Cum o să ne amintim de anul 2020 mă întreb adesea? Căci clar nu îl vom uita prea ușor. Ce ne vom aminti în afară de pandemie, boală sau izolare? În afară de teamă, de spaimă, de lumea așezată cu fundu-n sus? Oare vor rămâne și alte imagini păstrate în memorie? Pentru mine da. Nu toate bune, evident. Dar dincolo de tot și de toate încerc să creez și alte amintiri pe care mai târziu să le sustrag din minte, atunci când îmi va fi dor. Iar una dintre ele va fi cea a unei (alte) vacanțe cu parfum de sudul Franței. Cu parfum de nopți cu lună, de plimbări prin păduri de pini și adieri de mistral. O vacanță cu ape limpezi și turcoaz, cu gust sărat de mare, de supă de pește și vinuri fructate. O vacanță cu textură de nisip fin, cu sate fascinante, înghețată și cu mult soare. Vacanța noastră în patru în Provence. Cea din 2020, anul cu coronavirusul. 

provence franta
Erika a terminat vinerea trecută grupa mica, primul ei an de grădiniță. Ca oricărui părinte, nu-mi vine a crede. Când a crescut gemotocul pe care îl plimbam noaptea prin casă pentru că nu voia să doarmă? Unde s-au scurs zilele când ieșeam la plimbare în căruțul grena? Când oare Erika noastră s-a transformat din bebeluș în fetița care este acum? Fetița brunetă cu ochi pătrunzători, sensibilă și uimitor înțelegătoare, cu care poți avea o discuție aproape la fel ca și cu un om mare? Desigur că timpul a trecut prea repede de parcă nici nu l-am observat. Și cu toate acestea, unde au încăput atâtea schimbări în toți acești 3 ani și jumătate? Schimbările ei, schimbările mele, ale noastre ale tuturor. Dacă stau bine să mă gândesc, aș putea trage o linie foarte bine definită între viață de dinainte de copii și cea de după aceștia, căci este clar că multe nu mai sunt la fel. Nu este neapătat vorba despre noi, căci noi pe undeva am rămas tot aceeași, cu plăcerile și visurile noastre cu tot. Dar simțirile, trăirile, preocupările și mai ales organizarea vieții de zi cu zi sunt total diferite. Părințeala este, cel puțin pentru mine, o experiență copleșitoare, ca nicio alta trăită până acum. Provocatoare în fiecare moment, îmi forțează fără încetare limitele să dau tot ce este mai bun din mine. Ca o călătorie inedită, îndrăzneată și intensă, cea mai aventuroasă dintre toate.  
  

Un pic de normalitate

in , , by Larisa, iunie 24, 2020
Parcă nici nu-mi vine să cred că a trecut mai bine de jumătate din anul acesta. Și ce an! Un an de pomină, anul care ne-a adus pandemia aceasta ce ne chinuie de luni bune. Nici nu știu când au trecut aceste șase luni, căci parcă mai ieri era încă iarnă. Dar totul s-a derulat pe repede înainte și am ajuns rapid să încheiem și luna iunie. Și totuși câte schimbări nu s-au petrecut în toată această perioadă. În noi și în tot ceea ce ne înconjoară. A fost izolarea, cu bune și cu rele. Am fost noi între noi, rupți brusc de tot ce ni se părea cuvenit și normal. A fost teamă, îngrijorare, deznădejde, cu separări, limitări și multe bariere. Am înțeles, ne-am adaptat. Poate că pandemia a produs și lucruri bune, momente cu noi și pentru noi, deprinderi sau obiceiui pe care nu le-am fi însușit altfel. Am făcut lucruri frumoase împreună, am învățat să fim unii pentru alții, să ne tolerăm, să ne acceptăm, să ne îndrăgim poate mai mult. A fost ce-a fost, a trecut să sperăm, să învățam din experiență și să prețuim ce avem. Căci ce bine e acum cu un pic de normalitate! 

Amboise Valea Loarei Franta
În comparație cu locurile despre care am povestit în articolul anterior, Mandelieu la Napoule și castelul la Napoule, locuri ceva mai liniștite și o ocolite de turismul în masă, cele despre care voi povesti astăzi se situează fix la polul opus: către Gordes și Abația Sénanque duc toate cărările bătute de cei care se plimbă prin Provence. Foarte cunoscute și vizitate de o puzderie de turiști anual, Gordes și Abația Sénanque sunt aproape o emblemă, o carte de vizită pentru regiunea pe care o reprezintă. Și pe bună dreptate, căci sunt locuri minunate, unde chiar dacă vei fi nevoit să-ți faci loc printr-o mare de oameni, merită cel puțin o oprire. 

gordes provence franta

Când vine vorba de Coasta de Azur, această regiune mega-turistică și mult prea vizitată de oameni din toate colțurile lumii, parcă nu mai este loc de nici o prezentare. Cu orașele sale atractive, renumite în lumea întreagă, precum Nisa sau Cannes, cu plaje frumoase și hoteluri luxoase, cu faleze incantătoare și festivaluri fastuoase, toate în echilibru perfect cu versanții verzi ce se zăresc pe fundal și cu acoperișurile roșii ale  satelor agătate de aceștia, despre Coasta de Azur s-a tot vorbit, fiind parcă greu să mai aduci vreo noutate. Ce ar mai putea fi de spus? De văzut, de descoperit? O mai fi vreun colțisor neatins, vreo palmă de pămant de explorat? Dar uite că noi am găsit unul, se pare totuși că această renumită Coasta de Azur mai ascunde și locuri neștiute, ocolite de turismul în masă. Iar unul dintre ele este cel despre care vă voi vorbi astăzi: Mandelieu la Napoule și castelul său, La Napoule.   


Revenim încet la normal...

in , , by Larisa, iunie 02, 2020
Ne-am “deconfinat” aici pe 11 mai, deja avem mai multe săptămani de libertate. Începând de astăzi, 2 iunie, ne “deconfinam” și mai mult, trecem la etapa următoare, ca și voi majoritatea presupun. Vorba vine libertate, căci starea de urgentă a rămas, purtăm măsti, păstram distantă, doar că măsurile s-au mai relaxat. În traducere, putem umbla și face mai multe fără a da prea multe explicații. S-au redeschis școlile, magazinele, majoritatea și-a reluat munca, chiar și unele obiective turistice s-au redeschis, nu toate, iar de astăzi și restaurantele, hotelurile, campingurile, parcurile și multe altele. Ne îndreptăm, cred eu, în direcția bună. Rămanem vigilenți, firește, dar mergem cu pași mici spre normalitatea aceea de dinainte de 16 martie.  
  

Știu că afară e cald, aproape vară și nu prea mai merg poveștile cu zăpadă. Dar nu pot să nu mă gândesc cum acum fix trei luni eram la Mont Dore, în Masivul Central și ne bucuram cu toții de zăpadă, la grămadă cu alți oameni, înghesuiți unii peste alții prin hoteluri, restaurante și pârtii de ski, fără să bănuim ce va urma. O idee se contura că știrile despre covid incepuseră să apară, dar nu ne-am fi imaginat nici în ruptul capului scenarii despre școli închise, izolare la domiciliu și declarații de completat. A fost firește ultima escapadă de acest gen, vom vedea de-acum când se ve preconiza următoarea. Și a fost frumos, chiar dacă zăpada a fost puțină, ne-am jucat, ne-am bucurat, ne-am relaxat și cel mai important am adăugat momente frumoase la borcanul nostru cu amintiri. 


Sancy Auvergne Masivul Central Francez

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS