Postari din categoria ORGANIZATORICE
Știm ca a venit vara la Amboise când turiștii încep sa se reverse in valuri pe străzile orașului. Franceza devine aproape o limba straina, oriunde mergi prin centru auzi vorbindu-se orice altceva. Chiar de curand am primit cateva mesaje de la persoane care urmează sa vina in zona anul acesta. Printre altele, cineva m-a întrebat și despre cateva localuri pe care as putea sa i le recomand la Amboise. Astfel, am sintetizat cateva in rândurile ce urmează. Ca de obicei, recenziile nu sunt unele plătite sau sponsorizate, ele sunt strict rezultatul experiențelor mele personale. Deci, iată ce puteti încerca la Amboise:

castelul amboise valea loarei franta

Cu destul de multe locuri turistice adaptate copiilor, parcuri de activităti și aventură, trasee cicloturistice și de drumeție, castele de poveste și peisaje pitorești, Valea Loarei este o regiune ideală pentru vacanțele în familie, toată lumea profitând, mici și mari la un loc. Mai multe persoane care urmau să viziteze Valea Loarei și care au ajuns pe blogul meu, m-au întrebat adesea despre locuri unde să mergi cu copiii. Noi deocamdată nu am testat prea multe întrucât Erika este încă mică, insă câteva dintre obiective le-am vizitat și fără să avem copii, ele fiind destul de interesante și pentru adulți. Însă m-am tot gândit și la acest aspect, am fost atentă în periplurile mele prin regiune, m-am documentat și am sintetizat mai jos câteva idei de locuri sau activităti despre care cred eu ca îi vor încânta pe cei mici, dacă plănuiți o vacanță cu ei pe Valea Loarei: 



Vacanțele noastre nu-s niciodată suficient de lungi pentru a cuprinde tot ce ne dorim să vizităm, nu-i așa? Când ajungi pe Valea Loarei și trebuie să alegi cateva castele într-un un interval relativ scurt, cel mai probabil castelele mai mici și mai necunoscute nu își vor găsi loc în excursiile zilnice. Tentațiile sunt multe, marile obiective turistice constituind pentru majoritatea capul de listă. Nu-i rău. Nu-i nici bine. Sunt o mulțime de castele neștiute au povești fascinante de spus. Dar până la urmă fiecare știe, sau ar trebui să știe, ce vrea să vizitze, în funcție de preferințele și de interesele personale, nu  în funcție de ce trebuie, sau de ce a vizitat unul sau altul. Insă dacă aveți dispoziția pentru ceva autentic si mai puțin turistic, ori  vreți să ocoliți, chiar și pentru câteva ore, cărările bătute ale Văii Loarei, iată câteva recomandări: 

Citeste si:


Lista tuturor castelelor de pe Valea Loarei
Castelele vizitate de mine pe Valea Loarei
Cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei
10 altfel de activitati de facut la castelele de pe Valea Loarei

Clos-Lucé, conacul lui Leonardo DaVinci 

  
Clos-Lucé ar trebui vizitat de toți care ajung pe Valea Loarei, după părerea mea. Situat chiar în centrul orașului Amboise, conacul este locul unde Leonardo DaVinci și-a trăit ultimii ani din viată, pictând, lucrând la miile de pasiuni pe care le avea și locul unde își dă sufletul, in 1518, s-ar zice că în brațele regelui François I, care plângea la căpătaiul lui. Clos-Lucé este mai mult decât un conac, este mai degrabă un muzeu, un loc de interpretare, de cunoaștere și descoperire a universului lui Leonardo DaVinci. Nu este foarte mare, dar este foarte șic, arhitectura fațadei este foarte elegantă, interiorul arată foarte bine, mobilierul este foarte bine conservat, iar parcul ce-l inconjoară, tainic și umbros, cu o varietate mare de plante, arbori înalți și cărări ce șerpuiesc printre ei, este de-a dreptul fascinant. 

cele mai frumoase castele de pe valea loarei
conacul Clos-Lucé (Amboise)

Despre vizitele mele la Clos-Lucé v-am povestit AICI.

Iată că se fac trei ani de când am dat Tours pe Amboise, acest orășel cochet și turistic de la malul Loarei. Mi-e foarte drag Amboise, deși, recunosc, nu la fel de drag ca Tours, m-am atașat de el, mă fascinează și mă încântă cu fiecare traversare, adesea obositoare, a Loarei de acasă spre centru și știu sigur mi-ar lipsi castelul, ce se oglindește în apele fluviului, străduțele înguste și răcoroase, cu case una lângă alta, dar mai ales forfota din centru, dacă viața ne va duce vreodată spre alte meleaguri. Însă cel mai tare mi-ar lipsi Loara, cu indolența și capriciile ei, această apă emblematică și niciodată suficient de limpede, pe care m-am obișnuit să o admir zilnic. Însă nu despre asta este vorba acum, ci despre ce se poate vizita într-o zi la Amboise... 

V-am povestit aici câte ceva despre bucătăria Văii Loarei. V-am recomandat restaurante, v-am introdus în lumea vinurilor regionale. Acum să vă povestesc despre locurile unde putem degusta preparatele tradiționale de pe Valea Loarei

1. Restaurante - nimic mai simplu, e la mintea cocoșului, unde poți descoperi gastronomia unei regiuni dacă nu la restaurant, clar! Nu cred că are rost să intrăm în detalii, sunt o mulțime de restaurante tradiționale ce propun o cuisine tourangelle în orașele și satele de pe Valea Loarei, este suficient să aruncați un ochi pe meniurile fișate în stradă, imposibil să nu găsiți ceva pe placul vostru. Centrele istorice din Blois, Amboise, Tours, Chinon, Saumur sunt ticsite de restaurante pentru toate buzunarele, care mai de care mai ademenitoare, dar nu uitați nici că adesea restaurante bune sunt ceva mai ferite de ochii turiștilor. Câteva încercate de mine găsiți AICI


Vă spuneam într-un articol mai vechi că foarte multe persoane dintre cele care mi-au scris și m-au întrebat diverse chestiuni organizatorice pentru o excursie pe Valea Loarei, mi-au cerut adesea să le recomand și un restaurant bun. Majoritatea restaurantelor pe care le cunosc și pe care le-am frecventat se găsesc în Tours, asta și pentru că marea parte a "sejurului" meu pe Valea Loarei s-a desfășurat în acest simpatic oraș. Și chiar dacă pașii ne-au purtat la plimbare prin toate colțurile regiunii, cele mai multe mese le-am luat tot în Tours. În plus, tind să cred că ieșeam mai des pe vremea când locuiam în micuțul nostru apartament, probabil mânați și de oroarea de a ne petrece timpul între patru pereți. Și astăzi ieșim, dar mai rar decât în acea perioadă și mai altfel, mai mult pentru diverse activități și vizite și mai puțin doar cu scopul de a mânca sau de a bea un pahar în centru. E drept că nici n-am avut timp să descopăr încă toate restaurantele din Amboise, probabil într-o zi voi povesti și despre ele, dar până atunci să vedem unde am putea să mâncăm pe Valea Loarei, în Tours.




Există adesea persoane care mă întreabă despre cum este vremea pe Valea Loarei și care ar fi cea mai bună perioadă pentru a vizita această regiune. O întrebare simplă dar cu un răspuns nu foarte ușor, mai ales datorită schimbărilor climatice din ultima perioadă care se fac resimțite și aici, la malul bătrânului fluviu. Astfel, de fiecare dată încep răspunsul cu De regulă pe Valea Loarei vremea este... ajungând inevitabil la Însăăă, în ultimii ani.... Se bănuiește că unul dintre motivele pentru care regii Franței au ales malurile Loarei ca loc de reședință au fost tocmai clima blândă și iernile prietenoase de care s-a bucurat dintotdeauna această regiune. Eh, dacă și pe timpul acela toamna s-ar fi continuat direct cu primăvara și pomii ar înflori din februarie, așa cum s-a întâmplat în anul acesta, ar fi construit probabil și mai multe, dar n-au știut, așa că mai bine vă povestesc eu cum stă treabă cu meteorologia prin Touraine. 


Dincolo de vizitele clasice, pe care mulți turiști le fac individual, castelele de pe Valea Loarei propun și altfel de activități atât călătorilor, dar și persoanelor care locuiesc în regiune, o strategie interesantă menită să atragă cât mai mulți vizitatori. Fie că este vorba despre activități de agrement în aer liber sau de diverse evenimente culturale, este bine ca atunci când vă plănuiți o excursie pe Valea Loarei să vă informați și cu privire la acestea. Nici nu este prea greu, site-urile castelelor vă stau la dispoziție cu o agendă anuală variată, nu vă rămâne decât să aruncați o privire pe internet. 


Citeste si:


Lista tuturor castelelor de pe Valea Loarei
Castelele vizitate de mine pe Valea Loarei
Cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei
10 castele mai putin cunoscute pe Valea Loarei

Iată cam care ar fi acestea:

1. Vizite ghidate


Pe lângă vizitele individuale, pe cont propriu, mai toate castelele propun vizite ghidate, de grup. La majoritatea castelelor vizitele ghidate sunt incluse în bilet și se desfăsoară în mai multe limbi de circulație internațională, totul este să vă informați pe site-ul internet despre ora la care începe turul în limba dorită și să vă organizați astfel încât să ajungeți acolo în acel interval al zilei. Ghizii sunt de regulă foarte bine pregătiți și pasionați de ceea ce fac, iar genul acesta de vizite vă pot ajuta să aflați o mulțime de informații interesante, mai ales picanterii pe care broșurile turistice nu le conțin. Tot un fel de vizite ghidate sunt și vizitele cu audio-ghid, un dispozitiv electronic disponibil în mai multe limbi, la care, tastând numărul sălii în care te afli, vei putea asculta informații despre aceasta, sau, mai nou, vizitele cu tabletele inteligente care oferă, pe lângă informații, imagini 3D ce reconstituie ambianța și modul de viață la curte din Evul Mediu (de exemplu vizita cu Histopad Chambord).   


Ce castele să vizitez într-o excursie pe Valea Loarei? 

... se întreabă multe persoane care ajung în regiunea aceasta. Care sunt cele mai frumoase, care sunt cele mai mari și importante, care merită, care nu, în ce ordine să le aranjăm astfel încât să cuprindem cât mai mult din farmecul acestei grădini a regilor Franței? Ușor de zis, greu de făcut. Sunt atât de multe castele, mai mari mai mici, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute, că este foarte greu de ales pentru o vacanță de câteva zile. Eu personal aș împarți castele de pe Valea Loarei 3 categorii: prima ar cuprinde marile castele ale Loarei, cele mai cunoscute și vizitate, a doua castelele mai mici și mai necunoscute publicului larg, dar unele la fel de frumoase și cu povești captivante de împărtășit celor ce le calcă pragul, în timp ce în a treia categorie aș îndesa proprietățile private sau de stat, transformate în hoteluri, restaurante, muzee, etc, castele care nu sunt deschise spre vizitare, dar se pot admira din exterior, sau la anumite ocazii. Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre prima categorie, pentru că - nu-i așa? - ea este cea care interesează pe cei care își plănuiesc o excursie în regiune. 

Citeste si:

Lista tuturor castelelor de pe Valea Loarei

Castelele vizitate de mine pe Valea Loarei

10 castele mai putin cunoscute pe Valea Loarei

10 altfel de activitati de facut la castelele de pe Valea Loarei


Așa că iată care ar fi marile castele ale Loarei: 

 

 

Chambord 



O altă întrebare pe care am primit-o destul de des în ultima vreme de la cititorii care se interesau despre o vacanță pe Valea Loarei -și fie vorba între noi, mă bucur că oamenii sunt interesați și de acest aspect- a fost: Unde putem degusta vinuri regionale? Răspunzând unuia și altuia am strâns câteva idei pe care m-am gândit să le expun într-o postare, astfel încât să poată fi de folos tuturor. Pentru ca de două lucruri nu duce lipsă Valea Loarei: de castele și de vii, iar despre asta și despre care sunt podgoriile și vinurile regiunii v-am povestit AICI. Acum să vedem împreună unde le degustăm...



Una dintre întrebările pe care le-am primit de la cititori referitor la Valea Loarei este despre organizarea obiectivelor în excursii zilnice, în funcţie de distanţa dintre ele, dar şi de tematică. Încercând ajut pe unul şi pe altul, m-am gândit într-un final ar fi mai potrivit scriu o astfel de postare, cu câteva ideii de excursii zilnice, astfel încât oricine caută să se poate inspira din ea. Desigur ceea ce povestesc aici este de preferat a se adapta în funcţie de timpul, gusturile şi de bugetul fiecăruia. Aşa , iată 10 idei de excursii de o zi pe Valea Loarei, cu maşina sau cu transportul public, cu plecare de undeva din centrul regiunii, gen oraşul Tours: 

1. Loiret, zona din jurul oraşului Orléans

este una pe care eu nu am explorat-o foarte tare. De fapt ce vorbesc eu aici, nu am explorat-o mai deloc. La Orléans nu este chiar Valea Loarei, deşi Loara trece fizic prin oraş, însă dacă ajungeţi pe acolo, trebuie ştiţi centrul istoric arată chiar fain şi în oraş există o catedrala gotică impunătoare, Cathédrale Sainte-Croix d'Orléans. De asemenea castelul Sully-sur-Loire aflat în apropiere este unul remarcabil-îmi fac şi eu planuri ajung -l văd, iar lângă el se găseşte Abbaye de Fleury, o abaţie interesantă, una dintre cele mai mari din regiune, la Saint-Benoît-sur-Loire.

franta
Interior castel Blois, Castel Cheverny, orasul Blois, castelul Chambord

Nu am ales eu Tours, îmi place să spun orașul m-a ales pe mine și a fost dragoste la prima vedere din momentul în care am pășit prima dată pe străduțele lui, în 2010. Am locuit 3 ani și jumătate în "capitala Văii Loarei", câteva luni în chiar în Centrul Istoric, mai apoi în cartierul Prébandes, unul dintre cele mai elegante din oraș, iar faptul că acești ani au coincis cu primii mei în Franța, m-au făcut să-l îndrăgesc mai tare, ca pe un loc al "copilăriei". Al copilăriei mele pe meleaguri franceze, desigur. A fost o perioadă de care îmi amintesc cu plăcere: un oraș nou, liniștit, șic, exact pe placul meu. Primele lecții de franceză, primii ani în doi, Azorel și un nou mod de viață. Am străbătut străduțele cu aparatul foto într-o mână cu nesaț, luni la rândul, vrând parcă să descopăr tot, fără să-mi scape nimic. Am făcut sute de poze și mi-au rămas mii de amintiri. Și chiar dacă astăzi nu mai locuiesc în Tours, revin des și cu drag de fiecare dată, ca într-un loc de suflet.   


Valea Loarei este o regiune care ar putea pune ceva probleme la capitolul transport, iar pentru asta am putea da vina în primul rând pe regii Franței pentru că nu s-au gândit la noi atunci cand și-au construit castelele răsfirate și cel mai grav, adesea în mijlocul pustietății. Din acest motiv nu toate site-urile turistice sunt accesibile cu ușurință, așa că, indiferent cum ajungi pe Valea Loarei, la fața locului este de preferat să-ți închiriezi o mașină. Este cel mai comod și practic mod de a vizita castelele, probabil chiar mai ieftin dacă facem socoteala per-total, ca să nu mai vorbim de mobilitatea și de independența pe care ți-o oferă un autoturism. Dar ce te faci dacă nu ai această posibilitate, dacă nu ai permis sau pur și simplu nu vrei să conduci? Să nu te mai bucuri de castele? Nici vorbă! Întotdeauna există și alte posibilități, trebuie doar să te informezi ca să le descoperi. Și ca să-ți fie mai ușor, te invit să facem lucrul acesta împreună. Of, ghid trebuia să mă fac! 


În cazul în care nu v-ați făcut încă planurile pentru vacanța de anul acesta, veniți pe Valea Loarei!
 
N-avem munte, n-avem nici mare, dar avem un sezon cultural de excepție, 2015 fiind anul cel mai potrivit să vizitezi această regiune. Iar ca să vă explic de ce, trebuie să ne întoarcem puțin în istorie...
 
25 ianuarie 1515: François I este încoronat rege al Franței în catedrala din Reims. Suveranul are doar 20 de ani dar domnia sa va marca
lumea întreagă, lăsându-i o moștenire emblematică: Castelele de pe Valea Loarei.
 
25 ianuarie 2015: Anul
François I pe Valea Loarei și o serie de evenimente excepționale ce comemorează cei 500 de ani de la încoronarea acestuia. Tot anul Valea Loarei va sărbători această aniversare printr-un sezon cultural spectaculos, ce va permite încă o dată scoterea în evidență a unuia dintre criteriile pentru care această regiune a fost înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial de UNESCO: loc important de artă și istorie, peisajul Văii Loarei și mai ales numeroasele sale monumente culturale, ilustrează perfect idealurile Renașterii.  
Iată că am ajuns și la ultimul "episod"- cel puțin momentan, până mi-or mai veni alte idei- din acest mini-ghid al Văii Loarei, pe care l-am întocmit și eu așa cum am putut, mai cu ce știam, mai cu ce m-am documentat de la Oficiile de Turism din zonă, în speranța că îi va ajuta pe cei care-și plănuiesc o vacanță în regiune și ajung mai mult sau mai puțin întâmplător pe blogul meu. După ce am văzut ce castele vizităm, ce activități putem face când ne-am plictisit de castele, ce mâncăm și cum ne deplasăm pe Valea Loarei, a venit timpul să vedem și unde ne cazăm. "Imi poti recomanda o cazare pe Valea Loarei?" mă întreabă cititorii adesea. La început întrebarea mi se părea grea, pentru că vorba aia, eu locuind aici nu prea am fost nevoită vreodată să caut cazare, dar din dorința de a-i ajuta am început să mă documentez și în acesta privință. 

Confluenta dintre Loara si Vienne la Candes-Saint-Martin
Bănuiesc că și voi ceilalți care aveți bloguri și locuiți prin diverse zone turistice, fie ele din România sau din afară, primiți întrebări "turistice" de la cititorii dornici de vreo escapadă pe meleagurile respective, iar în cazul meu  întrebarile sunt desigur despre ce, cum, când, unde pe Valea Loarei. Sunt multe chestiuni care se referă la obiective de vizitat, însă majoritatea întrebărilor sunt, culmea, despre treburi organizatorice, în special despre cazare și transport. Așadar, cu ce știam și eu, cu ce mai m-am documentat, m-am gândit să scriu articolul acesta în speranța că va fi de folos celor interesați de un sejur în acesta regiune. Însă cum eu nu sunt vreun soi de consilier în turism și cum toate cele de mai jos se bazează pe documentări personale și experiența proprie, recomand tuturor celor interesați ca pe lângă informațiile prezentate de mine aici să consulte și alte site-uri specializate, cum ar fi cele ale oficiilor de turism (am întocmit o listă AICI) sau ale rețelelor de transport public înainte să își fac un plan concret.  

Acestea fiind lămurite, să vedem acum cum ne deplasăm pe Valea Loarei, iar în partea a doua vom vedea și unde ne cazăm.

Valea Loarei nu înseamnă doar castele! Cam asta le răspund multor persoane care, alegând să-și petreacă vacanța în această regiune, ajung întâmplător pe blogul meu și îmi cer informații sau sfaturi. Desigur, castelele sunt multe și interesante și datorită lor această regiune este atât de cunoscută și vizitată, însă pentru a profita de ea la maxim e de preferat să combini vizitarea castelelor cu alte activități. Ce poți face pe Valea Loarei când te-ai plictisit de castele? Păi...

Orașe medievale

Ai putea să-ți dezmorțești picioarele pe străzile micilor orașe medievale de la malul fluviului, clătindu-ți totodată ochii prin centrele istorice foarte bine conservate și întreținute. Nu-i nevoie să-ți rupi prea mult timp, câteva ore sunt suficiente pentru o plimbare prin labirintul de străduțe înguste și pentru a-ți trage mai apoi sufletul servind o o cafea la una din multele terase ascunse printre simpaticele "maison en colombage", casele cu bârne de lemn, vechi din Evul Mediu. Blois, Amboise, Loches, Tours, Saumur sunt câteva dintre orașe, toate speciale în felul lor, însă de departe preferatul meu rămâne  Chinon. Frumos restaurat, respirând un aer aparte, în micuțul târg de la malul râului Vienne e musai să urci până la fortăreață. Chiar dacă nu intri să o vizitezi, pentru că nu-i mare lucru de văzut, peisajul din vârful colinei cu orașul, apele Viennei și câmpurile nesfârșite nu are cum să te lase rece. 

Citește despre cele mai frumoase orașe medievale de pe Valea Loarei, despre Tours, capitala Vaii Loarei si despre Amboise si-ale sale trei castele


valea loarei franta
Orașul Chinon și râul Vienne văzute din turnul Fortăreței Royale

De ceva vreme trebăluiesc la o listă cu toate castelele de pe Valea Loarei. Inițial am conceput-o pentru mine personal, dar mai apoi m-am gândit că n-ar strica să o pun pe blog, poate va servi și altcuiva. Am consultat mai multe surse, site-uri ale oficiilor de turism, cărți, ghiduri; am adunat toate castele cunoscute, le-am scăzut pe cele transformate în hoteluri, restaurante, crame, instituții și pe cele reședințe-private, într-un cuvânt pe cele neincluse în circuitul turistic (dar care se pot desigur admira din exterior) și mi-a dat lista de mai jos. Le-am îngroșat pe cele mai importante, am adăugat link la cele vizitate de mine și am pus în dreapta site-ul internet al fiecăruia. Lista rămâne deschisă, cu siguranță voi mai descoperi și altele în timp. Nu mă mut încă! Am început cu enumerarea de la Gien, și am încheiat-o la Angers, pentru că acesta este porțiunea aproximativă înscrisă pe lista UNESCO (mai exact porțiunea între Sully-sur-Loire și Chalonnes-sur-Loire, 280 km și 800 km²). 
  
lista castelelor de pe valea loarei franta

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS