Postari din categoria ORASE
Unul dintre obiceiurile pe care le admir la francezi este că nu prea se dau peste cap cu pregătiri pentru marile sărbători religioase, precum Paștele sau Crăciunul. Nimeni nu exagerează cu timpul petrecut în bucătărie, cu prepararea unor rețete elaborate, nici cu bucate felurite ori mese prea imbelsugate. Dacă tot sunt niște zile libere oamenii din regiunea mea profită mai degrabă pentru a se odihni, a ieși la plimbare în oraș sau prin împrejurimi, a merge la restaurant, sau a petrece timp agreabil în compania familiei sau a prietenilor. După exemplul lor petrecem și noi sărbătorile în ultimii ani, simplu și reconfortant, fie cu ieșiri prin împrejurimi, fie mese la noi în curte, dacă vremea permite, fără sindrofii pline de excese de tot felul.  

montrichard valea loarei franta

Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă. 




Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis. 


Dacă anul trecut nu prea am profitat de toamnă decât în curte, anul acesta încerc să recuperez, astfel ori de câte ori am ocazia ies cu Erika la plimbare prin micuțul nostru orășel. Pisica, cum o alint eu, adoră plimbările. E curioasă, e atentă la tot ce se întâmplă, se uită, caută cu privirea să descopere lumea asta mare din jur. Eu pe partea cealaltă, împing căruciorul și îmi clătesc mințile, să stai zilnic cu un copil de 10 luni nu-i chiar treabă ușoară precum pare, mai ales cu un copil hiperactiv care nu stă locului o clipă, ca Erika. 


Iată că se fac trei ani de când am dat Tours pe Amboise, acest orășel cochet și turistic de la malul Loarei. Mi-e foarte drag Amboise, deși, recunosc, nu la fel de drag ca Tours, m-am atașat de el, mă fascinează și mă încântă cu fiecare traversare, adesea obositoare, a Loarei de acasă spre centru și știu sigur mi-ar lipsi castelul, ce se oglindește în apele fluviului, străduțele înguste și răcoroase, cu case una lângă alta, dar mai ales forfota din centru, dacă viața ne va duce vreodată spre alte meleaguri. Însă cel mai tare mi-ar lipsi Loara, cu indolența și capriciile ei, această apă emblematică și niciodată suficient de limpede, pe care m-am obișnuit să o admir zilnic. Însă nu despre asta este vorba acum, ci despre ce se poate vizita într-o zi la Amboise... 

Cu mama prin Blois

in , , , , , by Larisa, august 17, 2016
Plimbarea prin Blois a fost alta dintre cele făcute vara aceasta prin regiune. Trebuie să recunosc că deși locuiesc nu departe de orășel, iar acesta este unul destul de pitoresc și vizitat de turiști în general, merg foarte rar acolo, uneori chiar mă amuz zicându-mi că trebuie să vină mama tocmai din România ca să mă ducă la Blois, întrucât și ultima dată tot în compania ei am ajuns să-l vizitez. De data aceasta însă am mers cam pe negândite, ne-am hotărât azi ce-ar fi ca mâine să mergem la Blois? N-am făcut nici măcar vreun plan de bătaie, nu ne-am propus niciun obiectiv, nimic anume de văzut sau de « bifat », a fost mai degrabă o vizită tihnită la întâmplare, într-o zi nu tocmai prietenoasă de vară. Pentru că vara aceasta a fost cam bezmetică cu noi, locuitorii din Touraine, zile foarte calde alternând la intervale destul de scurte cu zile extrem de reci. N-a fost rău totuși. N-a fost nici tocmai bine. Dar zău că o vară zi de zi caniculară nu cred că aș mai suporta. 
  


Valea Loarei nu inseamnă doar castele deși este reputată mai mult pentru ele, asta le răspund multor persoane care, alegând să-și petreacă vacanța în această regiune, ajung intamplător pe blogul meu și îmi cer informații sau sfaturi. Desigur, castelele sunt multe și interesante, insă pentru a profita la maxim este de preferat să combinați vizitarea castelelor cu alte activităti, cum ar fi o plimbare printr-un sat pitoresc. Nu știu despre voi, dar mie îmi place în călătoriile pe care le fac să includ, pe langă alte obiective, și sate tradiționale. Zonele rurale m-au fascinat de mic copil, asta probabil și pentru că am crescut la tară. Nu țin neapărat să-i laud, dar satele francezilor sunt adesea galerii de muzeu, iar Valea Loarei deține câteva exemple remarcabile în acest sens, așa că dacă ajungeți prin zonă vă recomand să nu plecați de aici fără să vizitați vreo câteva. Iată câteva exemple interesante, primele 4 fiind, pe bună dreptate, pe lista celor mai frumoase din Franța:

1. Montrésor, pentru că este un sat absolut superb, situat în departamentul Indre-et-Loire, preferatul meu și cel mai probabil cel mai frumos sat de pe Valea Loarei. Insă până să ajungi în centrul burgului, este drumul. Dacă toate satele astea remarcabile sunt în general bine ascunse în mijlocul nicăieri-ului, ei bine Montrésor e mai în mijlocul nicăieri-ului decât oricare altul. Drumul pană acolo traversează un peisaj idilic, șoseaua șerpuind pe câmpuri  vălurate, întrerupte de râuri și pădurici, presărate cu ferme vechi de secole. Cât despre satul în sine, traversat de micuțul râu Indrois, brăzdat de strădute înguste mărginite de case tradiționale, luate parcă din alte timpuri și trântite aici, în zilele noastre moderne, Montrésor este fascinant, biserica impunătoare construită în stilul specific arhitecturii renascentiste din Touraine și castelul cocoțat pe un pinten stâncos deasupra așezării, ca un veghetor absolut al locului, încadrând armonios peisajul. Nu îți trebuie un plan anume, e de preferat doar să te pierzi pe străduțe, dar dacă ții neapărat urmează traseul turistic Les balcons de l'Indrois, traseu care permite admirarea unor privelisti deosebite. 

 
Mai multe despre Montésor am povestit AICI.


Crăciun Fericit în continuare, dragii mei!  

Cui nu îi plac orășelele medievale? Cu străduțe înguste, mărginite de case obosite de timp, cu scuaruri ascunse și piețe lărgi pline de cafenele și restaurante, toate cu măsuțele așezate în stradă. Nu știu despre voi dar mie îmi plac la nebunie și le caut adesea pe unde merg. Nici Valea Loarei nu duce lipsă de astfel de târgușoare pitorești, iată care sunt cele mai interesante,  în cazul în care aveți drum pe aici:
 
1. Tours, pentru că este capitala Văii Loarei și pentru că este orășelul meu de suflet, dragoste la prima vedere din momentul în care am pășit prima dată pe străduțele lui, în 2010. Am locuit 3 ani și jumătate în Tours, câteva luni în chiar în Centrul Istoric, mai apoi în cartierul Prébandes, unul dintre cele mai elegante din oraș, iar faptul că acești ani au coincis cu primii mei ani în Franța m-au făcut să-l îndrăgesc și mai tare, ca pe un loc al copilăriei mele pe meleaguri franceze. I-am bătut străzile la pas cu nesaț, l-am fotografiat, l-am adorat și mi-a lăsat în schimb mii de amintiri. Si chiar dacă astăzi nu mai locuiesc în Tours, revin cu drag de fiecare dată. Nu este un oraș mare, nu este nici unul foarte mic, dar este viu, plin de viață, mereu tânar, interesant și cochet, având destule de oferit: istorie și cultură bogată, arhitectură frumoasă și uniformă, biserici impunătoare, un centru vechi cu străduțe mărginite de case medivale, unele dintre cele mai remarcabile exemple din Touraine, zone pietonale pline ochi de cafenele și restaurante, oameni civilizați, curățenie și mult aer curat.  
 


Vă mărturisesc, toamna îmi place cel mai tare să ies la plimbare. Fie că este vorba despre promenade citadine, mai aproape sau mai departe de casă, sau despre drumeții în mijlocul naturii, zilele blânde și însorite de toamnă mi se par numai bune pentru astfel de activități: nici prea cald, nici prea frig, aer ușor de respirat, culori magnifice, aglomerație aproape deloc și o lumină excelentă pentru fotografii. Da, toamna împrăștie o lumină unică, ca să nu mai zic că în sezoanele de mijloc apreciem parcă mai bine soarele decât vara, nu-i așa? Pentru că nu știu cum este pe la voi, dar noi, în Touraine, ne-am bucurat de cea mai caldă toamnă a ultimilor ani. 


Cu toate acestea, toamna aceasta a fost cea de care am profitat parcă cel mai puțin. După ce septembrie a trecut pe nesimțite, ca o lună de vară, prin Corsica, octombrie și noiembrie au venit grămadă cu diverse treburi, pe alocuri chiar cu chestiuni mai neplăcute și dificultăți, să nu credeți cumva că viața mea este un șir lung de plimbări și fericire absolută. Insă în al zecelea ceas m-am hotărât să nu mă las copleșită de probleme și să-mi dau rendez-vous cu toamna pe undeva prin regiune, până nu ne părăsește de tot, mai ales că anii trecuți avuserăm parte de întâlniri grozave, la Cheverny și la Montreuil-Bellay. Fără să mă gândesc prea mult, pentru anul acesta am ales Loches, chiar dacă am mai vizitat orașul, nu vizitasem însă citadela. In plus, aveam chef de un castel și de un orășel medieval, ceva cochet și liniștit, autentic și nu foarte turistic, iar Loches părea alegerea perfectă. Așa că în duminica de după atentate am pornit spre Loches să ne limpezim mințile, cu gândul să luăm prânzul acolo, să ne plimbăm prin orășel și să vizităm Cité Royale de Loches.

Nu am ales eu Tours, îmi place să spun orașul m-a ales pe mine și a fost dragoste la prima vedere din momentul în care am pășit prima dată pe străduțele lui, în 2010. Am locuit 3 ani și jumătate în "capitala Văii Loarei", câteva luni în chiar în Centrul Istoric, mai apoi în cartierul Prébandes, unul dintre cele mai elegante din oraș, iar faptul că acești ani au coincis cu primii mei în Franța, m-au făcut să-l îndrăgesc mai tare, ca pe un loc al "copilăriei". Al copilăriei mele pe meleaguri franceze, desigur. A fost o perioadă de care îmi amintesc cu plăcere: un oraș nou, liniștit, șic, exact pe placul meu. Primele lecții de franceză, primii ani în doi, Azorel și un nou mod de viață. Am străbătut străduțele cu aparatul foto într-o mână cu nesaț, luni la rândul, vrând parcă să descopăr tot, fără să-mi scape nimic. Am făcut sute de poze și mi-au rămas mii de amintiri. Și chiar dacă astăzi nu mai locuiesc în Tours, revin des și cu drag de fiecare dată, ca într-un loc de suflet.   


Nu știu când a trecut luna august. Parcă ieri mă plimbam cu mama prin Paris și iată că ieri am condus-o la aeroport :(. De fapt ce vorbesc eu aici, mă tot întreb când a trecut vara asta, tot parcă ieri mergeam să văd tradafirii la Chedigny și era 31 mai. Mă știți, îmi place toamna, însă nu pot să nu fiu un pic melancolică când se termină anotimpul cald, mai ales că lunile ce vin presupun pentru mine ceva mai multe...hm, să zicem provocări.
 
A fost o vară frumoasă, chiar dacă nu am plecat nicăieri prea departe de casa. N-a fost bai, am avut o mulțime de activități faine aici regiune, plimbări, spectacole, ieșiri în oraș, piscină, bicicletă, întâlniri cu prietenii, mai ales că vremea a fost foarte prietenoasă cu noi, locuitorii din Touraine. Ne-am bucurat de grădină, fiindcă după cum știți a fost primul nostru an la curte, de lenevit pe terasă până noaptea târziu, dar mai ales ne-am desfătat săptămânal aproape de fripturi apetisante la grătar.
 
Sper că și voi ați avut o vară frumoasă, că v-ați bronzat, că ați petrecut mai mult timp în natură, că v-ați relaxat și v-ați întors pe la lucru cu forțe proaspete. Sau poate că urmează să plecați acum, la sfârșit de vară, pentru că -nu-i așa?- și luna septembrie este una bună de c
ălătorii ;). Mai multe nu prea am ce să vă spun deocamdată, dar vă las cu câteva poze "capturate" zilele trecute prin Amboise.

Biserica Saint Florentin, construită la cererea regelui Louis al XI-lea că biserică a castelului Amboise, în 1484. 

1. Clar, orice vizită la Amboise trebuie să înceapă la castel! Château Royal d'Amboise, nu-i al doilea cel mai mare din Franța ca Chambord, nici nu are vreun soi de arhitectură neobișnuită în formă de pod ca Chenonceau. Nu are nici măcar niște grădini care să te lase fără grai ca Villandry, dar este după umilă mea părere un must-see pe Valea Loarei. Așezat strategic pe un deal ce domină orașul, Castelul Amboise promite o panoramă extraordinară asupra văii Loarei oricui îndrăznește să-i treacă pragul, eu tind să cred că niciunde în Touraine nu poți admira o priveliște mai impozantă decât cea care se întrezărește de pe terasele sale. Ca să nu mai vorbesc de faptul că în curtea castelului își doarme somnul de veci Leonardo DaVinci...



Despre satul Chédigny știam de ceva vreme însă nu-i venise rândul la plimbările mele prin regiune. Citisem despre el că este "satul-grădină", singurul din Franța clasat drept Grădină Remarcabilă, văzusem poze cu trandafirii ce-l invadează pe internet și aflasem că anual, la sfârșit de mai, în localitate se ține chiar un festival în cinstea acestor nobile flori. Nu mai știu exact de ce n-am ajuns în anii trecuți, dar anul acesta mi-am notat evenimentul la loc de cinste în agendă, ultimul lucru care voiam să se întâmple ar fi fost să-l ratez. Așa că sâmbătă 30 mai am plecat cu mic cu mare, cu tot cu Azorel, spre Chédigny. Aflat în departamentul nostru, Indre-et-Loire, nu departe de Amboise și în apropiere de Loches, o parte din drumul până în sat se desfășoară pe o șosea cu o singură bandă pentru ambele sensuri de nu te poți abține să te întrebi dacă nu cumva ai ajuns în fundu' Franței. Dar nu ajunsesem încă acolo, gps-ul ne confirma că suntem pe drumul cel bun, așa că văzându-ne după scurt timp la destinație, am parcat mașina în locul imens amenajat (dar devenit aproape neîncăpător!) și am plecat să descoperim satul cu trandafirii săi. 

După ce am terminat de vizitat Castelul Blois am purces împreună cu mama la vizitarea orașului cu același nume. De fapt acesta fusese și planul: dimineața castelul și după-amiaza, când iese soarele și se încălzește, orașul. N-a ieșit soarele și nici nu s-a încălzit, ba mai mult decât atât, s-a lăsat ceața și a mai început și ploaia, dar astea nu înseamnă că nu mi-a plăcut. Orașul este foarte drăguț, în timp ce mă plimbam pe străzi și admirăm locurile chiar mă întrebăm ce naiba am păzit de n-am mers să-l văd mai devreme... 



Nici nu m-am mutat bine în Amboise că am și început să cotrobăi prin oraș. E drept, m-a determinat și faptul că am avut musafiri de sărbători, așa că în zilele în care nu plecam pe undeva, ieșeam la o plimbare pe lângă casă. Așa, să se așeze mâncarea mai bine. Vremea nu a fost tot timpul frumoasă, au fost zile călduțe, dar și zile extrem de reci, când gerul s-a mai domolit au venit ploile, dar cu o haină mai groasă am rezolvat problema. Și să nu credeți că am mers numai așa, aiurea. Unele plimbări au fost chiar tematice, ca aceasta de față: Amboise: fluviul, oamenii, orașul. Cum am aflat despre ea? 


Într-una din sâmbetele trecute, nu mai știu care, am plecat așa pe negândite să ne plimbăm prin Amboise, pe principiul ce să mai facem sâmbăta asta? păi hai la Amboise să dăm o tură pe acolo... Nu că n-am mai fi fost la Amboise de o mulțime de ori, dar deh, aproape este, orășel drăguț este și-n aceste condiții orice revenire nu poate fi decât plăcută. Unde mai pui că se anunța și o zi însorită și caldă de toamnă cum puține sunt prin Touraine (anul acesta trebuie să recunosc că a fost excepțional din acest punct de vedere!) așa că o evadare din oraș se cerea cu ardoare. Destul o să stăm în casă la gura sobei (aș vrea eu să am sobă!) toată iarna.  


Dacă anul trecut mi-am dat întâlnire cu toamna la Cheverny, anul acesta am făcut-o la Montreuil Bellay, un orășel de care n-a auzit nimeni și când zic nimeni nu mă refer doar la voi, ci chiar la cei care locuiesc pe aici. De multă vreme nu mai vizitasem un castel și cu toată sinceritatea vă zic că mi-era dor; cu siguranță valea asta a Loarei cu castelele ei cu tot mi-ar lipsi enorm dacă într-o zi va trebui să plec de aici. Noroc că acea zi nu se întrevede la orizont...   


Véretz nu-i pe lista celor mai frumoase sate din Franța. Nu-i căutat de turiști, nu-i promovat în broșuri, nici măcar localnicilor nu le spune mare lucru. Deși combină cele trei elemente esențiale ale unui sat tipic din Touraine, case albe din tuffeau, un râu ce curge printre ele, plus una bucată castel așezat strategic pe o colină, Véretz rămâne totuși o localitate oarecare de pe Valea Loarei, un sat la câțiva kilometri de Tours, prin care mai trec câteodată în drumurile mele spre diverse alte locuri din regiune. Cu toate acestea, duminica ce a trecut am petrecut o zi extrem de agreabilă acolo. Am ajuns întâmplător, vrând să profităm de ultima zi caldă din acest an cu un picninc la iarbă verde- atât timp cât aceasta mai este verde, și cum nu doream să ne deplasăm prea departe, un amic ne-a sugerat să încercăm Véretz.  



Nu știu dacă v-am povestit, dar pe parcursul lunii septembrie în Touraine, a fost mai vară decât pe tot parcursul verii ce a trecut. Aș fi preferat totuși să fie vară când trebuie, dar n-a fost rău nici așa, soarele este scump la vedere pe aici, așa că nu trebuie să facem prea multe mofturi. Abia acum câteva zile mi-am inversat hainele în dulap, scoțând în față garderoba de toamnă-iarnă, presimțind că vara asta târzie n-o să mai aibe zile multe. Și-am avut dreptate: duminică avea să fie ultima ei zi, așa că am decis să nu stăm în casă, ci să profităm pe undeva prin natură, că cine știe când mai avem ocazia. Ne gândeam la un mal al Loarei, dar când amicul lui Andrei care urma să ne însoțească ne-a propus să încercam mai bine un mal al Cherului, n-am zis nu, așa că, nerăbdători, am fost destul de matinali la Véretz.

De cum am ajuns, am lăsat mașina într-o poieniță și am plecat la o plimbare, așa ca înainte de masă, lungind râul pe partea opusă satului. Vai ce plăcut era! Un amestec de vară prin iarba de sub picioare, cu puțină toamnă presărată prin copacii din curți, la care se adăugau razele calde ale soarelui, plus liniștea duminicilor de aici. Pentru că așa cum v-am spus și-n alte rânduri, în satele de pe Valea Loarei te plimbi duminica ca într-un muzeu în care tu ești singurul vizitator. Doar silueta vreunui localnic rătăcit dă de gol așezarea e totuși una locuită. Oamenii își văd fiecare de treaba lor, în casa lor, cu familia lor; nu muzica, nu gălăgie, nu scandal, rien du tout

Mergând așa pe malul Cherului, am ochit pe partea cealaltă, aproape de ieșirea din localitate, un loc amenajat cu măsuțe pentru picnic care ne scutea de desfăcut masa pliantă pe care oricum o aveam în portbagaj, astfel că ne-am întors la mașină și ne-am îndreptat într-acolo. Am desfăcut grătarul nostru ceaun, Andrei a aprins numaidecât niște cărbuni în el, am pus pe jar 2 cotlete de porc și două andouillette (care mie nu-mi plac, dar băieților da!), și până s-au perpelit am început apéro-ul de duminică în aer liber, cu tartine de rillettes și un pahar vin roșu regional. 

Plimbare pe malul Cherului

 Barcă tradițională din lemn

Amestec de toamnă cu vară

Oameni la adunat de nuci. Am adunat și eu câteva, iami-iami...

Sat tipic pe valea Loarei: case albe din touffeau, un râu care curge domol la vale, o turlă de biserică, plus una bucată castel.

Castelul din Veretz- nu se vizitează, funcționează ca hotel-restaurant, sălile închiriindu-se pentru nunți, botezuri și alte sindrofii.


Mi s-a părut deosebit arbustul cu frunze roșii. Habar nu am ce este...


Vedere de la locul picnicului

Odată masa servită și o mică bârfă terminată, ne-am strâns toate catrafusele, lăsând desigur locul fără nici o urmă a trecerii noastre pe acolo, și am plecat la o plimbare prin sat. N-aveam hartă sau plan, nici măcar nu cunoșteam străzile, dar în astfel de sate nici nu trebuie: mergi după intuiție. Astfel, intuiția ne-a spus să luăm în prima fază o străduță care duce pe deal, și după o zonă cu case mai noi, să coborâm printr-un parc împădurit în partea veche, la castel, urmând ca de acolo să lungim Cherul înapoi la mașină, bucurându-ne de soare, pentru că vedeți voi, de azi vremea s-a schimbat, toamna intrându-și bine de tot în drepturi. Soarele s-a ascuns pe perioadă nedeterminată, temperaturile au scăzut semnificativ, iar pe străzi începe să miroasă tot mai bine a lemne arse în șeminee. După cum puteți observa, melancolia s-a instalat într-un final și pe la mine, așa că nu-mi rămâne decât să răsfoiesc cu jind pozele din Corsica la un pahar de bere Pietra. Dar stați așa, ce tot vorbesc aici? Mâine poimâine vine Crăciunul și vacanța de iarnă la zăpadă! Voi v-ați făcut planurile??? Că eu lucrez din greu la ele ;).  

 Zona mai nouă a satului. De fapt, Veretz este o localitate foarte scumpă în departamentul meu. Nu-și permite orice o casă aici.



Parcul-pădure plin de floricele



 O mâță pe gard (am pozat-o și ras-pozat-o, intrați pe g+, aveți linkul la sfârșit)


Zona tradițională a satului

 

Biserica Nôtre-Dame ce datează din secolul XVI

Castelul Veretz văzut din spate
Vedere de pe podul peste Cher


Știu e periculos ce am făcut :D

Mușcate roz la ferestre albastre: minunat!


 Albumul foto complet îl găsiți dacă sunteți curioși AICI

S-ar putea sa te intereseze si:

Când a trecut vara asta? Îmi explică și mie cineva? Zău că nici nu-mi vine a crede că lunea viitoare începe septembrie. Și vara ca vara, dar luna august mi s-a părut că... nici n-a fost. Parcă ieri am mers la Paris s-o aștept pe mama la aeroport și trosc-poc, s-a rupt firul, m-am trezit astăzi. Poate e din cauză că pe aici nu prea a fost vară, deși "nu prea" asta e deja mult spus. Cred că de o vară mai rece ca aceasta n-am avut parte niciodată, sau cel puțin nu-mi amintesc. În afară de o zi, maxim două, temperaturile nu cred să fi urcat peste 23 de grade aici în Touraine; de plajă, bălăceală și pescuit cu cortul, așa cum îmi plănuisem pe timpul șederii mamei, nici nu încape vorba. Eh, mama s-a întors duminică în țară, iar pentru noi lucrurile au intrat în "obișnuit". Noroc că vine vacanța ...

În cazul în care vă întrebați de ce sunt din ce în ce mai absentă pe blog în ultima vreme, ei bine, mama e de vină! Ca în fiecare an, în luna august vine și petrece în jur de trei săptămâni la noi, perioadă în care încerc și eu pe cât posibil să petrec mai mult timp cu ea și pe afară, și mai puțin în fața calculatorului. Toate sunt bune și frumoase pe aici pe la noi, toate mai puțin vremea, extrem de capricioasă vara asta. De exemplu weekendul trecut programasem un weekend de picnic, plajă și bălăceală, dar unde să te bălăcești pe ploaie la 20 de grade? Eh, noi să fim sănătoși, că ne-om bucura de toate așa cum putem și pe vreme mai mohorâtă.
 
© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS