Calanques de Marseille este pentru mine locul acela fascinant pe care l-am plăcut de dinainte să îl cunosc, doar admirându-l în poze. Este muntele acela mic, cu altitudini cam neglijabile, dar impunător totodată, de care m-am indrăgostit pană peste cap incă de la prima întâlnire. Calanques de Marseille este locul care m-a cucerit cu fiecare potecă, mi-a câștigat dragostea cu fiecare priveliște amețitoare asupra golfuletelor cu ape limpezi, încât nu există vizită în Sudul Franței fără să ne revedem la o drumeție. În 2014 am pornit de la Cassis, orăselul drăgut de langă Marsilia, am trecut prin Calanque de Port Miou, apoi prin Calanque de Port Pin, ca să ajung în final în cea mai fascinantă, calanque En Vau. O drumeție ceva mai solicitantă, potrivită acelor vremuri fără copii. În 2008 ne-am întors cu Erika la purtător și am ales ceva mai lejer: drumeția spre Tour d’Orient, punctul de belvedere spre Calanque de Sugiton. În 2020 cu două fetițe, una de mană și alta în bebe-rucsac, am mers spre Les Goudes și Callelongue, cu prânzul servit la un restaurant situat strategic, pe Cap Croisette. O plimbare mai degrabă decât o drumeție. Dar vai, ce plimbare!  

calanque de marseille france

Este ceva în aerul Luberonului, acest teritoiu bucolic din Provence… Nu mi-am dat încă seama ce este exact, de unde vine și nici cum să îi faci față să nu te zăpăcească complet.  Este un nu-știu-ce care se simte încă de când părăsești autostrada și te afunzi în acel decor câmpenesc, atât de tipic  pentru sudul Franței. Nu îl vezi venind și nici nu ți-l poți explica prea bine, dar te însoțește tacit pe șoselele ce șerpuiesc line printre sate de piatră cocoțate pe dealuri, cu case ce își ascund obloanele colorate după ramurile leandrilor înfloriți, îți sucește privirea când spre podgoriile întinse, când spre chiparoșii ce străpung cerul. Te învăluie cu soarele lui arzător, te amețește cu cerul mereu albastru, te încântă cu cântecul unic de cigale, te vrăjește cu parfumul lavandei, făcându-te să te pierzi cu totul într-un final în lumina unică, lumina idilică din Provence, aceasta regiune vestită, una dintre cele mai frumoase ale Franței. Nu aș părăsi Touraine, din mai multe motive, unul și cel mai important motiv fiind oamenii. Dar dacă aș părăsi vreodată Touraine, aș face-o, cred, pentru Sudul Franței și acesta minunată Provence. 

Roussillon Luberon Provence Franta

Toamna a venit repede și s-a instalat comod anul acesta la noi în Touraine. Weekendul ce a trecut am avut nu mai mult de 11 grade în miezul zilei, destul de puțin pentru această perioadă din an. Nu am dat drumul la centrală, dar am făcut focul în șemineu, o adevărată plăcere pentru ochi și suflet. Dar în ciuda vremii și a faptul că tocmai ce ne-am rezervat vacanța zăpadă, pentru la iarnă, gândul se pare că mi-a rămas blocat tot la vară și mare. 
  
Am mers în fiecare an la mare cu părinții mei de la 1 an și până la 18 ani, fără excepție. Mergeam pe litoralul românesc, desigur, la vremea aceea nu existau alte opțiuni, iar vacanța la mare era pe atunci evenimentul anului: o așteptam cu nerăbdare timp de 12 luni, o pregăteam în detaliu și îi savuram cu nesaț fiecare secundă. Mergeam cu mașina, iar drumul spre Marea Neagră era cel mai lung pe care îl parcursesem până atunci. Localitățile se succedau mereu același, într-un șir lung pe care îl știam pe de rost, crescând emoțiile întâlnirii cu marea. Vederea întinderii albastre la orizont era momentul de maximă intensitate, pe care îl așteptasem tot anul. Mergeam la Venus, stațiunea copilăriei mele, dar ne plimbam seara și prin alte stațiuni animate, mai cu seamă pe la Neptun și Olimp. Mi-e dor uneori de Venus, mi-e dor de Venusul acela perceput prin ochii copilului care eram atunci, nu de cel care a devenit între timp, deși nu știu exact ce a devenit, căci nu am mai ajuns acolo de vreo 20 de ani.  


Până  în 2013 habar nu aveam de Coasta Albastră, de Martigues, sau de la Couronne. Am ajuns la Marsilia întâmplător, cu serviciul lui Andrei și fiindcă doream să petrecem weekendul acolo și nu doream o cazare chiar în oraș, am început să caut o căsută în campingurile din apropiere de Marsilia, de preferat unul situat aproape de o plajă. 


Pentru că nu eram singuri, am căutat să închiriem o căsuță de 3 persoane, dar cum nu se găsesc decât de 4, am zis fie și așa. Însă surpriză: ba nu era bună zona, ba era prea scump, ba nu aveau locuri, ba nu acceptau animale. Într-un final am găsit un camping lângă Martigues, care mi-a părut simpatic, așa că am luat acolo. “ 


... scriam pe blog imediat după, fără să bănuiesc atunci cât de adânc ne va intra în suflet această bucătică de litoral mediteranean și de câte ori ne vom întoarce cu drag către ea. 



Când eram copil, toată lumea avea la noi la țară în curte cel puțin un nuc. Noi aveam chiar mai mulți, atât în curte cât și la poartă. Sub nuc se desfășura adesea toată activitatea zilnică. Bătătura oamenilor era la urmbra de nuc. Acolo se gătea, acolo se mânca, acolo se odihnea. De nuc se agățau unelte, de nuc se rezemau obiecte. Cu infuzie de frunze de nuc ne clăteam părul. Toamna îl băteam și adunam de pe jos nucile căzute în saci, pe care îi depozitam peste iarnă. Nu duceam lipsă de nuci niciodată și nici nu mă minunam ca acum de prețul lor. Nici nu știam că nucile au un preț. Nici vorbă aici în Touraine de nuci sau alți arbori mari lângă case. Vântul bate des, uneori foarte tare, iar un copac așa mare poate fi periculos pentru case. Dar umbra nucului... umbra nucului era grozavă vara. Răcoroasă, întinsă, aerisită... o bucurie. Am regăsit-o de curând pe malul lacului Varenne-sous-Chandon, lângă Amboise și mi-am petrecut o duminică întreagă sub ea. Am stat, ne-am jucat, am mâncat, ba chiar am ațipit. A fost foarte plăcut. Și am mâncat și nuci.

Amboise valea loarei Varenne-sous-Chandon

Toamna s-a instalat rapid la noi în Touraine, vrând parcă să gonească vara aceasta atipică, pe care oricum nu o vom uita prea curând. Încă din august am avut parte de dimineți cețoase și de după-amieze noroase, ba chiar reci și ploioase, de nici nu știu când și cum am trecut de la pantalonii scurți la ținutele călduroase. De câteva zile s-a mai încălzit un pic, mai mult în timpul săptămânii și mai puțin în zilele de weekend, parcă să ne facă  în ciudă, luați de-aici și vă mai bucurați o țâră dar cu măsură! Soarele a coborât destul de mult, lumina lui este plăcută, dar lipsită de strălucirea de astă vară. Miroase deja a toamnă dimineața. Un miros inconfundabil pentru mine, un amestec de miresme de tot felul, de frig, pământ și frunze. Stau uneori câteva clipe afară, înainte să intru la lucru, să respir acest miros, să îl las să-mi inunde simțurile. Miroase frumos toamna. A ceva straniu. A ceva cunoscut. A copilărie.  

amboise valea loarei franta

Una dintre cele mai plăcute ieșiri pentru adulții cu copii pe perioada verii la noi în Touraine este cea la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon. Lulu Parc este un parc foarte drăguț de atracții și distracții pentru copii, în timp ce Guinguette de Rochecorbon este un restaurant rustic foarte fain, așezat pe malul Loarei. Situate unul lângă altul, între Tours și Amboise, la Rochecorbon, la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon distracția este garantată pentru copii, care nu se mai dau duși din parc, dar și pentru adulți, masa la această "guinguette" fiind o plăcere nu doar pentru bucatele servite, dar mai ales pentru decor și atmosferă. Iar acum că v-am spus, să va povestesc mai pe larg și despre Lulu Parc, căci despre restaurantele "guinguette", inclusiv cel de la Rochecorbon, preferatul meu, v-am povestit data trecută. Însă mai înainte vreau să vă zic despre cum s-au schimbat plimbările noastre prin Touraine de când cu copiii... 
  

© Larisa Tais · THEME BY WATDESIGNEXPRESS