Postari din categoria SUD

A trecut atât de mult timp de când ne-am întors din vacanța de vară, că nici nu mai știu ce am făcut ca să pot povesti pe blog. Am uitat parcă tot, amintirile s-au estompat în mintea mea, altele noi luându-le locul. A trebuit să mă uit peste pozele făcute că să-mi reamintesc. Ah, uite am fost și aici, am mâncat și asta, am vizitat și aialaltă! Pff, ce de lucruri am făcut astă vară! :)) Așa se întâmplă dacă nu scriu pe blog la timp, precum scriam odată. Am scris acest articol în minte de mai multe ori. L-am scris pe fragmente încă de la fața locului, când mă bronzam la soare pe plaja de la Couronne. Il scriu acum, mai târziu, dar uite că-l scriu. Pentru mine și pentru mâna aceea de oameni care încă mai citește acest blog. E greu până deschid pagina, după cuvintele curg. Astăzi despre vacanța de vara de anul acesta, vacanța anuală la mare, petrecută la fel ca anul trecut în sudul Franței, la Mediterană. Știți voi, la Martigues, pe Coasta Albastră, acolo unde ne place nouă cel mai mult!

Côte Bleue Martigues France

Foarte ofertantă această regiune, Provence! Nu-i de mirare că este printre cele mai vizitate din Franța. Sunt atâtea de descoperit că parcă pe măsură ce merg mai des într-acolo îmi doresc să mă întorc cât mai curând de fiecare dată. Vorba aceea, în Provence oriunde te-ai duce, spre orice colțisor al ei te-ai îndrepta, sigur găsești ceva frumos de văzut, ceva savuros de mâncat ori de băut. Desigur, Luberonul este magnific, cu satele lui de piatră cocoțate  pe dealuri. Dar asta nu este tot. Mai sunt și alte zone spre care să îți îndrepți atenția fără să fii nici pe departe dezamăgit. Iar unul dintre ele este Les Alpilles, un ținut interesant, cel mai probabil din categoria celor de neratat în Provence. Cu o armonie sublimă a peisajelor, cu o natură ceva mai sălbatică și tradiții bine păstrate, unii zic că Les Alpilles ar fi tabloul perfect al acelei Provence autentice, ca stil și rafinament. Este ținutul livezilor nesfârșite de măslini, este acea Provence a satelor Saint-Remy și Baux-de-Provence. Este cu lavandă și chiparoși, tărâmul scriitorilor că Daudet si Mistral, dar și al pictorilor, Van Gogh trăind un timp la St Remy și bucurându-se de acea lumină unică provensală. Les Alpilles este negreșit o parte de Provence care mi-a plăcut foarte tare și unde sigur mă voi întoarce cu drag. 

Baux-de-Provence France

Dacă tot am povestit de curând despre plimbarea de anul acesta prin Calanque de Marseille, acest masiv interesant de care eu m-am îndrăgostit până peste urechi, pe la Les Goudes si Callelongueam zis că ar fi bine să nu las totuși nemenționată pe blog nici plimbarea de acum doi ani, cea către Tour d’Orient, un punct de belvedere fabulos spre două golfulețe, calanque de Sugiton și calanque de Morgiou. Sunt o mulțime de drumeții și plimbări în acest masiv, pentru toate gusturile și puterile, inclusiv plimbări pentru familii cu copii mici, dacă există dorință pentru astfel de activități. Drumeția aceasta de față este una destul de scurtă și lejeră, numai bună de făcut cu un copil de 1 an și jumătate, cât avea Erika la vremea respectivă, copil cărat în sistem de purtare, sau lăsat liber pe jos să exploreze în voie pe anumite porțiuni. Și fie vorba între noi, mai era și un bebeluș în burtică, dar încă habar nu aveam de lucrul acesta :). 

Calanques de Marseille France

Calanques de Marseille este pentru mine locul acela fascinant pe care l-am plăcut de dinainte să îl cunosc, doar admirându-l în poze. Este muntele acela mic, cu altitudini cam neglijabile, dar impunător totodată, de care m-am indrăgostit pană peste cap incă de la prima întâlnire. Calanques de Marseille este locul care m-a cucerit cu fiecare potecă, mi-a câștigat dragostea cu fiecare priveliște amețitoare asupra golfuletelor cu ape limpezi, încât nu există vizită în Sudul Franței fără să ne revedem la o drumeție. În 2014 am pornit de la Cassis, orăselul drăgut de langă Marsilia, am trecut prin Calanque de Port Miou, apoi prin Calanque de Port Pin, ca să ajung în final în cea mai fascinantă, calanque En Vau. O drumeție ceva mai solicitantă, potrivită acelor vremuri fără copii. În 2008 ne-am întors cu Erika la purtător și am ales ceva mai lejer: drumeția spre Tour d’Orient, punctul de belvedere spre Calanque de Sugiton. În 2020 cu două fetițe, una de mană și alta în bebe-rucsac, am mers spre Les Goudes și Callelongue, cu prânzul servit la un restaurant situat strategic, pe Cap Croisette. O plimbare mai degrabă decât o drumeție. Dar vai, ce plimbare!  

calanque de marseille france

Este ceva în aerul Luberonului, acest teritoiu bucolic din Provence… Nu mi-am dat încă seama ce este exact, de unde vine și nici cum să îi faci față să nu te zăpăcească complet.  Este un nu-știu-ce care se simte încă de când părăsești autostrada și te afunzi în acel decor câmpenesc, atât de tipic  pentru sudul Franței. Nu îl vezi venind și nici nu ți-l poți explica prea bine, dar te însoțește tacit pe șoselele ce șerpuiesc line printre sate de piatră cocoțate pe dealuri, cu case ce își ascund obloanele colorate după ramurile leandrilor înfloriți, îți sucește privirea când spre podgoriile întinse, când spre chiparoșii ce străpung cerul. Te învăluie cu soarele lui arzător, te amețește cu cerul mereu albastru, te încântă cu cântecul unic de cigale, te vrăjește cu parfumul lavandei, făcându-te să te pierzi cu totul într-un final în lumina unică, lumina idilică din Provence, aceasta regiune vestită, una dintre cele mai frumoase ale Franței. Nu aș părăsi Touraine, din mai multe motive, unul și cel mai important motiv fiind oamenii. Dar dacă aș părăsi vreodată Touraine, aș face-o, cred, pentru Sudul Franței și acesta minunată Provence. 

Roussillon Luberon Provence Franta

Până  în 2013 habar nu aveam de Coasta Albastră, de Martigues, sau de la Couronne. Am ajuns la Marsilia întâmplător, cu serviciul lui Andrei și fiindcă doream să petrecem weekendul acolo și nu doream o cazare chiar în oraș, am început să caut o căsută în campingurile din apropiere de Marsilia, de preferat unul situat aproape de o plajă. 


Pentru că nu eram singuri, am căutat să închiriem o căsuță de 3 persoane, dar cum nu se găsesc decât de 4, am zis fie și așa. Însă surpriză: ba nu era bună zona, ba era prea scump, ba nu aveau locuri, ba nu acceptau animale. Într-un final am găsit un camping lângă Martigues, care mi-a părut simpatic, așa că am luat acolo. “ 


... scriam pe blog imediat după, fără să bănuiesc atunci cât de adânc ne va intra în suflet această bucătică de litoral mediteranean și de câte ori ne vom întoarce cu drag către ea. 



Cum o să ne amintim de anul 2020 mă întreb adesea? Căci clar nu îl vom uita prea ușor. Ce ne vom aminti în afară de pandemie, boală sau izolare? În afară de teamă, de spaimă, de lumea așezată cu fundu-n sus? Oare vor rămâne și alte imagini păstrate în memorie? Pentru mine da. Nu toate bune, evident. Dar dincolo de tot și de toate încerc să creez și alte amintiri pe care mai târziu să le sustrag din minte, atunci când îmi va fi dor. Iar una dintre ele va fi cea a unei (alte) vacanțe cu parfum de sudul Franței. Cu parfum de nopți cu lună, de plimbări prin păduri de pini și adieri de mistral. O vacanță cu ape limpezi și turcoaz, cu gust sărat de mare, de supă de pește și vinuri fructate. O vacanță cu textură de nisip fin, cu sate fascinante, înghețată și cu mult soare. Vacanța noastră în patru în Provence. Cea din 2020, anul cu coronavirusul. 

provence franta
În comparație cu locurile despre care am povestit în articolul anterior, Mandelieu la Napoule și castelul la Napoule, locuri ceva mai liniștite și o ocolite de turismul în masă, cele despre care voi povesti astăzi se situează fix la polul opus: către Gordes și Abația Sénanque duc toate cărările bătute de cei care se plimbă prin Provence. Foarte cunoscute și vizitate de o puzderie de turiști anual, Gordes și Abația Sénanque sunt aproape o emblemă, o carte de vizită pentru regiunea pe care o reprezintă. Și pe bună dreptate, căci sunt locuri minunate, unde chiar dacă vei fi nevoit să-ți faci loc printr-o mare de oameni, merită cel puțin o oprire. 

gordes provence franta

Când vine vorba de Coasta de Azur, această regiune mega-turistică și mult prea vizitată de oameni din toate colțurile lumii, parcă nu mai este loc de nici o prezentare. Cu orașele sale atractive, renumite în lumea întreagă, precum Nisa sau Cannes, cu plaje frumoase și hoteluri luxoase, cu faleze incantătoare și festivaluri fastuoase, toate în echilibru perfect cu versanții verzi ce se zăresc pe fundal și cu acoperișurile roșii ale  satelor agătate de aceștia, despre Coasta de Azur s-a tot vorbit, fiind parcă greu să mai aduci vreo noutate. Ce ar mai putea fi de spus? De văzut, de descoperit? O mai fi vreun colțisor neatins, vreo palmă de pămant de explorat? Dar uite că noi am găsit unul, se pare totuși că această renumită Coasta de Azur mai ascunde și locuri neștiute, ocolite de turismul în masă. Iar unul dintre ele este cel despre care vă voi vorbi astăzi: Mandelieu la Napoule și castelul său, La Napoule.   


Postarea de mai jos este cred cea mai dospita de pe acest blog. Am scris-o la momentul respectiv, in timpul și imediat după vacanta in Provence & Coasta de Azur din Iulie 2018 dar abia acum am simțit sa ii dau in cele din urma drumul pe internet. E drept ca multe s-au schimbat de atunci, vorba aia eram trei și între timp am devenit patru. Dar amintirile acelor doua săptămâni petrecute in sudul Franței sunt la fel de vii ca atunci când m-am intors. 

Îmi amintesc și acum cu mare drag vacantele cu părinții din timpul copilăriei... Nu erau complicate și nici nu se desfasurau in locații de top, dar erau magnifice pentru ca erau ale noastre și pentru ca eram toți trei împreuna. Despre toți impreuna tin sa fie și vacantele de astăzi. Despre timpul petrecut împreuna, despre amintirile care rămân in urma, despre zâmbete și fericire, poate despre mici supărări sau certuri, inevitabile uneori, despre noi, ăștia care suntem, fix asa cum suntem de fapt și nicidecum despre fățărnicia marilor destinații, ori bifarea de obiective pe harta.

Dintre toate drumurile, drumul pana la Mare era cel mai special. Îl așteptam un an întreg, deși nu dura decât vreo patru ore. Dalga, Fetesti, Cernavodă, localitățile se succedau intr-un șir atât de bine întipărit in memorie, iar eu le contemplam pe fiecare cu nesaț vrând parca sa prelungesc drumul și sa ma bucur cât mai mult de fiecare clipa. Panorama marii la Constanța era cireasa de pe tort, momentul de cea mai mare intensitate a drumului, moment ce îl așteptasem, practic, un an întreg. Nici acum, după ani de zile, lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Drumul este mai lung, autostrada este ceva mai plictisitoare, succesiunea localităților e alta, insa dintre toate drumurile tot acela care duce spre Mare rămâne cel mai așteptat și tot apariția intinderii albastre la orizont, in toată imensitatea ei, ma înfioară cel mai tare. Eu sunt pe postul părintelui acum, Erika este cam cum eram și eu cu mulți ani in urma. Vremurile și locurile s-au schimbat, dar bucuria vacantelor in familie la Mare vreau sa rămână la fel. O amintire de neuitat.




De fiecare dată când am mers in Corsica cu vaporul am ales compania Corsica Ferries pentru că prețurile sunt chiar ok și pentru că transportă animalele de companie pe punte, față de restul companiilor maritime care fie nu transportă deloc, fie o fac la cală, într-un spațiu special pentru animale. Corisca Ferries operează in Franța din orasele Toulon si Nisa, iar de obicei noi alegem plecarea și sosirea în orașul Toulon, întrucât este oleacă mai aproape de casă. Insă la ultimul drum din Corsica, cel din septembrie de anul trecut, am acostat la Nisa, nu pentru că am dorit neapărat așa, ci pentru că acolo acosta vaporul care ne convenea nouă ca orar. Așa că am ridicat ancora la Bastia, pe la ora 8 dimineața, ceea ce ne-a permis să admirăm orașul luminat de primele raze calde de soare. Mi-a părut un pic rău că lăsasem aparatul foto în mașină (nu ai acces la mașină pe durata traversării!), mi-ar fi plăcut să imortalizez Bastia așa cum se prezenta în acea dimineață, însă m-am mulțumit cu două-trei poze făcute cu telefonul și cu gândul că nu prea este nimic de fotografiat pe vapor, cel puțin n-o să mă mai car cu el în geantă, nici n-o să-i mai port grijă.  


Despre Châteauneuf-du-Pape nu știam foarte multe, decât că acolo se fac unele dintre cele mai bune și renumite vinuri franțuzești, deși nu cred să fi gustrat vreodată unul. Am tot văzut de pe autostrada care duce spre sud indicatorul spre sat, dar niciodată nu ne-am gândit să ieșim ca să aflăm mai multe. Nici la ultima incursiune spre Mediterană nu am avut inițial în plan această escapadă în lumea vinurilor de pe Valea Ronului, dar cu puțin înainte să plecăm, discutând cu un prieten și povestindu-i despre ideile noastre de a vizita Avignon, ne-a amintit despre celebrele vinuri de la Châteauneuf-du-Pape. Atât ne-a fost, c-am căutat rapid pe internet ce, cum și unde să facem, astfel că în drum spre casă am poposit cu gâturile uscate la celebra podgorie. 

Vinuri Châteauneuf-du-Pape Provence Franta


Pentru a doua zi a ultimei escapade în sud (despre prima v-am povestit AICI) programasem inițial să mergem pe ruta La Ciotat-Route des Crêtes-Cassis. Am mai fost la Cassis, dar nu era bai, orășelul este genul de loc unde poți să revii din nou și din nou fără să te plictisești vreodată, vorba lui Frédéric Mistral, Qui a vu Paris et pas Cassis, n'a rien vu*- la care subscriu de altfel pentru tot sudul Franței. Am renunțat la idee încă dinainte să plecăm de acasă pentru că vremea nu se anunța tocmai potrivită pentru un drum de coastă, să nu mai vorbesc despre mistralul care-și vestea prezența pentru ziua respectivă. Și ce prezență, mai nene! Să nu subestimați niciodată acest vânt dacă aveți drum prin zonă, au cei din sud mare, munte, soare și niște peisaje de-ți taie răsuflarea, dar au din păcate și mistralul. Așa că unde să mergem, unde să mergem? ... Ce-ar fi să vizităm Avignon? că e în drum spre casă și oricum de multă vreme plănuiam să ajungem pe acolo.  

Așa că a doua zi de sud mi-am petrecut-o în universul papilor, dacă este să luăm în seamă și vizita de după-amiza la podgoria Chateauneuf-du-Pape. Aș fi putut să dau o tură și prin unu-două sate provensale, ba chiar mi-a trecut prin minte și varianta asta, însă când vine vorba de vizitat Provence, această sublimă regiune a Franței, sunt două puncte de la care nu vreau să mă abat: NU pe fugă și NU iarna! Așa că i-o veni și rândul ei cândva, pe-ndelete și când înflorește lavanda. 



AVIGNON PROVENCE FRANTA

Ultima zi de iarnă la Toulon

in , , , , , by Larisa, martie 06, 2016
Cum să închei mai bine o iarnă atipică decât la malul mării? Să te plimbi pe plajă într-o zi călduță, să te odihnești la umbra unui palmier, să te îmbăiezi în lumina aceea minunată pe care numai sudul Franței o emană... Vă spun eu cum este: absolut fermecător! Mai ales că cea din urmă excursie în sud nu a fost una plănuită, cu o săptămână înainte de plecare habar nu aveam că în ultima zi de februarie o să mă plimb prin Toulon. Nici măcar nu a durat multe zile escapada, revederea cu Mediterana s-a ivit pe neașteptate și a trecut pe negândite, după o perioadă în care anumite lucruri nu au mers chiar cum am vrut eu. Dar cu atât mai bine, am profitat mai mult și m-am bucurat mai din plin decât aș fi făcut-o altfel. Pentru că în viață nu le putem avea chiar pe toate, dar ne putem mângâia cu cele care ni se dau, în cazul de față cu locuri noi și frumoase, cu descoperiri interesante, cu momente simple, dar atât de încântătoare. 

Eram ferm convinsă că o să povestesc astăzi despre cum am parcurs eu Loire à Velo din Tours la Villandry, cu soț, bicicletă și câine, în weekendul ce a trecut, dar cum ar fi posibil să povestesc ceva ce nu s-a întâmplat? N-am biciclit deloc și asta nu pentru că mi-ar fi trecut mie entuziasmul de a progresa cu mersul pe două roți, ci pentru că acest lucru n-a fost posibil din cauza vremii. Da, vremea asta ciudată din Touraine! După aproape o lună de vară adevărată, după plajă, bronzat, bălăcit, picnicuri și alte activități frumoase, iaca au revenit norii, ploile și vremea aia de stat în casă și numărat banii. Măcar de-aș avea ce să număr! Sâmbătă a plouat aproape toată ziua, iar duminică deși soarele și-a mai arătat câte un ochi, per-ansamblu tot înnorat a rămas cerul, iar iminența furtunii a făcut planul meu de mers cu bicicleta să se ducă pe apa... Loarei.  
cassis provence franta

La Cassis am ajuns pentru că de acolo începea și tot acolo se termina traseul ales de noi prin Masivul Calanques, dar probabil și dacă n-ar fi fost așa tot am fi mers. Auzisem numai de bine despre micuțul orășel de la malul Mediteranei, pozele pe care le văzusem mă ispitiseră, așa că îmi doream să văd și eu minunea. Și pe bună dreptate, chiar se merită să-ți rupi o zi dacă ajungi în zonă pentru o plimbare pe străduțele lui și mai ales prin port, printre ambarcațiunile care mai de care mai interesante. În plus, la Cassis în seara cu pricina aveam plănuită prima noastră bouillabaisse, preparatul tradițional marsiliez. Eh, da știu, normal e să-l mănânci la Marsilia, dar m-a atras mai mult ideea servirii lui la o măsuță în portul din Cassis, ceva mai puțin aglomerat și mai rustic. Și se pare că intuiția nu m-a păcălit...

Marsilia Franta

Nu știu câți dintre voi ați văzut filmul Vive la France, o comedie franțuzească prostească, ca mai toate comediile franțuzești de altfel, ce spune povestea a doi ciobani din Taboulistan, Muzafar et Feruz, transformați peste noapte în teroriști desemnați să arunce Turnul Eiffel în aer. Din păcate pentru ei, misiunea devine foarte complicată, așa cum devin toate situațiile în Franța, când încep să se lovească de diferențele culturale dintre regiuni și de problemele administrative tipic franțuzești. În fine, nu despre filmul în sine voiam să vă povestesc, ci despre scena când, ajunși la Marsilia, la întrebarea adresată unui barman Aici este Franța? primesc un răspuns care mi s-a părut foarte amuzant când am văzut filmul și foarte adevărat când am ajuns personal la Marsilia: Ici c'est pas la France, c'est Marseille

Calanques de Marseille Marsilia Franta

După cum vă ziceam rândul trecut, m-am tot gândit dacă să mai fac o drumeție la picior în calănci sau să fac o croazieră. Lacomă cum sunt de fel (mai ales când e vorba de locuri frumoase), m-am gândit că la picior n-am cum să le văd pe toate (decât, desigur, dacă parcurg tot traseul GR51), în schimb cu vaporul pot avea ocazia să văd toate calăncile în doar câteva ore, așa că am înclinat spre ultima variantă. În plus, chiar eram curioasă să le văd și din perspectiva mării, nu numai a muntelui. 

Calanques de Marseille En Vau Marsilia Franta

Mie când îmi spui Marseille - Marsilia- îmi spui automat Calanques de Marseille. Deh, fiecare cu piticii lui, iar ai mei mai toți iau forme muntoase. Ce mare, ce plajă, ce al doilea oraș că mărime al Franței? De cum am ajuns la Marsilia visam numai stâncă și calănci cu ape turcoaz. Nici nu vă închipuiți ce mare mi-a fost bucuria când am pus bocancii pe traseu, la fel cum nu vă puteți imagina cât de mare mi-e bucuria acum să adaug încă un jurnal pe blog cu etichetă MUNTE. Pentru că da, oricât ar fi lumea asta de mare și ispititoare, nimic în ea nu-mi e mai drag ca un MUNTE, oricare ar fi el. 
Alpii Provensali,

Ah, nuuu, n-am plecat nicăieri, deși aș fi vrut eu să scriu acest jurnal "live", de undeva de la umbra unui leandru. Sunt încă acasă, sunt încă pe baricade. Pregătisem acest articol parțial, încă din iunie, dar nu l-am mai continuat, nu știu să spun exact din ce motive. Pentru că așa funcționez eu, mă entuziasmez repede și apoi o las baltă, inclusiv în ceea ce privește blogul, dovadă stând în draft o mulțime de articole începute și neterminate. Cine știe, poate totuși până la pensie le scriu. Însă la începutul verii am fost în sudul Franței. Nu mult, doar un weekend și mai mult cu treabă. Și tot cu treabă ajunserăm și la Gap, iar cu alta a trebuit să coborâm spre Nisa. Păi să tot fie treburi din astea, că nu m-aș supăra să fac drumul Gap-Nisa nici de 100 de ori.


© LARISA TAIS · THEME BY WATDESIGNEXPRESS