Postari din categoria MARSILIA

Dacă tot am povestit de curând despre plimbarea de anul acesta prin Calanque de Marseille, acest masiv interesant de care eu m-am îndrăgostit până peste urechi, pe la Les Goudes si Callelongueam zis că ar fi bine să nu las totuși nemenționată pe blog nici plimbarea de acum doi ani, cea către Tour d’Orient, un punct de belvedere fabulos spre două golfulețe, calanque de Sugiton și calanque de Morgiou. Sunt o mulțime de drumeții și plimbări în acest masiv, pentru toate gusturile și puterile, inclusiv plimbări pentru familii cu copii mici, dacă există dorință pentru astfel de activități. Drumeția aceasta de față este una destul de scurtă și lejeră, numai bună de făcut cu un copil de 1 an și jumătate, cât avea Erika la vremea respectivă, copil cărat în sistem de purtare, sau lăsat liber pe jos să exploreze în voie pe anumite porțiuni. Și fie vorba între noi, mai era și un bebeluș în burtică, dar încă habar nu aveam de lucrul acesta :). 

Calanques de Marseille France

Calanques de Marseille este pentru mine locul acela fascinant pe care l-am plăcut de dinainte să îl cunosc, doar admirându-l în poze. Este muntele acela mic, cu altitudini cam neglijabile, dar impunător totodată, de care m-am indrăgostit pană peste cap incă de la prima întâlnire. Calanques de Marseille este locul care m-a cucerit cu fiecare potecă, mi-a câștigat dragostea cu fiecare priveliște amețitoare asupra golfuletelor cu ape limpezi, încât nu există vizită în Sudul Franței fără să ne revedem la o drumeție. În 2014 am pornit de la Cassis, orăselul drăgut de langă Marsilia, am trecut prin Calanque de Port Miou, apoi prin Calanque de Port Pin, ca să ajung în final în cea mai fascinantă, calanque En Vau. O drumeție ceva mai solicitantă, potrivită acelor vremuri fără copii. În 2008 ne-am întors cu Erika la purtător și am ales ceva mai lejer: drumeția spre Tour d’Orient, punctul de belvedere spre Calanque de Sugiton. În 2020 cu două fetițe, una de mană și alta în bebe-rucsac, am mers spre Les Goudes și Callelongue, cu prânzul servit la un restaurant situat strategic, pe Cap Croisette. O plimbare mai degrabă decât o drumeție. Dar vai, ce plimbare!  

calanque de marseille france
Marsilia Franta

Nu știu câți dintre voi ați văzut filmul Vive la France, o comedie franțuzească prostească, ca mai toate comediile franțuzești de altfel, ce spune povestea a doi ciobani din Taboulistan, Muzafar et Feruz, transformați peste noapte în teroriști desemnați să arunce Turnul Eiffel în aer. Din păcate pentru ei, misiunea devine foarte complicată, așa cum devin toate situațiile în Franța, când încep să se lovească de diferențele culturale dintre regiuni și de problemele administrative tipic franțuzești. În fine, nu despre filmul în sine voiam să vă povestesc, ci despre scena când, ajunși la Marsilia, la întrebarea adresată unui barman Aici este Franța? primesc un răspuns care mi s-a părut foarte amuzant când am văzut filmul și foarte adevărat când am ajuns personal la Marsilia: Ici c'est pas la France, c'est Marseille

© LARISA TAIS · THEME BY WATDESIGNEXPRESS