Postari din categoria ITALIA

Planul pentru vacanța de iarnă de anul acesta a fost atât de făcut și răsfăcut că la un moment dat nici noi nu mai știam unde tre' să mergem. Era rost de ceva Venetia+Dolomiti, dar după o frământare atentă a problemei am lăsat orașul de pe ape pe un weekend dedicat exclusiv lui și Dolomiții pe-o vară viitoare când toate traseele sunt accesibile. Nu știu dacă a  fost neapărat o problemă de logistică, sau doar vream o săptămână numai la zăpadă, cert este că mi-am îndreptat atenția spre o zonă nu atât de turistică, dar mai mult decât ofertantă pentru oricine iubește muntele și iarna: Aosta. Am plecat către Gignod (știu, n-ați auzit de el; nici eu până anul acesta!) chiar în ziua de Sfantu' Valentin, că deh, am schimbat destinația, dar nu și data; nu țineam neapărat să sărbătorim, dar am făcut-o într-în final- de ce nu? -alături de o friptură și o sticlă de vin, după 8 ore de drum, la poalele giganților Alpilor


Am auzit numai lucruri bune despre Florența; oraș romantic, leagănul renascentismului, muzeu în aer liber, capitală a artei, ba chiar unii ziceau că-i mai frumoasă decât Roma și curioasă de toate acestea am zis că-i cazul să mă duc și eu să văd minunea. Florența nu fusese din start o prioritate pentru vacanța asta, dar cum treaba cu Cinque Terre și mai ales cu Sentiero Azzurro căzuse, și cum era destul de în drum, am zis s-o includem și pe ea în circuitul nostru. Nu știu dacă a fost vorba de ziua cu pricina, de moment, de gusturi, sau poate că pur și simplu Florența reală nu este orașul pe care mi l-am imaginat eu; nu mi-a părut rău că am vizitat-o, dar n-aș putea spune că m-a impresionat foarte tare. Cum așa? Păi să o luam cu începutul...

O după-amiază prin Pisa

in , , , , , by Larisa, septembrie 27, 2014

Sejurul de două zile la Milano se terminase, așa că venise timpul să ne strângem catrafusele, să-i mulțumim amicului pentru găzduire și să plecăm mai departe. Mai aveam alte două zile de petrecut prin Italia, iar cum vaporul spre Corsica pleca din Livorno, căutasem o cazare pentru următoare perioadă în zonă. Nu mă gândeam exact la orașul Livorno, pentru că din câte studiasem nu erau multe de văzut acolo, ci tot cântărisem Pisa și Lucca, pentru că amândouă păreau interesante și nu foarte departe de port. Pentru că într-un final am găsit un hotel rentabil la Pisa, balanța a înclinat către ea și chiar îmi surâdea ideea de a vedea celebra Piazza dei Miracoli cu al ei turn înclinat cu tot, despre care auzisem atâtea. 


După o primă zi prin Milano, a doua trebuia să fie obligatoriu pe malul Lacului Como, nu-i așa? Văzusem poze, citisem pe la alții, nimeni nu se întorsese de acolo dezamăgit, așa că am mers și noi, la sigur. Am ales desigur Bellagio ca punct de reper, aș fi vrut și Varenna dar n-am mai avut vreme. Îmi făcusem temele de acasă, mă documentasem, scosesem o hartă, un itinerariu tematic, ba chiar și programul vapoarelor, ca la față locului să nu folosesc nimic până la urmă. Am realizat într-un final că Bellagio nu se vizitează cu harta în mână, că Bellagio se vizitează cel mai bine fără un scop anume, fără hărți și alte prostii, doar plimbându-te agale pe străduțe, printre clădirile cochete și admirând lacul încins de munții înalți. Însă ce mi-a plăcut cel mai tare la Bellagio a fost ceva ce nu văzusem pe internet, și anume culoarea apei. Nu știu ce-au "vărsat" italienii în ea, la fel cum nu știu nici dacă a fost o întâmplare sau așa este mereu, dar zău că turcoazul ei, Alpii și vilele pe fundal, păreau dintr-o poveste. 

Nu știu cum este pe la voi, dar la mine prima zi de vacanță este întotdeauna cea mai frumoasă, indiferent de locație. Cred că aș putea fi și la Dâlga (no offense pentru cei care locuiesc acolo, e doar un fel de a spune) că sigur voi găsi ceva interesant de văzut sau făcut, astfel încât să rămână o amintire deosebită. Și apoi cred că nici nu contează prea mult ce văd sau ce fac, cât contează sentimentul, starea aceea de bucurie, de entuziasm că în sfârșit a venit vacanța mult așteptată și că este abia la început. Anul acesta întâmplarea a făcut ca prima zi să ne-o petrecem la Milano și după cum vă spuneam data trecută, nu mă așteptam la prea multe de la acest oraș în urma celor citite pe internet (apropo de asta, al meu soț zice că dau prea multă importantă celor scrise pe internet!). Nu știu dacă într-un final a fost de vină entuziasmul acelei prime zi, sau faptul că, dincolo de prejudecăți, Milano e un oraș chair fain, cert este că ne-am simțit foarte bine pe străduțele lui și cu siguranță am reveni cu plăcere dacă se va mai ivi ocazia.

Unul dintre avantajele vacanțelor la început de toamnă, pe lângă evitarea aglomerației (treabă relativă, firește!) și prețurile un pic mai scăzute, este după părerea mea iluzia prelungirii verii: când la aproape toată lumea se instalează astenia de toamnă, la tine se va instala frenezia Plecării. Sincer, nu mi-am dat seama de acest lucru până acum, fiind de fapt primul an când plecarăm în vacanță la început de septembrie. N-am făcut-o special, așa a fost să fie, din motive de job,  însă cum orice avantaj implică și un dezavantaj, când zilele de concediu vor trece pe nesimțite, așa cum trec ele de obicei, depresia care se va instala à la rentrée (cum zic francezii) va fi nemăsurată. Chiar și după trei zile, încă mai dau să deschid ușa cortului când mă dau jos din patul meu de acasă, iar când deschid geamul, încă-mi mai lungesc gâtul căutând cu privirea muntele ascuțit din dreapta pentru a consulta prognoza meteo... În fine, după cum probabil mulți dintre cei care mă urmăriți pe facebook știți deja, absența mea pe blog a fost motivată de vacanța mult așteptată din această vară, plănuită și răsplănuită în detaliu cu multe luni înainte, și care a comportat două destinații mari și late: Italia și Corsica
© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS