Postari din categoria TROGLODITI
De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu. 


Foarte multe persoane, dintre cele care mi-au scris și m-au întrebat diverse chestiuni organizatorice pentru o excursie pe Valea Loarei, mi-au cerut adesea să le recomand și un restaurant, unul bun, accesibil și mai ales specific regiunii. De multe ori mi-a fost cam greu să răspund la acesta dorință întrucât în primul rând Valea Loarei nu are o bucătărie particulară, ci mai degrabă putem distinge mai multe produse locale, pe baza cărora se gătesc diverse preparate, și în al doilea rând pentru că aș fi tentată să fiu subiectivă, iar atât obiceiurile și preferințele mele culinare cât și restaurantele pe care eu le frecventez nu vor fi neapărat relevante pentru toată lumea. Sunt destul de multe restaurante obișnuite în Tours sau prin orășelele din împrejurimi, restaurante mai pretențioase sau mai modeste, mai bune sau mai puțin bune, care propun preparate mai mult sau mai puțin tradiționale regiunii. În plus, fie vorba între noi, nici nu prea știam ceva specific și definitoriu, ceva cu adevărat legat de această regiune, ceva care să te marcheze și să-ți rămână în minte strâns legat de vacanța pe Valea Loarei. Dar de curând am găsit răspunsul: dacă vreți ceva caracteristic Văii Loarei, atât culinar cât și ambiental, atunci încercați restaurantele trogloditice pe bază de fouées. Iar unul pe care l-am probat recent și mi-a plăcut foarte mult este Cave aux Fouées, chiar aici peste Loara de casă, în centrul orășelului Amboise.
 



Troglodiții de pe Valea Loarei

in , , , by Larisa, februarie 01, 2016
Faimoasă mai mult pentru castelele și vinurile sale, Valea Loarei este mai puțin prețuită pentru bogăția habitatelor sale trogloditice, deși acest mod de viață ancestral face parte din istoria și moștenirea regiunii, fiind indirect legat de vestitele castelele. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent, bogat și variat, această cultură a locuitului în... grote fiind prezentă în lungul bătrânului fluviu de secole. Plimbându-vă prin Touraine și Anjou, sigur veți observa  așa-numitele maisons troglodytes, înfățișându-se sub formă de ferestre și uși ce par montate pe falezele calcaroase. În Evul Mediu aceste cavități au fost săpate pentru a extrage roca numită tuffeau, în vederea construcției castelelor și orașelor. Astăzi ele sunt crame, caverne pentru cultura ciupercilor, restaurante, ateliere artizanale, pensiuni, muzee, reprezentând o adevărată viață subterană, tăcută și misterioasă, ce vibrează în inima Văii Loarei. Însă cel mai curios este faptul că multe dintre ele încă servesc ca locuințe particulare, numeroși fiind cei care, renovându-le și amenajându-le cu gust, au reînviat această art de vivre en troglodyte, ca o reîntoarcere la natură, la lucrurile simple și la valorile esențiale.  




Se făcea că într-o sâmbătă eram invitați la niște prieteni la un grătar, la Saint Nicolas de Bourgueil. Pentru că era o zi caldă și pentru că "evenimentul" începea pe la ora 18, ne-am gândit că ar fi bine să plecăm mai devreme de acasă, astfel încât să profităm de soare vizitând totodată ceva prin apropiere. Hai la un castel! am zis eu fericită. Hai! a răspuns el, neavând încotro. Am scos de la catastif lista cu castele nevizitate, am calculat repede în minte care ar fi cel mai aproape de locația petrecerii, astfel că n-a trecut mult până ce concluzia a fost stabilită: Mergem la castelul Brézé. Ok, Brézé să fie! 


Vă povestesc astăzi despre plimbarea prin vie de sâmbăta trecută, cu degustare de vin în cavă, desigur. Și nu orice vin, ci unul bătrân, de vreo 20 de ani. O să credeți că stau probabil numai pe la paranghelii cu vinuri și grătare, dar să știți că nu-i așa. Bine, nu m-aș supra să fie, acum cui nu i-ar plăcea s-o țină într-o petrecere continuă. Dar din păcate nu se poate. Totuși în ultimele două weekenduri am avut parte, pur și simplu întâmplător, de astfel de exepriente. După ce acum două săptămâni am fost la Village Gastronomique, unde m-am delectat cu mâncăruri și vinuri tradiționale, săptămâna trecută am onorat invitația unor prieteni, proprietari de vie și cavă, de a chefui cu ei, la Saint Nicolas de Bourgueil.


Distracția despre care vorbesc ținea nici mai mult nici mai puțin decât 5 zile și 5 nopți, dat fiind multitudine zilelor libere din mai, însă noi n-am putut ajunge decât în weekend. Oricum nu aș fi supraviețuit unei petreceri atât de lungi. Am îmbătrânit, ce mai! Așa că sâmbătă pe la prânz am pornit cu tot cu Azorel spre Saint Nicolas de Bourgueil, o comună la vreo 60 de km de Tours, cunoscută cu precădere pentru vinurile roșii care se produc în zonă. 
Cand eram eu mica imi placea sa citesc in vacante. Nu ca acum nu as mai citi, dar imi placea cu precadere sa citesc carti in care actiunea se petrecea undeva la tara, intr-un sat romanesc. Ma fascinau traditiile, obiceiurile, superstitiile taranilor, felul lor de a gandi si de a privi viata, intelepciunea si inteligenta aceea nativa, neprelucrata de mari institutii de invatamant. Ce citeam in romane, incercam apoi sa gasesc in realiate, in special in satul bunicii mele, din Arges. Fata de satul unde am copilarit, cel de langa Bucuresti, la bunica din partea mamei, era altfel. Oamenii erau altfel, mai de la munte. Alte datini,  alte credinte, alte randuieli.  Imi placea sa ii ascult si sa ma pierd in vorbele lor, imi placea judecata lor simpla, viata lor de zi cu zi, ce ma duceau parca intr-o alta lume.

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS