să profităm și să petrecem cât mai mult timp afară, să lâncezim la soare, aruncăm doi trei cărbuni sub grătar, încropind câteva prânzuri pe cinste. Da' ce credeți că lucrurile frumoase durează mult? Nici vorbă. Începând cu weekendul acesta se întorc ploile și vremea rece, așa că soarele nu va rămâne decât o amintire, cel puțin pentru o perioadă. E bine pentru grădină, că deja mă plictisisem să ud în fiecare seară, dar nu și pentru noi că tare ne mai plăcea vremea asta atipică de vară. Eh, dar dacă vara nu vrea să rămână pe la noi, prin Touraine, ce-ar fi să fugim și noi după ea spre tărâmuri mai calde?!

Hristos a Înviat! 

Sper că ați petrecut sărbători agreabile, că ați mâncat echilibrat și că v-ați bucurat la maxim alături de cei dragi vouă. Mai sper că pe oriunde ați fost ați avut vreme splendidă, așa cum a fost în ultima săptămână în Touraine și că ați trăit din plin instalarea primăverii care s-a cam lăsat așteptat anul acesta, dar pe care n-ai cum să nu o adori. În ceea ce mă privește, cred că niciodată n-am trăit mai intens acest anotimp ca anul acesta. Mă bucur ca un copil de fiecare moment la curte, de fiecare floare, de fiecare frunză, de parcă locuitul la bloc a fost un fel de închisoare. Ba chiar mai ies și cu aparatul foto să nu cumva să treacă vreun "eveniment" fără să-l imortalizez cum trebuie.  
În ultima vreme procuparea noastră number one a fost grădina, de zici că nu știu ce ne-a apucat. Ne-a lovita așa dintr-o dată, ne-am făcut o multitudine de planuri, am făcut cu totul alte lucruri în afara planurilor, am plantat, am tăiat, am modificat, până la urmă cred că n-o să ne mai recunoaștem nici noi curtea. În fiecare sâmbătă ne-am făcut drum pe la magazinul de plante din apropiere să cumpărăm câte ceva și de fiecare dată ne-am întors cu de trei ori mai multe. Sper măcar că entuziasmul nostru este unul teporar, că altfel nu știu ce vom face, cel mai probabil vom da faliment. În fine, față de ce v-am povestit data trecută, am mai făcut o mulțime de alte lucruri, ca să nu mai vorbesc de ideile care s-au mai strecurat de atunci în minte.



Săptămâna trecută vremea a fost destul de prietenoasă pe la noi prin Touraine, răsfățându-ne cu temperaturi de până la 20°C. Așa că, dacă primăvara începuse să ne dea târcoale, ne-am apucat de treburi prin grădină, vă închipuiți probabil (sau nu!) de când tot pândeam momentul ăsta. Nu știu dacă în viitor voi mai fi tot atât de nerăbdătoare de schimbarea anotimpurilor, dar acum, că este primul an la curte, mă simt de parcă aș deborda de entuziasm. Așa că stau cu ochii pe grădină ca pe butelie, să nu-mi scape absolut nimic din ce se întâmplă acolo.



© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS